Dezvăluiri despre ce se întâmplă cu adevărat pe cer referitor la Chem Trails

• Tweet

Oamenii controlează vremea - sau cel puțin încearcă să o facă - de zeci de ani? Acest lucru nu este SF și nici nu este doar o teorie a conspirației. Însămânțarea norilor este o tehnologie reală, cu o istorie lungă și plină de culoare, și este din nou pe prima pagină a ziarelor, oamenii speculând asupra rolului său în modelele meteorologice din ce în ce mai bizare de astăzi, scrie TheBlaze.

Mai întâi, ce este însămânțarea norilor? Însămânțarea norilor este utilizată pentru a spori sau a suprima fenomenele meteorologice, mai ales precipitațiile. Este important să înțelegem că acest proces este, la bine și la rău, o intervenție umană în condițiile meteorologice. În plus, această intervenție poate fi realizată cu ajutorul avioanelor sau al dronelor, dar aceasta este doar una dintre metodele de însămânțare a norilor dezvoltate în istoria acestui proces.

Mai multe întrebări și incertitudini înconjoară efectele pe termen lung și imprevizibilitatea manipulării vremii, ca să nu mai vorbim de abuzurile istorice pentru care această tehnologie a fost deja utilizată.

Din punct de vedere științific, însămânțarea norilor introduce compuși sau particule într-un sistem de furtună pentru a induce precipitații. Conform Earth.org, compusul cel mai frecvent utilizat este iodura de argint (AgI), dar și clorura de sodiu (NaCl), clorura de calciu (CaCl2), iodura de potasiu (KI), gheața uscată (CO2 solid), dioxidul de sulf (SO2), triiodura de bismut (BiI3) și propanul (C3H8). Indiferent de compus, particulele eliberate imită formarea cristalelor de gheață în nori, permițând umidității să se „agațe" de acești compuși artificiali. Greutatea acestor „nuclee" determină apoi ploaia să cadă din nori.

Iodura de argint este substanța chimică preferată deoarece structura sa este foarte asemănătoare cu cea a cristalelor de gheață naturale. În plus, un singur gram de iodură de argint poate induce trilioane de cristale de gheață artificiale. Acesta este, în mod natural, un compus preferat deoarece nu numai că este foarte asemănător din punct de vedere structural cu cristalele de gheață, dar este și foarte rentabil.

Descoperirea oficială a metodelor de însămânțare a norilor este creditată lui Vincent Schaefer și Bernard Vonnegut (da, fratele mai mare al lui Kurt Vonnegut). Aceștia au descoperit separat două metode diferite în aceeași perioadă: una folosind gheață carbonică pentru a modifica căldura sistemului de nori, iar cealaltă implicând manipularea chimică a norilor pentru a simula formarea de cristale de gheață. În cele din urmă, însă, însămânțarea norilor se realizează în ambele moduri, încercând să se manipuleze cristalele de gheață din nori. General Electric a descoperit și dezvoltat aceste metode în 1946. Ambele metode sunt utilizate și în prezent, de obicei folosind gheață carbonică și, respectiv, iodură de argint.

Multe dintre presupusele utilizări curente ale însămânțării norilor sunt banale, deși faptul că această tehnologie există și a fost utilizată timp de decenii nu este. Conform Earth.org, însămânțarea norilor este utilizată de guverne pentru a suplimenta rezervele de apă în zonele afectate de secetă, pentru a suprima căldura extremă, pentru a controla incendiile de vegetație și pentru a îmbunătăți productivitatea agricolă. Pe de altă parte, stațiunile de schi, companiile de asigurări și aeroporturile folosesc uneori această tehnologie pentru a crește cantitatea de zăpadă, a atenua furtunile de grindină sau, respectiv, a dispersa ceața.

În mod interesant, nu toate aplicațiile tehnologiei de însămânțare a norilor au fost atât de benigne. De exemplu, armata Statelor Unite a utilizat tehnologia de însămânțare a norilor în războiul din Vietnam din 1967 până în 1972, în cadrul unui proiect cunoscut sub numele de Operațiunea Popeye. Conform unui articol din New York Times publicat în 1972, acest proiect urmărea să extindă sezonul musonilor în Vietnamul de Nord pentru a afecta operațiunile militare din timpul războiului, în special de-a lungul traseului Ho Chi Minh. Se spera ca precipitațiile mai abundente din timpul sezonului musonic să provoace alunecări de teren și să distrugă drumuri, perturbând lanțurile de aprovizionare militară ale Vietnamului de Nord și mișcările de trupe/arme.

Mai mult, raportul indica faptul că „mulți membri ai administrației Nixon, de obicei bine informați, au fost ținuți în întuneric". Potrivit unui „oficial guvernamental bine plasat", această operațiune a fost ținută secretă chiar în cadrul guvernului însuși: „Acest tip de operațiune era o bombă, iar Henry [Kissinger] a limitat informațiile despre ea la cei care trebuiau să știe". Articolul sugerează că Henry Kissinger a jucat un rol direct în acest proiect și în ascunderea sa în cadrul guvernului.

Potrivit Earth.org, însămânțarea norilor în scopuri militare a fost suspendată printr-un tratat internațional din 1977, însă acest exemplu istoric demonstrează gama largă de aplicații ale acestei tehnologii.

Noile inovații au simplificat aparent procesul de însămânțare a norilor în cadrul unor experimente. De exemplu, s-a raportat că „Emiratele Arabe Unite au început să experimenteze utilizarea dronelor aeriene pentru însămânțarea norilor". După cum se explică în articol, „noua întorsătură a vechiului concept utilizează dronele pentru a arunca o sarcină electrică. Aceasta „lovește" norii cu o rază laser, ceea ce face ca picăturile de apă să se combine și duce la precipitații." Deși știința din spatele acestui experiment particular nu este la fel de clară, acest lucru arată că tehnologia se îmbunătățește și că multe țări încearcă să perfecționeze acest proces. Mai pe larg, putem concluziona că această tehnologie există de mult timp, este explicabilă și cu siguranță nu este „magică". Cu toate acestea, în adevărata manieră „Jurassic Park", există, desigur, o dezbatere etică care ar trebui să prevaleze asupra cercetării științifice.

Însămânțarea norilor poate produce multe efecte pozitive. Poate aduce mai multă apă în zonele aride, cum ar fi vestul Statelor Unite sau unele părți ale Chinei. De asemenea, poate modela fenomenele meteorologice în scopuri mai puțin utilitare. De exemplu, China a utilizat această tehnologie în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2016 și susține că „a eliberat cerul pentru Jocurile Olimpice de la Beijing forțând ploaia să vină mai devreme". Se pare că poate opri sau micșora dimensiunea grindinei. De asemenea, poate atenua fenomenele meteorologice dăunătoare, cum ar fi uraganele sau musonii.

Cu toate acestea, însămânțarea norilor ar putea avea unele consecințe negative. În primul rând, vremea este evident imprevizibilă, astfel încât, chiar dacă putem influența vremea, nu o putem controla pe deplin. Potrivit unui oficial guvernamental familiarizat la acea vreme cu operațiunea Popeye, exista o marjă mare de eroare în faza experimentală a proiectului: „Obișnuiam să ieșim în zbor și să căutăm o anumită formațiune de nori", a spus oficialul. „Și am făcut o mulțime de greșeli. Odată am aruncat șapte centimetri de ploaie în două ore pe una dintre taberele Forțelor Speciale".

În al doilea rând, iodura de argint, compusul popular utilizat în procesul de însămânțare a norilor, este ușor toxic pentru oameni pe perioade lungi de timp: „Ingestia de iodură de argint poate duce la greață, vărsături și diaree. Expunerea prelungită la iodura de argint poate provoca argyria, o afecțiune în care argintul se depune în țesuturi, făcând ca acestea să devină albastre sau gri." Majoritatea surselor susțin că concentrația de iodură de argint în apa produsă prin acest proces este neglijabilă. Luând în considerare buna credință a acestor surse, trebuie totuși remarcat faptul că dovezile noastre reflectă probabil suprafețe mici de teren pe o perioadă mai scurtă decât ar fi de preferat. Cu alte cuvinte, nu cunoaștem efectele pe termen lung ale iodurii de argint în apă pentru o populație mai mare, cum ar fi Statele Unite.

Este uimitor faptul că această tehnologie există și pare să fie oarecum eficientă. Este o adevărată performanță a ingeniozității umane. Această tehnologie are multe beneficii potențiale și se speră că entitățile dotate cu aceste capacități le vor folosi bine. De asemenea, ar trebui să fim mai bine informați cu privire la evoluțiile acestei tehnologii în viitor. Mai multe întrebări și incertitudini înconjoară efectele pe termen lung și imprevizibilitatea manipulării vremii, ca să nu mai vorbim de abuzurile istorice pentru care această tehnologie a fost deja utilizată. Ar trebui să se răspundă la aceste întrebări înainte ca această tehnologie să fie accelerată sau extinsă la o scară mai mare de funcționare.

Să sperăm că, pe măsură ce tot mai mulți oameni află despre această realitate, va exista un impuls mai puternic pentru ca o dezbatere etică să se dezvolte în paralel cu această incredibilă performanță a științei. Dacă oamenii de știință trebuie „să se joace de-a Dumnezeu", așa cum spun unii critici, ar trebui cel puțin să procedăm cu mare precauție.