Detalii din copilăria lui Sorin Ovidiu Vîntu: "Mama ne-a interzis, mie şi lui tata, să mai vorbim țigănește în casă"

• Tweet

Sorin Ovidiu Vîntu a povestit pe blogul său un episod din copilărie. Acesta este cunoscut drept un tip extrem de discret cu viața sa personală, însă de această dată a decis să dezvăluie anumite etape din copilăria sa. În acest episod vorbește despre momentul în care împreună cu părinții săi și-a schimbat domiciliul, aducând în discuție o experiență de la joacă cu un alt copil.

"După patru ani de luptă continuă, mama a reușit să ne scoată din mahalaua țigănească și să facă rost de o casă cu chirie 'printre români' pe o stradă onorabilă, Bogdan Dragoș, aproape de centrul orașului. Casa, o dărăpănătură cu două cămăruțe, situată într-o curte comună cu alte două căsuțe aflate cam în aceeași stare, reprezenta un salt pe scara socială, de care atât mama cât și tata erau tare mândri. Călcau altfel, priveau altfel, vorbeau altfel. De altfel, prima regulă pe care mama a instituit-o a fost cea de a ne interzice mie și lui tata să mai vorbim țigănește în casă.

Așa și-a început maică-mea lungul și anevoiosul drum întru civilizarea mea și a lui taică-meu. Gard în gard cu noi era o casă frumoasă, bine întreținută de un inginer de la Plafar (acolo lucra și tata ca muncitor necalificat) și soția lui contabilă la nu știu ce întreprindere. Aveau un băiețel teribil de râzgâiat, cam de vârsta mea, care avea tot ce-și putea dori un puști de vârsta noastră - trotinetă, bicicletă, pușcă și pistol cu ventuze și câte alte minunății. Dintre toate îmi plăcea la nebunie o săbiuță din plastic, pe care o mânuia cu strășnicie în duelurile pe care le purta cu alți puști de pe stradă. Din piesele radiofonice pe care le ascultam aproape în fiecare seară și în care se auzeau zăngănitul săbiilor, din cele câteva filme de capă și spadă pe care le văzusem - la mare moda atunci, dezvoltasem o teribilă pasiune pentru genul ăsta de jucării.

Așa se face că într-o zi, când puștiul ieșise să se joace cu săbiuța, am întins mâna să i-o iau, obișnuit din țigănie că, dacă vrei ceva, întinzi mâna și iei. La fel de tăcut dar cu o privire care atunci mi s-a părut a fi plină de scârbă, m-a lovit puternic cu latul săbiuței peste mână și a plecat. Nu atât durerea teribilă pe care o simțeam de la lovitură cât faptul că nu-l puteam ajunge ca să mă răzbun, m-a umplut de ură. Și nu pentru lovitură voiam să mă răzbun, ci pentru privirea aceea de zeci de ori mai dureroasă pentru mine. M-am dus acasă, am luat bărdița și am tăiat o stinghie de la gardul din fundul curții. Am cioplit-o, am bătut o scândurică pe post de gardă și mi-am făcut o sabie din lemn, mică dar îndesată. Am așteptat câteva săptămâni, pândindu-l pe puști să iasă cu săbiuța la joacă și, când în sfârșit a ieșit, l-am provocat la duel.

Știam că 'onoarea lui de cavaler' îl va împiedica să mă refuze, iar pentru mine era singura șansă să ma apropii suficient de mult, fără ca el s-o ia la fugă. Când am fost suficient de aproape am ridicat sabia și am lovit cu toată forța spre capul lui. A reușit să-și ferească țeasta întorcându-se într-o parte, dar lovitura i-a atins obrazul, provocându-i o rană din care a început să țâșnească sângele. La țipetele lui, taică-su a zburat parcă prin poartă și, văzându-i sângele de pe față, a început să urle la rându-i întrebându-și puștiul ce-a pățit. Acesta a arătat spre mine continuând să țipe. Inginerul m-a luat la bătaie. Nu puteam să fug dar chiar dacă aș fi putut, n-aș fi făcut-o. Îmi plăcea la nebunie să-l văd pe puști plin de sânge și zbierând din toți bojocii.

În timp ce inginerul mă bătea a ieșit și contabila. M-a bătut și ea. Apoi a ieșit tata care i-a bătut pe amândoi. Când a terminat, m-a luat în brațe și m-a dus în casă. M-a pus pe pat și m-a întrebat ce s-a întâmplat. Mult timp după asta, maică-mea a crezut că sunt ușor psihopat și a făcut eforturi considerabile să corecteze această deviațiune până ce, într-o altă împrejurare, și-a dat seama că este vorba doar despre o fire extrem de răzbunătoare. A încercat să corecteze și asta însă fără niciun succes."