Cazul sclavelor românce din Italia: "Sunt badantă dar mă şi prostituez ca să-mi ţin fata la facultate!"

• Tweet

Un capitol din cartea scrisă de o jurnalistă din Italia - "Noi, stăpânii de sclavi" - este dedicat poveştilor dramatice ale unor îngrijitoare din România. Una dintre cele mai şocante istorisiri aparţine unei românce nevoite să se prostitueze pentru a-şi putea ţine fiica de 20 de ani la facultate.

Jurnalista Valentina Furlanetto, de la Radio 24, un post naţional italian de ştiri, a publicat, zilele trecute, cartea „Noi, stăpânii de sclavi. Cum am devenit complici ai exploatării în masă", care prezintă poveştile unor lucrătorilor străini din Italia. Fie că vin din Africa sau din Estul Europei, muncitorii care caută în peninsulă salvarea din sărăcia ţărilor din care provin găsesc aici o nouă formă de sclavie, atrage atenţia autoarea cărţii. Extrase din carte au fost prezentate de publicaţia italiană „tag43.it".

Un capitol al lucrării este dedicat badantelor. Una dintre cele mai şocante poveşti aparţine unei românce care ajunge să se prostitueze pentru a putea să-şi ajute fiica de 20 de ani care merge la facultate. „Sunt româncă, am 52 de ani, lucrez ca badantă pentru circa 1.000 de euro, ceea ce nu este suficient. În Bucureşti este fetiţa mea, singurul motiv pentru care trăiesc. Are 20 de ani, frecventează universitatea şi am nevoie de bani ca să-i trimit. Din acest motiv, pe lângă faptul că lucrez ca îngrijitoare, mă prostituez »", declară Manuela în carte. Sighişoreanca a ajuns clandestin în Italia, în 2006, după ce a plătit 4.000 de euro unui racket care i-a asigurat trecerea ilegală a frontierei şi contactul cu o familie care căuta un îngrijitor. Documentele i-au fost confiscate şi reţinute până la plata unei sume egale cu datoria contractată. Ea a fost victima unui sistem de traficanţi prin care multe îngrijitoare românce au ajuns în Italia.

„Aveam 38 de ani şi nu ştiam cum să o susţin pe fiica mea care era în clasa întâi" - spune ea stând pe o bancă la gara centrală din Milano. Soţul era beţiv şi rămânea tot timpul fără slujbă, astfel că Manuela şi-a luat fiica şi s-a dus acasă la mama ei. Banii însă nu le ajungeau. „Atunci o cunoştinţă mi-a spus că ştie un intermediar, un traficant, care ne poate duce în Italia la muncă. Tipul ăsta ne-a păstrat primele patru sau cinci luni de salariu, pentru a achita cheltuielile de călătorie şi contactul de muncă."

Aşa a început pentru Manuela o odisee a vieţii de bandată la mai multe familii de italieni, care au supus-o, nu de puţine ori, la muncă grea, hărţuire şi umilinţă. Românca mărutriseşte că a avut parte şi de italieni care au respectat-o şi au ajutat-o. Un astfel de exemplu este ultima familie pentru care a lucrat şi care a sprijinit-o să-şi facă actele şi să poată munci legal. Problemele au început odată cu pandemia de Covid-19, când a trecut la munca cu jumătate de normă şi câştig mai mic, motiv pentru care Manuela este nevoită, după cum spune, să se prostitueze pentru a-şi putea ţine fiica de 20 de ani la facultate în Bucureşti.

În carte mai apare povestea moldovencei Lilia Bicec, fostă juralistă la Chişinău: „Am plecat pe 13 decembrie 2000. Era dimineaţă, i-am sărutat pe copiii mei, Cristina (10 ani) şi Stasi (8 ani), care dormeau în paturile lor, şi am închis uşa. Nu ştiam când îi voi revedea, speram să fiu plecat un an, am fost departe de ei 11 ani ".

„Ce ar fi trebuit să facă Lilia, care a lucrat cu mai puţin de 100 de euro pe lună pentru revista Lunca Prutului, un organ al Partidului liberal? Ce ar trebui să facă cu un soţ abuziv, alcoolic, care nu muncea şi o bătea?", se întreabă autoarea cărţii.

Lilia Bicec s-a născut la Viisoara în 1965, a absolvit jurnalismul la Universitatea de Stat din Chişinău în 1989. În 1998 a câştigat o bursă şi a plecat în SUA pentru a studia. Când a revenit, a fost copleşită de realitatea dură din Republica Moldova. În 13 decembrie 2000, când şi-a sărutat copiii şi a plecat, Lilia a plătit, de fapt, 1.400 de euro unei reţele de traficanţi pentru a o duce în Italia.

Lilia a ajuns să lucreze la o doamnă în Brescia, fostă femeie de serviciu, analfabetă, în vârstă de 89 de ani. „Se aştepta să-i spun „domnişoară" şi să-i citesc rugăciunile cu voce tare. Trecea o batistă pe bufet pentru a verifica dacă l-am şters bine de praf", a detaliat moldoveanca.

„Au fost ani grei, de umilinţă profundă, am dormit pe hol, în frig, fără lumină şi încălzire, nu m-a lăsat să folosesc frigiderul, la cină mi-a dat nişte pâine şi o jumătate de măr pentru că făcuseră calculele. Dacă mi-ar fi dat unul întreg, ar fi costat prea mult. Eram nefericită, dar eram prizonieră pentru că eram ilegal în Italia, aşa că nu aveam nicio modalitate de a spune nimic, de a protesta sau de a-mi revendica drepturile", povesteşte Lilia.

Din fericire, următoarea familie, unde Lilia lucrează ca babysitter, în Baricella, era o familie care o trata bine. Câştiga 250 de euro lucrând 24 de ore pe zi, având cazare şi masă asigurate. În primii ani, a fost nevoită să lucreze pentru a-şi plăti datoria faţă de traficanţi, care percepeau o dobândă de 15%.