Dezvaluire incendiara despre dezastrul ecologic de la Ulmeni: Cuplul Firea-Pandele, alaturi de Nelu Iordache, sunt proprietarii reali ai gropii de gunoi din Călărași
Postat la: 15.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Scandal în direct în cadrul unei emisiuni de la Realitatea Plus din prime time-ul de la ora 21 în cadrul căreia a fost prezentat dezastrul ecologic fără precedent de la Ulmeni, Călărași, unde a fost amplasată o groapă de gunoi ilegală, devenită astăzi cea mai mare groapa de gunoi din Europa, întinsă pe 100 de hectare, având peste 20 m înălțime și 200.000 tone de deșeuri.
Ministrul Mediului Costel Alexe acuză dezastrul ecologic fără precedent de la Ulmeni, care distruge mediul și sănătatea oamenilor, dar acuză și instituțiile de cercetare penală care nu își fac datoria. El spune că deși a făcut sesizări către organele de cercetare penală, acestea nu au adoptat nicio soluție, iar dosarul trenează de peste un an de zile. Activitatea de la Ulmeni, Călărași, continuă nestingherită, cu efectele de contaminare pe care le vedem.
De cine sunt blocate aceste instituții de cercetare penală și ce plase țesute cu interese se află în spatele acestor blocaje care înseamnă necercetarea evaziunilor și fraudelor de zeci de milioane de euro, rămâne un răspuns pe care îl așteaptă mulți oameni. Invitații emisiunii au făcut dezvăluiri incendiare despre adevărații proprietari ai acestei bombe ecologice care sunt Gabriela Firea, soțul acesteia Florin Pandele și Nelu Iordache un controversat om de afaceri.
Aceștia au dirijat gunoaiele apartinând Primăriei Municipiului București și orașului Voluntari începând din septembrie 2019 către satul Ulmeni din Călărași, unde au fost îngropate pe ascuns direct în sol, iar mai târziu au fost ridicați munți de gunoaie nocive de peste 20 m înălțime, imaginile difuzate arătând dezastrul ecologic la care s-a ajuns, la o distanță de 70 km de București.
In cadrul emisiunii "Legile Puterii" de la Realitatea Plus s-a evidentiat ca pentru traficarea acestor deșeuri Firea, Pandele și Nelu Iordache ar fi creat un grup infracțional periculos în care i-au atras pe foștii primari de le sectorul 2 - Toader Mugur, de la sectorul 3 - Robert Negoita și de la sectorul 5 - Daniel Florea cât și societățile de colectare deșeuri Supercom S.A., Salubritate și dezăpezire 3- SD3, Fapte S.A. și Rosal Grup S.A. Aceștia au mai atras și un grup de consilieri din cadrul Consiliul General al Municipiului București care au votat două Hotărâri de Consiliu pentru transferul deșeurilor către sectoare și mai departe către propria groapă de la Ulmeni, Călărași, ambele hotărâri atacate de prefectul capitalei pentru nelegalitate.
Ministrul Mediului, Costel Alexe a scos la iveală, intr-o declaratie in direct din timpul emisiunii mentionate, caracatița PSD din această afacere periculoasă cu deșeuri și acuză foștii primari de la primăriile de sectore intrați în grupul infracțional constituit de celebra Gabriela Firea, de Pandele și Nelu Iordache. Cifrele amețitoare vehiculate în emisiune arată faptul că această afacere cu gunoaiele Bucureștenilor, a celor din Ilfov și a celor din Giurgiu ar fi adus în ultimul an venituri adevăraților proprietari Firea, Pandele și Iordache de peste 50 milioane euro.
Pentru o afacere atât de mare și pentru atâția bani negri obținuți din funcții publice în afara faptului că trebuie să te ascunzi bine de ochii publicului și al presei trebuie să-ți asiguri protecția pe linie de mediu.
Începuturile afacerii din 2019 au fost protejate chiar de sora Gabrielei Firea, Angelica Cobzariu aflată în funcția de adjunct al șefei Gărzii Naționale de mediu, Gabriela Dorojan, o apropiată a familiei Pandele. Acestea două, aflate la conducerea Gărzii Naționale pe țară, deși au fost sesizate de nenumărate ori de oamenii afectați de poluarea din Ulmeni, au lăsat activitatea să se desfășoare nestingherit și chiar au impus comisarilor din subordine să nu se atingă de această prețioasă afacere.
Mai mult au impus acestora falsificarea proceselor verbale de control de la periculoasa groapă de gunoi prin introducerea de date nereale care sa permită continuarea afacerii care astăzi a ajuns un dezastru ecologic cel mai mare din Europa. Aceste aspecte sunt extrem de cunoscute în rândul comisarilor Gărzii Naționale de Mediu care au fost supuși la presiuni extreme și care sunt dispuși sa vorbească și să denunțe aceste comportamente ilegale, iar organele de cercetare penală dacă ar dori sa își facă datoria ar avea probe suficiente pentru destructurarea grupului infracțional, s-a mai afirmat la Realitatea Plus.
Probe suficiente sunt și pentru Mărioara Artemis Gatej, actuala șefa a Gărzii Naționale de Mediu care a continuat politica de protejare a acestei periculoase afaceri prin fabricarea de probe, falsificarea proceselor verbale de control, favorizarea poluatorilor și determinarea subordonaților la denaturarea situațiilor reale in cadrul controalelor dar și traficul de interese la alte instituții în scopul menținerii activității la grapa de gunoi Ulmeni, Călărași.
Această menținere a activității a generat un dezastru ecologic fără precedent, o contaminare a populației din Călărași, așa cum rezultă din studiile de specialitate:
- Mercur - are o toxicitate extrem de mare, iar intoxicaţia cu mercur produce leziuni cerebrale, renale şi ale căilor respiratorii. De asemenea, otrăvirea cu mercur poate duce la acridinie, sindromul Hunter-Russel şi boala Minamata.
- Cupru - printre bolile provocate de intoxicaţia cu cupru se numară ciroza, boala Wilson şi boala Alzheimer. Cuprul, odată înglobat de organismul uman, se bioacumulează în ficat, bilă, dar şi în creier, neexistând metode naturale de eliminare a acestuia prin excreţie.
- Plumb - contaminarea solului, a apei şi a aerului cu plumb duce la bioacumularea acestuia în plante, animale şi microorganisme. O expunere îndelungată la contaminare cu plumb duce la îmbolnăvirea cu cancer. Cel mai afectat organ în ceea ce priveşte contaminarea cu plumb este creierul, iar o expunere de lungă durată poate avea efecte devastatoare pentru acesta, din care enumerăm retardul mintal, atacuri cerebrale, coma sau chiar moartea.
- Staniu - contaminarea cu staniu produce simptome ca greaţa, stări de vomă şi diaree.
- Stibiu (antimoniu) - iInhalarea de trioxid de antimoniu este considerată nocivă şi poate cauza cancer. Intoxicaţia cu trioxid de antimoniu este similară cu intoxicaţia cu arsen şi extrem de periculoasă, putând cauza moartea persoanei expuse.
- Pulberile în suspensie care declanșează și agravează COVID-19, mai ales în plină pandemie cu acest virus.
Mai mult această bombă ecologică menținută in funcție cu sprijinul autorităților duce la pierderea șanselor României de a obține pe viitor Finanțări Europene pe linie de mediu iar pe linie de corupție reprezintă o întoarcere a României la anii 1990.
Agravanta acestei afaceri ilegale și periculoase este atât de vizibilă deoarece nu comercializează mărfuri sau bunuri uzuale și comercializează un bun extrem de prețios respectiv sănătatea oamenilor.
Cu siguranță ipoteza inversă sa fie comercializată sănătate lui Pandele, Firea, Iordache, Gatej sau funcționarii statului care nu își fac datoria nu ar conveni acestora, iar emisiunea TV "Legile Puterii" de la Realitatea Plus scoate în evidentă caracterul josnic al beneficiarilor reali ai afacerii.
Concluzia și întrebarea este că pentru afacerea lui Pandele, Firea și Iordache protejată de Gatej și de oameni din guvern, care le aduce anual bani negri de peste 50 milioane euro, merită să fie distrus iremediabil mediul și ecosistemul din Călărași, să fie contaminați oamenii dintr-o comunitate locală cu mercur, cupru, plumb, staniu, stibiu etc., să fie contaminați oamenii din București, Tunari și Ilfov în această perioadă de pandemie extinsă, unde au fost amplasate platforme ilegale de transfer al gunoiului către Ulmeni, Călărași? Merită ei această protecție specială?
Revolta Ministrului Mediului contra instituțiilor de cercetare penală care nu își fac datoria exprimată în emisiunea TV - "Legile Puterii" de la Realitatea Plus este justificată dar mai mult această revoltă este dirijată către politicienii care blochează aceste instituții de cercetare penală având în spate plasa țesută de interese ascunse.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu