Când ar putea fi liberat condiţionat Liviu Dragnea?
Postat la: 28.05.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, rămas fidel fostului lider Liviu Dragnea, mărturiseşte că e sunat des de el din Penitenciarul Rahova, de câte ori regulamentul îi permite. Mai zice că în jur de 40 de parlamentari social-democraţi l-au vizitat în închisoare.
Codrin Ştefănescu povesteşte că Liviu Dragnea se afla la el acasă, împreună cu alţi lideri locali şi urmăreau rezultatele alegerilor europarlamentare. "Pe la 11 - 12 noaptea am tras concluzia că trebuie să fim mult mai expliciți în comunicare, pe tot ce am făcut bine. Liviu, destul de rece, ne-a spus că o să facem lucrurile astea fără el. <<De ce>>, l-am întrebat. <<Am senzația tot mai certă că mâine mă vor executa politic pentru o aberație>>", a declarat pentru G4Media.ro Codrin Ștefanescu, unul dintre puținii apropiați ai fostului lider care i-a rămas până azi fidel.
A doua zi, pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea avea să fie condamnat, puțin înainte de ora 14:00, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, fiind acuzat că a angajat fictive două secretare de la partid la Protecția Copilului Teleorman. Apropiaţii lui Liviu Dragnea numără timpul care a mai rămas până la liberarea sa condiţionată din Penitenciar. Optimiştii vorbesc despre luna februarie-martie 2021. Pesimiştii, în noiembrie 2022. Calculele se fac pe baza prevederilor legale pentru reducerea detenţiei pe baza orelor de muncă prestate în Penitenciar, a vârstei şi a respectării obligaţiilor civile. Liviu Dragnea împlineşte 60 de ani în noiembrie 2022, când, potrivit legii, s-ar putea libera condiţionat la jumătatea efecturii pedepsei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
-
Dosarul "Nordis": Țepe de proporții cu binecuvântarea statului. Caracatița politică are tentacule până la vârf
Dosarul "Nordis" a bubuit a DIICOT, dar acțiunea procurorilor vine după ani de zile în care oamenii au primit țepe de ma ...
-
Zeci de utilizatori WhatsApp, inclusiv jurnaliști, spionați printr-un program al unei companii israeliene
Aproape 100 de jurnaliști și alți membri ai societății civile au fost spionați pe WhatsApp cu ajutorul unui program crea ...
-
Presiune uriașă în Scandalul Nordis: Au fost adusi la parchet si părinții lui Vladimir Ciorbă. E dezlegare la denunțuri
Laura Vicol, fosta pesedistă de top, și soțul ei, afaceristul Vladimir Ciorbă, sunt aduși la DIICOT, cu o cohortă jurnal ...
-
Depopulare: Femeile vaccinate anti-covid din Cehia au cu 66% mai puține șanse să nască STUDIU
Datele din Republica Cehă arată că femeile vaccinate cu covid au cu 66% mai puține șanse să nască în comparație cu femei ...
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar ac ...
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. A ...
-
D-ale lu' Burduja: Hidroelectrica și Nuclearelectrica au vândut în 2024 energie Chișinăului la un preț de 2 ori mai redus decât cel plătit pe OPCOM
Cei doi mari producători autohtoni, controlați în proporție de peste 80% de statul român, Hidroelectrica și Nuclearelect ...
-
Salariu de nabab de la Hidroelectrica fără a avea nicio expertiză în domeniu. Burduja trebuie sa dea socotelă!
După ce a părăsit funcția de prefect de Vâlcea, Sebastian Fârtat a reapărut într-un post cheie la Hidroelectrica, una di ...
-
Europa se dă bătută. Nu mai are nici cea mai mică șansă despre cum să oprească asaltul islamismului
Săptămâna trecută a fost cu siguranță cea mai neagră pe care a trăit-o Europa în ultimii ani. La o zi după ce un imigran ...
-
Operatiunea "Silent Hammer": Tucker Carlson dă detalii despre planul administratiei Biden de a-l asasina pe Putin și de a împinge lumea în al treilea război mondial
Tucker Carlson a rupt vălul de pe unul dintre cele mai întunecate adevăruri ale timpurilor noastre: administrația Biden ...
-
Administrația Biden a încercat să-l omoare pe Putin - ipoteză incendiară lansată de jurnalistul american Tucker Carlson
Jurnalistul american Tucker Carlson a lansat o ipoteză care face vâlvă pe rețelele de socializare: administrația Biden a ...
-
„Palatul Împăratului". Klaus Iohannis nu va primi vila de protocol din Bulevardul Aviatorilor în care s-au investit milioane de euro
Președintele Klaus Iohannis nu va locui în vila de protocol dintr-o zonă exclusivistă a Capitalei, clădire în care statu ...
-
Timeo Danaos: Theodoros Roussopoulos e cel care a sesizat Comisia de la Venetia in privinta loviturii de stat patronata de Klaus Iohannis
Raportul devastator al Comisiei de la Veneția despre lovitura de stat din România - anularea arbitrară a alegerilor - ca ...
-
Contractul prin care a fost închiriat tezaurul furat. Olandezii erau obligați să asigure paza DOCUMENT
Corpul de Control al prim-ministrului a ajuns luni dimineața la Ministerul Culturii pentru a ridica documentele referito ...
-
De ce mai cere si trump bani in plus pentru inarmarea NATO: Complexul industrial militar american a avut o crestere de vânzări de sute de miliarde de dolari în 2024
Vânzările de echipamente militare americane către guverne străine în 2024 au crescut cu 29%, până la un record de 318,7 ...
-
Sebastian Burduja minte cum respiră. Ministrul Energiei a cerut Hidroelectrica să reducă cu 20% cheltuielile cu salariile si sponsorizarile dupa ce tot el le-a aprobat
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că a solicitat tuturor companiilor din portofoliu să reducă cu 20% chel ...
-
Trump face pe placul firmelor de asigurari de sanatate care i-au finantat campania: A semnat un ordin care va restricționa accesul la servicii medicale pentru zeci de milioane de americani
Donald Trump a restricționat accesul la servicii de sănătate pentru zeci de milioane de americani săraci, printr-un decr ...
-
Rasa alba piere, fiind inlocuita de o populatie metisa. Declin demografic alarmant: "Omenirea va suferi un colaps fără precedent în istoria modernă!"
Un nou raport al McKinsey Global Institute (MGI) avertizează că economiile majore se îndreaptă spre un „colaps al popula ...
-
Furtuna economică perfectă. Cum arată perspectivele analiștilor financiari în timp ce Consiliul European strânge cu ușa România
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 s-a majorat la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,3% din PIB, i ...
-
Dreptul SUA asupra Canalului Panama. Cum se poate declanșa un război cu China
Conform Tratatelor Torrijos-Carter din 1977, Canalul Panama constituie un patrimoniu inalienabil al națiunii centro-amer ...
-
CIA a declasificat o carte despre cum va sfârși lumea
O carte clasată de CIA timp de peste 50 de ani aduce în prim-plan o teorie surprinzătoare despre sfârșitul lumii. „The A ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu