Eficienta maxima in partidul lui Dan Barna: Radu Mihaiu, două luni de politică USR şi 200.000 de euro în conturi
Postat la: 25.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Timp de 10 ani, lui Radu Mihaiu, recent politician al USR si candidat la primaria Sectorului 2, nu prea i-a ieşit nimic. Ghinionul părea că se ţine scai de el. Profesor de informatică la bază s-a gândit să încropească şi el o firmă în cel mai căutat şi bănos domeniu de activitate, IT-ul.
Deşi ne aflăm pe domeniul ştiinţelor exacte, lui Mihaiu îi dă cu virgulă atunci când este vorba să numere anii. Spre exemplu. În primul său CV care a fost făcut public, Mihaiu susţine că între anii 1998 şi 1999, a fost profesor de informatică. În această calitate, a ţinut şi elaborat cursuri pentru o firmă privată, un SRL numit „New Sistem SRL." Virgula despre care vorbeam reiese din al doilea punct al CV-ului. Unde scrie că Mihaiu a terminat Facultatea de Matematică, având licenţă în informatică, abia în anul 2000. Atunci, cum a fost profesor Mihaiu în 1998, dacă facultatea a terminat-o în 2000? Că după câte ştim noi, 1998 este înainte de 2000, scrie Sorin Ovidiu Bălan, in evz.ro
După facultate, timp de 6 ani, lucrează ca analist programator la două firme anonime, Bozo Fx şi Blackbox Software. Încă are ghinion. După 6 ani de trudă la stăpân, decide să plece pe drumul său şi devine asociat al firmei E-dea Works SRL. Colegii lui Mihaiu de facultate, deja aveau contracte pe la marile firme de IT care veniseră în România. El a decis totuşi să meargă pe drumul său. Drum care, aşa cum spuneam, timp de 8 ani, a fost presărat cu ghinioane. După 8 ani de străduinţe în privat, conform datelor de la Ministerul de Finanţe, Radu Mihaiu deţinea 25 la sută din firma E-dea Works, care avea fix 0 (zero) angajaţi şi un profit anual de 20.000 de euro. Deci, lui Mihaiu îi reveneau anual dividende în valoare de 5.000 de euro. Adică lua într-un an, cam cât luau colegii lui de la marile firme doar la avansul din salariul pe o lună.
În anul 2014, averea lui Radu Mihaiu era modestă. După venituri. Un apartament cu două camere cumpărat cu credit ipotecar în 2009, apartament care avea valoarea totală de 50 .000 de euro. Mai deţinea şi o maşină marca „Mazda". Şi... cam atât, după aproape zece ani de „privat." Şi a venit anul 2016. Anul cu noroc pentru Mihaiu. A decis să intre în politică. Cam cu buzunarele goale, dacă judecăm după prima sa declaraţie de avere, depusă pe 9 iunie 2016. Veniturile sale erau compuse din salariul de la firma E-dea Works, cea fără nici un angajat, în valoare de 12.000 de lei pe an, adică 1000 de lei pe lună. În plus, mai încasa din drepturi de proprietate intelectuală 14.000 de lei pe an, adică 1160 de lei pe lună. Deci, în total, Mihaiu câştiga 2160 de lei pe lună. Din care a reuşit să-şi achite şi ratele la apartament şi maşină, mai mentioneaza sursa citata.
Tot pe atunci, in 2016, debuta în politică, la "scara mica". Iar Cristian Ghinea, la vremea aceea ministrul Fondurilor Europene, ca să-l încurajeze, l-a luat consilier. În această calitate, băiat strângător, deşi cu venituri încă modeste, Mihaiu reuşeşte să şi pună de-o parte nişte bani. Cum ar fi, în trei conturi, în valoare fiecare de câte 50.000 de lei. Dar poate cea mai norocoasă zi din viaţa lui Radu Mihaiu de până acum, a fost 8 iulie 2016. Aşa de bine l-a consiliat pe Ghinea, încât acesta nu s-a mai putut abţine şi l-a pus secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene
Când îşi depune noua declaraţie de avere, Mihaiu îi lasă pe toţi cu gura căscată de ce om chivernisit este el. Fostul trăitor din 20 de milioane vechi pe lună, din care mai achita şi ratele la casă, avea acum trei conturi la ING Bank în valoare de: primul 286.000 de lei, al doilea de 190.000 de lei, iar al treilea de 4.800 de euro. Practic, dacă socotim fără virgulă, în cele două luni de când intrase în politică, norocul îl lovise aşa de tare pe Radu Mihaiu, încât i-au răsărit în conturi 120.000 de euro. A treia declaraţie de avere este şi mai spectaculoasă. A contractat două credite, unul de 531.000 de lei şi altul de 41.000 de euro. În plus, i-au apărut în proprietate un teren de 265 de metri pătraţi în Bucureşti, dar şi un apartament de 120 de metri pătraţi, pe lângă cel de 70 de metri pătraţi cumpărat cu credit ipotecar acum 10 ani.
Când te loveşte norocul, te loveşte de nu te vezi, pe toate planurile. Şi firmuliţa care zece ani a avut zero angajaţi, a început şi ea să mişte. Imediat ce Mihaiu a intrat în politică, E-dea Works SRL a avut în primă fază 13 angajaţi, apoi în 2019, 18 angajaţi. Profiturile au crescut şi ele pe măsură. 250.000 de euro în 2016, anul debutului în politică şi 200.000 de euro în 2018, că patronul a avut cheltuieli. Acum, Radu Nicolae Mihaiu candidează pentru funcţia de primar la Sectorul 2. Atunci să-i vedeţi noua declaraţie de avere, în caz că va câştiga, concluzioneaza Sorin Ovidiu Balan in ancheta sa jurnalistica.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu