Documentele clasificate găsite în fostul birou al lui Joe Biden aveau legătură cu Ucraina
Postat la: 11.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Printre documentele din perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte descoperite, în toamna anului trecut, într-un birou privat al actualului şef al Casei Albe se numără 10 materiale clasificate, inclusiv note şi rapoarte de informare ale serviciilor secrete americane, care acopereau subiecte precum Ucraina, Iran şi Marea Britanie.
Procurorul general Merrick Garland a primit un raport preliminar după ancheta asupra acestor documente, iar acum trebuie să decidă cum să procedeze în continuare, inclusiv dacă este cazul să deschidă o anchetă penală, a declarat o sursă din cadrul forţelor de ordine. John Lausch Jr, procurorul din Chicago căruia Garland i-a încredinţat investigaţia, a discutat cu procurorul general de mai multe ori şi i-a oferit informaţiile necesare.
Documentele clasificate găsite în biroul privat al lui Biden sunt datate între 2013 şi 2016, din perioada în care era vicepreşedinte. Ele au fost găsite în trei sau patru cutii ce conţineau şi documente neclasificate, dar care intră sub incidenţa Legii privind documentele prezidenţiale.
Marea majoritate a hârtiilor din biroul privat al lui Biden erau documente personale ale familiei Biden, inclusiv materiale despre aranjamentele legate de funeraliile lui Beau Biden, fiul decedat al lui Joe Biden, şi scrisori de condoleanţe, a declarat sursa pentru CNN. Nu este clar dacă cutiile cu documente clasificate conţineau şi materiale personale, menţionează CNN.
Procurorul general Merrick Garland - funcţie ce în Statele Unite echivalează cu rangul de ministru al Justiţiei - l-a desemnat pe procurorul general al SUA din Chicago, statul Illinois, numit în funcţie în timpul administraţiei Trump, să investigheze această chestiune. Garland a luat această decizie după ce a primit o sesizare din partea Administraţiei Naţionale a Arhivelor şi Înregistrărilor (NARA).
Documentele din biroul privat al lui Biden au fost descoperite în data de 2 noiembrie 2022, cu doar şase zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, dar chestiunea a devenit publică abia luni, 9 ianuarie, în urma unor scurgeri către presă.
S-a întâmplat în timp ce un avocat personal al lui Biden fusese însărcinat să închidă biroul situat în centrul Washingtonului, pe care Biden îl folosea în cadrul activităţilor sale desfăşurate pentru Universitatea din Pennsylvania. Avocatul a observat un dosar pe care era scris "personal", a deschis plicul şi a observat că înăuntru se aflau documente clasificate. Avocatul a închis plicul şi a sunat la NARA, a precizat sursa CNN.
După ce a luat legătura cu NARA, echipa lui Biden a predat, din precauţie, mai multe cutii, chiar dacă multe dintre acestea conţineau materiale personale, a precizat sursa.
După ce procurorul general din Chicago a finalizat partea iniţială a anchetei sale şi i-a prezentat concluziile preliminare lui Garland, procurorul general trebuie să decidă acum cum să procedeze, mai ales că el s-a implicat personal în unele dintre deciziile-cheie legate de ancheta privind documentele clasificate găsite la reşedinţa fostului preşedinte Donlad Trump, inclusiv în decizia de a trimite FBI-ul să-i percheziţioneze locuinţa de la Mar-a-Lago, menţionează CNN.
În dosarul care îl priveşte pe Trump, Garland a desemnat un procuror special, Jack Smith, care să preia atât ancheta penală privind activităţile electorale ale lui Trump după alegerile din 2020, cât şi ancheta privind documentele clasificate pe care fostul preşedinte le-a dus în staţiunea sa din Florida. Ancheta asupra lui Biden este departe de acest stadiu.
Garland l-a ales pe Lausch să se ocupe de ancheta privind documentele lui Biden pentru că el este unul dintre cei doi procurori americani numiţi de Trump care au mai rămas în funcţie. A făcut-o pentru a evita aparenţa unui conflict de interese, dat fiid că Lausch nu era numit de Biden. În afară de Garland, Lausch a mai avut şedinţe de informare suplimentare cu alţi oficiali ai Departamentului de Justiţie.
În acest moment, a precizat sursa CNN, nu este de aşteptat ca Lausch să ceară o strângere de date suplimentară. Lausch a fost una dintre rarele persoane din epoca Trump cărora nu li s-a cerut să demisioneze după învestirea lui Biden în 2021, iar cei doi senatori democraţi din Illinois au susţinut decizia de a-l menţine în funcţie, în parte pentru că se ocupa de ancheta sensibilă din punct de vedere politic asupra lui Michael Madigan, fostul preşedinte democrat al Camerei Reprezentanţilor din Illinois, acuzat de corupţie.
Răsturnarea de situaţie cu documentele clasificate găsite la fostul birou al lui Joe Biden îi pune pe unii politicieni într-o situaţie dificilă. Indiferent de consecinţe, situaţia este stânjenitoare pentru administraţia Biden şi mai ales pentru procurorul general Garland. Luni, acesta stătea alături de Joe Biden în Mexic, la summitul cu preşedintele acestei ţări, în timp ce reporterii strigau şi aveau întrebări despre anchetă. Ambii oficiali americani au ignorat întrebările, menţionează CNN.
Fostul preşedinte Donald Trump a reacţionat cu o serie de postări pe reţelele sociale în care l-a ironizat pe Biden şi a îndemnat public FBI-ul să cerceteze birourile lui Biden şi chiar Casa Albă pentru a da de documente manipulate greşit. Democraţii-cheie din Congres şi-au exprimat încrederea în modul în care Joe Biden gestionează materialele guvernamentale, chiar dacă documentele clasificate au apărut într-un loc în care nu trebuiau să se afle.
Republicanii nou numiţi în funcţii în Camera Reprezentanţilor s-au angajat deja să îşi extindă investigaţiile asupra administraţiei Biden pentru a include şi problema documentelor, iar unii au în vedere inclusiv NARA ca ţintă a unei investigaţii suplimentare. Marţi, noul preşedinte republican al Comisiei pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor a cerut directorului Serviciului Naţional de Informaţii să facă o evaluare a prejudiciilor provocate de documentele clasificate găsite în biroul privat al lui Biden.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu