• Tweet

Într-o postare pe Zerohedge, jurnalistul Matt Taibbi, bazându-se pe dezvăluirile din Dosarele Twitter, realizează o introducere în industria occidentală a cenzurii.

Oferind detalii despre primele 50 de companii implicate în controlul narațiunii, raportul este întocmit și de autorii Susan Schmidt, Andrew Lowenthal, Tom Wyatt, Techno Fog și alții trei de la Racket News.

Oferind un ghid cuprinzător despre forțele care acționează împotriva libertății de exprimare, raportul începe cu avertismentul din 1960 a președintelui american de la acea vreme, Dwight D Eisenhower, cu privire la puterea în creștere a unui „complex militar-industrial", care, într-o zi, va distruge democrația, notează LifesiteNews, într-un rezumat al raportului, constată activenews.ro

În consiliile de guvernare, trebuie să ne apărăm față de acumularea unei influențe nejustificate, dobândite intenționat sau neintenționat, de către complexul militar-industrial. Riscul pentru acumularea, cu efecte dezastruoase, a unei puteri inadecvate există și va persista.

Nu trebuie să lăsăm niciodată ca influența acestei combinații să ne pună în pericol libertățile și procesele democratice...

Numai un cetățenesc ager și informat poate determina îmbinarea adecvată între o uriașă mașină industrială și militară de apărare cu metodele și obiectivele noastre pașnice, astfel încât să ne bucurăm în același timp de securitate și libertate.

Eisenhower ar fi mândru de munca lui Taibbi, care, prin publicarea Dosarelor Twitter, a dezvălui gradul uriaș în care aceste forțe au distrus, prin corupere, democrația americană, dar și modul cum au capturat mass-media din fosta lume liberă.

După cum scrie Taibbi: „Complexul Industrial al Cenzurii" nu este decât Complexul Militar-Industrial restaurat într-o nouă versiune pentru epoca „războiului hibrid".

Din acest motiv s-a alăturat acestui efort de a documenta și dezvălui instituțiile care fac eforturi să ne „protejeze" de pericolele libertății de exprimare.

Echipa de jurnaliști speră că această listă va ajuta cititorii, scriitorii și jurnaliștii să ia decizii mai informate cu privire la proveniența informațiilor lor. Taibbi adaugă: „Lista top 50" constituie o resursă pentru reporterii și cercetătorii care își încep drumul către descoperirea amplorii și ambițiilor „Complexului Industrial al Cenzurii".

Lista este prezentată într-un mod ușor de parcurs, menționând factori precum sursele de finanțare, tipul de organizație care restricționează discursul liber, de unde provin aceste organizații și cum acționează. De asemenea, autorii dezvăluie strategiile întunecate puse în aplicare - modul în care aceste organizații și alți agenți îi izolează și reduc la tăcere pe oamenii care, în opinia lor, gândesc prea mult.

Desigur, aceste organizații sunt adesea prezentate într-o lumină bună, ca furnizând servicii pentru binele public, servicii prin care publicul este „protejat" de contaminarea cu idei periculoase. Aceste organizații se descriu ca fiind grupuri care luptă „împotriva dezinformării", împotriva a ceea ce Corporația RAND a descris recent drept „decăderea adevărului". Ce obiectiv „nobil"! Taibbi explică modul cum acestea își desfășoară activitatea „altruistă" de a împiedica pe oricine, de oriunde, să dezvolte un mod de gândire care poate „crea probleme".

Taibbi scrie: Multe grupuri anti-dezinformare aderă la aceeași abordare a cercetării, folosind adesea aceeași „cartografiere a urii", o analiză bazată pe blamarea prin asociere pentru a identifica persoanele care gândesc greșit și persoanele cu rol supresiv.

Există și tendința de a folosi ceea ce o sursă din Dosarete Twitter a descris ca fiind aceleași grafice de tip sfere.

Ideea de a „proteja" oamenii de libertatea de exprimare este pe cât de ridicolă, pe atât de sinistră. După cum a remarcat Tucker Carlson, care și-a mutat recent emisiunea pe Twitter, fără libertatea de exprimare nu există „alții".

Din acest motiv, este evident că libertatea de exprimare este un „pericol" pentru democrație, adică așa cum o înțeleg cei care o distrug. Taibbi continuă:

Împreună, aceste grupuri realizează rapid obiectivul de care se temea Eisenhower: eliminarea echilibrului între nevoia democratică de liberalizare a legilor și instituțiilor și vigilența pe care o presupune pregătirea militară.

Înainte de a-i prezenta pe cei mai importanți 50 de agenți ai războiului informațional, Taibbi observă un aspect important al puterii în creștere a industriei cenzurii. Urmărind să stigmatizeze și să marginalizeze orice narațiune care este în dezacord cu cea a regimului și cu ideologia acestuia, aceste organizații speră să învețe publicul larg să considere libertatea de exprimare drept o amenințare.

Este o formă de terapie prin provocarea de aversiune, în care spectrele urii, extremismului, interferențelor străine și ale dezinformării sunt invocate pentru a avertiza oamenii cu privire la tot ceea ce elitele nu vor să fie văzut.

O societate democratică presupune favorizarea dezbaterii libere, a dezacordului și a tensiunilor între intelectuali, dar grupurile de mai jos urmăresc în schimb [să impună] un „vocabul comun" care să fie implementat pe câmpul de luptă [al războiului] hibrid.

Ei se prezintă drept gardieni ai acelui „vocabular", care sună foarte asemănător cu scenariul pe care Ike [Dwight D. Eisenhower] l-a descris în 1961, în care „politica publică ar putea deveni captivă unei elite științifice și tehnologice".

Acest raport este o adăugare la arsenalul împotriva libertății, cu proiecte de cenzură distopică și sancțiuni legale atașate la tot ceea ce regimul definește a fi drept „discurs al urii". Prin caracterul său cuprinzător, acest raport este foarte probabil să rămână, pentru o lungă perioadă de timp, ca un „ghimpe în coasta" încercărilor de suprimare a informațiilor.