DW: Sub pretextul războiului instituțiile de forță ale statului român vor să controleze internetul, computerele personale, rețelele sociale, presa!
Postat la: 29.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Legea Securității Cibernetice a trecut prin filtrele parlamentare păstrându-și filosofia inițiatorilor care urmăresc controlul rețelelor sociale și militarizarea spațiului virtual, spune Deutsche Welle.
Deputații și senatorii au dat undă verde unei legi care permite serviciilor secrete și altor instituții de forță să intre în viața intimă a celor care folosesc în cel mai nevinovat mod computerul, internetul, rețelele sociale. Statul se întărește într-un mod nesănătos cu acceptul parlamentului, invadând tot mai mult zona considerată până acum a libertății de expresie. Practic, furnizorii de internet, orice reţele sau sisteme informatice din mediul privat, considerate de interes public, dar și instituțiile de presă se află în centrul acestei legi care tinde să controleze tot ceea ce se întâmplă în mediul virtual.
Noua lege a securității cibernetice trimisă președintelui spre promulgare poate transforma în suspect pe oricine are un laptop virusat și îi poate trimite la închisoare pe cei care au o părere diferită celei oficiale și o exprimă în mediul online. Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki, APADOR-CH, a descris pe larg pericolele acestei legi cu ocazia votului precipitat dat de senatori înainte de Crăciun. Senatul a scos câteva din prevederile absurde ale Legii, dar a păstrat suficient de multe încât, Avocatul Poporului tocmai a reclamat-o la Curtea Constituțională. De pildă, Avocatul Poporului consideră excesivă prevederea din Lege care sancționează acțiunile derulate de „o entitate statală sau nonstatală" prin lansarea unor campanii de propagandă sau dezinformare în spațiul cibernetic „de natură a afecta ordinea constituțională". În acest caz, domeniul securității naționale devine foarte lax și orice articol critic, opinie diferită sau dezacorduri editoriale despre acțiunile statului ar putea fi incluse într-o astfel de campanie. APADOR-CH dă exemplul opiniilor antivacciniste, exprimate pe Facebook, care în baza noii legislații ar putea fi încadrate ca amenințări la securitatea națională și pedepsite cu dosar penal și eventual închisoare de la 6 luni la 5 ani, conform Codului penal.
Controlul asupra libertății de exprimare poate constrânge și micile insule independente care au mai rămas în peisajul mediatic autohton să intre sub umbrela cenzurii sau autocenzurii spontane, care a devenit atât de comună în marile televiziuni de știri, dar nu numai.
Legea privind securitatea şi apărarea cibernetică a României lărgește, deci, domeniile securității naționale și dă mai multe puteri Serviciului Român de Informații (SRI), guvernului și altor instituții de stat. În cazul campaniilor de propagandă și dezinformare, este delegat SRI să depisteze răufăcătorii, pe cei care atentează la siguranța națională sau, poate, doar pe cei care strică imaginea decidenților, înalților demnitari. Legea e ambiguă, nu definește campania de propagandă sau dezinformare și îi lasă pe profesioniștii serviciilor să detecteze pericolele, să clarifice, eventual de la caz la caz, ce înseamnă campanie și să decidă dacă afectează sau nu siguranța statului. Avocatul Poporului consideră că oricum „sfera de aplicare este atât de largă, încât față de orice persoană se poate reține exercitarea unei acțiuni care constituie amenințare la adresa securității naționale".
Evident, legea este gândită de guvern ținând cont de războiul de lângă granița României și de puterea de pătrundere a propagandei rusești. În același timp, nu pot fi luate în considerare doar bunele intenții ale inițiatorului, mai ales că primul ministru pare să se fi folosit de pârghii de putere pentru a reduce impactul propriului plagiat în mass-media. Așa se face că, deși subiectul este de interes public, totuși el nu a fost discutat doar de o nișă a presei autohtone. Altfel spus, există interese care le transcend pe cele naționale și care au mai multă legătură cu puterea temporară, pe care înalții demnitari ar vrea, eventual, să și-o prelungească, să și-o conserve, nu fiindcă ar avea merite, ci în virtutea unor tradiții cărora noua lege le-ar da o aparență de legalitate.
Așa cum explică în Libertatea, Bogdan Manolea, director executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet, această lege îl poate obliga pe un furnizor de internet să devină delator profesionist și în loc să-i spună clientului său care sunt problemele pe care le are, să dea raportul celor 11 autorități prevăzute în lege că pot cere astfel de informații confidențiale. Legea privind securitatea cibernetică nu exclude instituțiile de presă și oricând serviciile sau alte autorități ale statului ar putea cere date legate de fluxul informațiilor dintr-o televiziune, dintr-un site sau ziar și ar putea intra chiar în intimitatea redacțiilor, ar putea culege informații prețioase pe care nu e clar cum, în ce momente și împotriva cui le-ar putea folosi.
Sub pretextul războiului și al pericolului influenței Moscovei, instituțiile de forță ale statului român vor să controleze internetul, computerele personale, rețelele sociale, presa. Oricât de nocivă ar fi, însă, dezinformarea produsă de inamicii Occidentului, restrângerea dreptului la opinie, cenzura, presiunea militarizării spațiului virtual sunt mult mai periculoase și pot afecta pe termen scurt și lung viitorul României, alegerile, statul de drept. Brusc, ne-am putea trezi în întunericul din care am plecat acum 33 de ani.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu