• Tweet

Charles Duelfer nu a revenit în Irak de când a concluzionat într-un raport al CIA că nu există arme de distrugere în masă, pretextul sub care SUA au invadat ţara arabă în urmă cu 20 de ani, din cauza erorilor serviciilor de informaţii, scrie EFE. Şi asta în pofida faptului că Duelfer este poate oficialul american care a cunoscut cel mai bine mecanismele regimului lui Saddam Hussein (1979-2003).

Într-un interviu acordat agenţiei EFE, el a explicat că Bagdadul nu a înţeles niciodată bine cum funcţionează Washingtonul, la fel cum SUA nu au înţeles niciodată logica irakiană, ceea ce a avut consecinţe grave pentru Irak. Pe 20 martie 2003, primii soldaţi americani intrau pe teritoriul irakian echipaţi cu măşti de gaze, cu convingerea că există arme de distrugere în masă. Acele arme nu au fost găsite niciodată pentru că nu existau. Washingtonul a decis să intervină în Irak pe baza "experienţei inspectorilor ONU în armament, a datelor extrem de limitate ale serviciilor de informaţii pe care SUA le-au colectat...", a spus Duelfer.

În anul 2000, americanii au rămas "orbi" în Irak după încheierea misiunii inspectorilor ONU, UNSCOM, însărcinată cu verificarea eliminării armelor de distrugere în masă deţinute de regimul lui Saddam, echipă al cărei vicepreşedinte a fost Duelfer din 1993 până la dizolvarea sa. Din acest motiv, serviciile secrete americane s-au bazat pe "foarte puţine date" pentru a se asigura că Irakul avea acel tip de arme şi l-au convins pe preşedintele SUA George W. Bush (2001-2009) de existenţa acelui armament. "Nu că preşedintele Bush ar fi inventat-o", a subliniat Duelfer.

Va rămâne în memoria multora faimoasa prezentare a secretarului de stat de atunci, Colin Powell, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, cu puţin timp înainte de invazie, în februarie 2003, în care a susţinut intervenţia americană, continuă EFE. Trecuse ceva vreme de la atentatele din 11 septembrie 2001 şi SUA se temeau de un nou atac terorist al Al Qaida, pe care la acea vreme Washingtonul o lega de regimul lui Saddam Hussein, deşi nu se putea înşela mai mult.

În prezentarea sa, Powell a folosit date pe care oficialii serviciilor de informaţii îl asiguraseră că sunt credibile: fotografii, hărţi şi conversaţii telefonice interceptate ale unor comandanţi irakieni de rang înalt. Rapoartele pe care le avea ministrul de externe se bazau pe mărturiile unor dezertori irakieni "de puţină încredere", a arătat Duelfer, pe care SUA le-au investigat cu un oarecare scepticism, dar nu "suficient". Fapt e că SUA ştiau cu certitudine că Irakul folosise arme de distrugere în masă în timpul războiului cu Iranul (1980-1988).

Implicarea lui Duelfer în Irak datează din acea perioadă, când a fost oficial militar şi politic al Departamentului de Stat, iar SUA au susţinut guvernul lui Saddam Hussein cu informaţii ale serviciilor secrete şi sprijin economic. "Nu ar fi o exagerare să spunem că armele chimice au jucat un rol major în salvarea regimului său în acel conflict lung şi sângeros", a spus Duelfer.

Odată cu invadarea Kuweitului de către Irak şi cu impunerea de sancţiuni internaţionale asupra regimului în 1991, Bagdadul a rămas fără arme de distrugere în masă şi au început inspecţiile ONU. În deceniul 1990, Duelfer a fost, de fapt, singurul oficial american de rang înalt care discuta în mod regulat cu guvernul irakian prin intermediul activităţii sale din UNSCOM. Atât acea misiune, cât şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi Grupul de Inspecţie în Irak (ISG, în engleză), condus de CIA după invazie pentru a căuta arme de distrugere în masă, au ajuns la concluzia că acestea nu există.

Duelfer a condus ISG-ul, format din 1.700 de persoane, şi a elaborat raportul final al acestuia. Nu a fost nevoie de mult timp pentru ca, după intrarea în ţară, SUA să îşi dea seama de eroarea comisă. Punctul culminant a fost publicarea aşa-numitului "raport Duelfer" la sfârşitul lunii septembrie 2004, care, deşi recunoştea că nu există arme de distrugere în masă în Irak, sublinia că Saddam Hussein intenţiona să le recupereze imediat ce sancţiunile ar fi fost ridicate.

Probabil că marea eroare de calcul a dictatorului a fost că nu a condamnat atacurile de la 11 septembrie 2001, fapt interpretat de Washington ca un indiciu că avea legături cu Al Qaida, deşi Saddam "ura" organizaţia teroristă. De fapt, începând cu anul 2000, irakienii au căutat o apropiere de SUA prin intermediul lui Duelfer însuşi, ceea ce nu s-a concretizat niciodată. Dar cum privea Saddam eroarea americană privind armele de distrugere în masă? În opinia expertului, dictatorul avea o viziune distorsionată a realităţii deoarece anturajul său nu îndrăznea, din teamă, să-i spună adevărul.

Acest lucru a putut fi văzut de Duelfer în timpul interogatoriilor lui Saddam Hussein, de după arestarea acestuia în decembrie 2003, la care a fost martor privilegiat, deşi nu a fost niciodată faţă în faţă cu el în încăpere deoarece s-a decis ca o singură persoană, agentul FBI George Piro, să îndeplinească această sarcină. Pentru a se apropia de el, au adoptat o tactică psihologică, mai degrabă decât una violentă.

"El voia să-şi contureze moştenirea pe care o va lăsa, aşa că parte din strategia noastră de interogare a fost să-i dăm ocazia de a o consemna", a rememorat Duelfer, care a explicat că Saddam Hussein a înţeles că o parte din problema sa, atunci când a condus Irakul, a fost că nimeni nu-i spunea adevărul. Dictatorul era "perplex" şi nu înţelegea cum de SUA au putut ataca ţara sa crezând că deţine arme de distrugere în masă. După cum a subliniat Duelfer, atunci când Washingtonul lansa acele acuzaţii, irakienii nu puteau concepe că SUA "habar n-aveau" de ce se întâmplă în ţara lor, ci credeau că o făceau dintr-un motiv anume sau în "scopuri politice".