Dosarul spagii la Unifarm: Un turc comerciant de fasole a ajuns sa vanda echipamente medicale statului roman
Postat la: 26.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Discutii pe WhatsApp, interceptari ambientale, afaceristi straini dornici de a scoate profit, in pandemie, de pe urma statului roman, "comisioane" uriase si un amatorism de nedescris din partea functionarilor statului roman in achizitionarea de echipamente medicale. Toate astea sunt ingredientele unuia dintre cele mai mediatizate dosare penale ale anului 2020.
Cel in care fostul director al Unifarm Adrian Ionel a fost trimis in judecata de DNA pentru luare de mita, abuz in serviciu, complicitate la trafic de influenta, instigare la fals intelectual si folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane. Cea mai grava acuzatie adusa de DNA este aceea ca oficialul ar fi pretins 760.000 de euro intermediarului unei firme pentru a atribui un contract de furnizare de masti si de combinezoane. Adrian Ionel respinge ferm acuzatiile DNA. "Sunt nevinovat si astept sa pot convinge prin dovezi cu privire la acest fapt", declara acesta, in iunie 2020, cand a izbucnit scandalul.
Libanezul Andre Jaderian, iranianul Alireza Yousefi Jouybari si turcul de etnie kurda Memet Turan sunt trei afaceristi care au incheiat acorduri de recunoastere a vinovatiei cu procurorii DNA, in acest caz. Afaceristii au fost de acord sa fie condamnati la cate trei ani inchisoare, cu suspendarea executarii pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani, pentru trafic si cumparare de influenta. "In prezenta aparatorilor alesi, inculpatii au declarat expres ca recunosc comiterea faptelor retinute in sarcina lor, accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si sunt de acord cu felul si cuantumul pedepselor aplicate, precum si cu forma de executare a acestora", acuza DNA.
Pe 7 octombrie, Tribunalul Bucuresti a admis primul acord din acest dosar, in cazul iranianului Alireza Yousefi Jouybari. Informatiile din acest articol sunt din dosarul aflat pe masa judecatorilor. In Romania, iranianul a fost/este asociat/adminstrator la doua societati, BSG Bussines Select SRL si Rafael Collection SRL. BSG Business Select SRL functioneaza sub aceasta denumire din decembrie 2019. Pana atunci, timp de opt ani, mai precis din 2011, n-a avut nicio activitate. In martie 2020, in plina pandemie, pachetul majoritar de actiuni a fost preluat de o femeie cu un trecut tulbure, Simona Ciulavu (44 de ani). In 16 martie 2020, firma era inregistrata ca platitoare de TVA, deci apta de operatiuni comerciale, iar pe 18 martie transporta deja echipamente catre Unifarm, dezvaluia RISE Project, in aprilie 2020. BSG Business Select SRL a importat mastile din Turcia si a fost folosita in afacerea cu Unifarm.
Potrivit marturiilor din acest caz, afacerea a fost planificata in celebrul restaurant "Barlogul Lupilor" din cartierul bucurestean Drumul Taberei. Localul este cunoscut ca loc de intalnire a unor ofiteri din Departamentul de Informatii si Protectie Interna, serviciul secret al Ministerului de Interne, cunoscut ca "Doi si-un sfert", care au fost implicati in dosare de coruptie. In data de 2 martie 2020, afaceristul libanez Andre Jaderian trebuia sa stabileasca cu turcul de etnie kurda Memet Turan detaliile unor importuri de legume: fasole, cartofi si ceapa. Conform marturiilor, cei doi se stiau de 12-13 ani.
In timpul discutiilor, Turan i-ar fi spus partenerului sau ca poate aduce masti de protectie din Turcia, in contextul pandemiei. Este momentul in care Jaderian ar fi aratat ca il stie pe Adrian Ionel, seful Unifarm - despre care credea initial ca este un lant de farmacii, ulterior afland ca era o companie a statului. RISE Project dezvaluia ca Jaderian si Ionel s-ar fi cunoscut in loja masonica pe care o frecventau.
In seara aceleiasi zile, Andre Jaderiam l-a contactat pe Whatsapp pe Adrian Ionel, caruia i-a spus ca, prin intermediul unui cetatean turc, avea posibilitatea sa importe masti de protectie impotriva COVID-19. Documentele de pe masa judecatorilor arata, la ora 19.52, ca Jaderian a initiat o discutie pe Whatsapp cu Ionel: "Te imbratisez, bro", "Stiu ca ai Unifarm-ul si te ocupi cu diverse pe pharma". Seful Unifarm confirma prompt: "Salutari", "da", "asa e". "Emoticoanele transmise si colocvialitatea schimbului de replici denota faptul ca cei doi se cunosteau, existand o anumita relatie de amicitie intre ei", explica anchetatorul DNA.
Jaderian abordeaza direct subiectul achizitionarii de "masti", astfel ca ii spune: "Daca doresti masti direct de la producator, stau la buna dispozitie", "Sunt aici pentru tine oricand". Ionel a transmis: "Foarte bun", "ce preturi avem si pe ce fel de masti?", raspunsul lui Jaderian fiind ca: "Depinde de cantitate", "Dar putem merge la un pret foarte mic". Cererea ar fi venit imediat din partea lui Ionel "1.000.000", "pentru inceput". "Asa cum se poate observa, in decurs de doua minute de la primul mesaj, deja s-a parafat o intelegere intre cei doi", noteaza DNA.
In momentul in care Jaderian a intrebat "Target price?"(pretul tinta- n.red.), Ionel a fost interesat sa cunoasca daca produsele au marcaj CE, raspunsul afirmativ al lui Jaderian "da", facandu-l pe acesta sa spuna ca "nu merge asa". Insistenta lui Jaderian de a afla pretul -"merge, merge"- l-a determinat pe seful Unifarm sa afirme ca "fara target price", "nuuuuuu". Jaderian a insistat in aflarea pretului: "Ba da, bro", "Ne cunoastem, nu fac afaceri cu tine".
Raspunsul lui Ionel a fost unul care, potrivit DNA, arata dimensiunea perceptiei pe care acesta o are asupra rolului sau in cadrul CN Unifarm SA: "Nu bro, e marfa ta, tu faci pretul si ne auzim. Unifarm e 100% statul si eu trebuie sa iau cel mai jos pret din ce exista pe piata, respectand calitatea". In acest context, Andre Jaderian i-a spus ca "Te sun", "Maine dimineata pe la ora 09:30 te sun sa ne vedem la o cafea" si i-a transmis si un certificat al unui producator de masti din Turcia, alaturi de specificatii privind ambalarea lor: "75 buc pe cutie", "32 cutii pe bax", "2.400 buc pe bax".
"Asa facem", "Mai bine ne vedem direct", "La 9:20", "Pe undeva", "Sa discutam", "Oriunde", raspunde Ionel. Cei doi stabilesc sa se intalneasca intr-o cafenea dintr-un mall din Capitala. Discutiile dintre cei doi sunt reluate in cursul aceleiasi seri, incepand cu ora 23:44. Atunci, Jaderian i-a transmis lui Ionel un cerificat de garantie al unei firme din Turcia, fiind emis pentru masti de protectie FFP2 si FFP3, iar potrivit DNA, din conversatiile dintre cei doi, coroborate cu imaginile certificatului si a mastilor transmise, rezultand ca astfel de masti, FFP2 si FFP3, urma a face obiectul contractului, numarul fiind de 1.000.000 masti fara valva, si 750.000 cu valva.
Dupa ce Ionel a vizualizat imaginea, l-a intrebat pe Jaderian "pe certificat ai masti FFP2 si FFP3", "Ai si din acelea?", raspunsul primit de la acesta fiind: "Acestea sunt ce le am", "Pentru cele cu valva", "Intreb maine daca au". El a transmis interlocutorului rugamintea de a verifica acest aspect: "Te rog". In continuare, Jaderian l-a intrebat: "Deci vrei cu valva, da?", raspunsul primit fiind: "Si, si", raspunzand: "Vezi ca aia sunt mai scumpe". Acest aspect era cunoscut de Ionel: "Da, maestre", "Stiu". Fata de noua situatie, Jaderian i-a transmis interlocutorului o imagine a unui tip de masca cu mesajul: "This one? Esti interesat?", raspunsul fiind pozitiv: "Da", acesta dorind sa afle cantitatea: "Cate bucati din astea? Si cate cu valva?", Ionel i-a transmis "Minim 1 milion. 750.000 cu valva".
Interesul privind cantitatea este justificat de Jaderian prin aceea: "Ca sa vorbesc de dimineata cu turcaletii", "si cele fara?". Dupa acest schimb de replici apare o confuzie din partea lui Jaderian cu privire la cantitate si tipul de masti, clarificata de Ionel: "Si", "Am zis noi sus", "1 milion minim" si acceptata de acesta. Jaderian i-a spus interlocutorului ca: "Sa stii ca si mastile normale au protectie ffp2 si ffp3", aspect confirmat de Ionel: "da", in continuare Jaderian spunand ca "Si cele cu valva au highly protected then the normal ones(cele cu valva asigura o protectie mai ridicata decat cele obisnuite- n.red.)". Anchetatorul DNA atrage atentia asupra usurintei cu care s-au purtat negociarile pentru achizitii.
"Sintetizand discutiile celor doi, in prima zi de negocieri se poate observa usurinta cu care Ionel Eugen Adrian a tratat o procedura de achizitie, clar si strict reglementata de lege, a unor echipamente de protectie care ar fi trebuit sa contribuie la salvarea unor vieti omenesti, arbitrariul in alegerea furnizorului, lipsa de rigoare in ceea ce priveste calitatea si standardele indeplinite de echipamentele de protectie ce urmau a fi achizitionate, comportamentul lipsit de orice responsabilitate a directorului CN Unifarm SA in legatura cu efectuarea unor minime verificari ale firmei de la care urma a face achizitia," precizeaza DNA.
In paralel, Jaderian discuta si cu Turan, cel care spunea ca poate procura mastile de protectie din Turcia. Astfel, dupa ce seful Unifarm i-a spus lui Jaderian ca e dispus sa cumpere 1 milion de masti de protectie, acesta l-a informat, la 20:43, pe Turan ca "si la stat, 1 milion de bucati".
Jaderian: Vreau fisa tehnica / Daca ai trimite la mine te rog / Ma intreaba un alt client / Plus pe masti tre lipita o traducere / O sa ne da si traducerile / O sa trebuiasca sa zici la fabrica sa faca etichete sa lipeasca pe cutii / Si in plus am convenit, contractul se face pe 3 milioane de bucati, 1 milion fiecare transa / Iar la fiecare transa va achita 10% / Este frica ca nu ajunge marfa la el /... / Tre sa facem contractul astazi / M-au sunat baietii de doua ori (...) 2 mil bucati / Pe luna / Masti pt copii / Pt export (...) Si administratorul / Cum se numeste / O copie dupa buletin / Merci (...) Plm.
Jaderian: Super / Pret? / Deci este okay / Vrea acte / Tehnice / Standardele (...) Sa fie cu marcaj CE si vreau si in limba Engleza certificatul / Asteapta omul habibe / Am trimis la metin mailul / Da mi certificatul.
Jaderian: Vezi daca este bine / .../ Mehmet / Spune frate daca este okay.
Jaderian: Okay / Vreau acum masca cu supapa / Hai abi / Iso - Intreaba terog daca au iso -ul asta la fabrica / Restul este okay doar la iso (...) Iso / Deci trebuie sa aiba iso asta pentru consum / Altfel nu merge / Intreaba te rog.
Jaderian: Te rog / Deci, are sau nu? / Preturile la masti / Te innebunesc dar asta este, munca este munca / Ori facem bani ori mancam seminte.
Jaderian: Da mi pretul la combinezon / Haide (...) / Vreau in engleza te rog.
Turan: 5.99 Euro (...) 12 Euro (...) 6.99 Euro (...) bunun evraklari (...) 6.99 Euro olanin.
Turan: (...) 4.99 / Nb.
Jaderian: Stai.
Turan: Nu pot / Vb dim.
Jaderian: Nb.
Turan: Jur / Vreau sa dormi / nb.
In data de 3 martie 2020, Jaderian si reprezentantii Unifarm au avut loc mai multe comunicari, atat pe adresa de mail, cat si pe WhatsApp. El il cere sefului Unifarm lamuriri cu privire la traducerea specificatiilor de pe cutiile mastilor: "Adrian, sa imi spui daca tre lipit ceva traducere?", raspunsul fiind: "Cam da." "Spune-mi ce se scrie, te rog", "Nu ma pricep," solicita libanezul. In discutile cu Turan, Jaderian explica in jurul orei 12.00: "Si in plus am convenit cu Adrian,, contractul se face pe 3 milioane de bucati, 1 milion fiecare transa" si "iar la fiecare transa va achita 10% / Este frica sa nu ajunge marfa la el".
DNA atrage atentia ca referitor la pret si cantitate, din mesajele transmise intre Jaderian si Ionel, acestea au fost stabilite fara a avea in vedere criterii transparente sau competitivitate.
Jaderian: Asa e bro. Pretul maine. La o cafea: )).
Ionel: OK.
Jaderian: Putem da toata cantitatea. 300.000 bucati.
Ionel: Dar nu sunt maine.
Jaderian: Cand vei fi liber.
Ionel: 300.000 costume.
Jaderian: Nu e graba.
Ionel: Da mi pretul tau.
Jaderian: Da
Ionel: Sa sondez. Daca e ok.
Ionel: Te rog..
Ionel: Le luam pe toate. Sau te sun si vin eu pe unde stai tu. In 40 de min.
Jaderian: Ok. bro. Acum?
Ionel: Da.
Jaderian: Sunt pe la sectorul 6 bro. Spatele la barlog. Verifica intai daca sunt okay. Dupa aia vorbim.
Ionel: OK. Sunt OK. Le-a verificat cine trebuie.
Jaderian: Asa repede?
Ionel: E langa mine. Deh... asa sunt vremurile.
Jaderian: Felicitari atunci.
Conform DNA, Jaderian si seful Unifarm s-au intalnit la Restaurantul Barlogul Lupului, imprejurare in care au discutat si despre achizitionarea unor combinezoane de protectie. La acea intalnire, Ionel ar fi a pretins cate 2,5 euro pentru fiecare combinezon, respectiv 750.000 euro si 10.000 de euro pentru mastile de protectie, bani pe care urma sa ii primeasca dupa primirea marfii si finalizarea contractului, in schimbul atribuirii contractului.
Ancheta DNA abunda in discutii pe WhatsApp, declaratii de martori si marturiile celor care au recunoscut acuzatiile in fata procurorilor. Potrivit acuzatiilor DNA, in calitate de director general al Unifarm SA, Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 de euro lui Jaderian, ce reprezenta BSG Bussines Select SRL pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, sa atribuie un contract de achizitie a echipamentelor de protectie impotriva infectarii cu virusul SAR-CoV-2 (250.000 de combinezoane si 3 milioane de masti chirurgicale).
Contractul ar fi fost incheiat cu BSG Bussines Select SRL, in prima jumatate a lunii martie 2020, cu incalcarea dispozitiilor prevazute in Legea 98/2016 privind achizitiile publice, atat sub aspectul modului in care a fost negociat, cat si a modului in care a fost atribuit, practic fara nicio procedura. In plus, cele 1 milion de masti livrate in prima transa Companiei Nationale Unifarm SA nu erau masti chirurgicale (produse incadrate in categoria dispozitivelor medicale), ci masti de protectie neconforme cu standardele stipulate in contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protectie decat cele convenite in contract.
Jaderian ar fi pretins de la reprezentantii BSG Bussines Select SRL, pentru sine si pentru functionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentand un procent de 18% din valoarea totala a contractului incheiat cu Unifarm. "Din aceasta suma, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma sa primeasca suma de 760.000 de euro convenita cu intermediarul," preciza DNA. Deoarece BSG Bussines Select SRL nu i-a achitat lui Jaderian nicio suma din procentul de 18% convenit, Adrian Ionel, in calitate de director general al CN Unifarm SA, a decis rezilierea unilaterala a contractului.
"Din totalul echipamentelor continute in contract a fost livrata si platita doar o parte, respectiv 1 milion de masti (care, de altfel, nu corespundeau specificatiilor tehnice) si 26.000 de combinezoane," conchide DNA. DNA arata ca intregul mecanism infractional pus la cale de Andre Jaderian, de a-l convinge pe Alireza Yousefi Jouybari ca are influenta asupra conducerii Unifarm SA, s-a bazat atat pe inducerea convingerii ca obtinerea unui astfel de contract ar fi apanajul exclusiv al unor firme din "Sistem", cuvant din jargon, semnificand apartenenta la unele structuri de forta si securitate nationala sau la autoritati si institutii publice, cat si faptul ca nu i-a permis acestuia sa interactioneze direct cu reprezentantii UNIFARM.
"Cu privire la aceasta stare de fapt, desi Andre Jaderian a incheiat un contract de intermediere pentru a crea o aparenta de legalitate a primirii banilor, nu putem sa nu constatam usurinta cu care reprezentantii unei institutii a statului, insarcinati cu achizitionarea unor echipamente vitale pentru salvarea unor vieti omenesti, au actionat, cu ocazia incheierii contractului, fara ca macar sa il vada pe administratorul firmei si, mai ales, fara ca intermediarul sa aiba depusa o imputernicire sau macar contractul de intermediere la Unifarm. Toate aceste lacune i-au creat convingerea lui Alireza Yousefi ca Andre Jaderian are o influenta asupra functionarilor Unifarm, care aveau atributii in incheierea contractului," conchide DNA.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum a făcut bani Potra: "Când aduci șoferi de camioane, agenți de securitate și oameni de peste 60 de ani... mi-am dat seama că nu era bine organizat!"
O investigație privind utilizarea de catre Republicii Congo a sute de luptatori romani angajați dezvaluie modul in care ...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu