Brevetul unui fost spion comunist scoate la iveală adevăratele resurse ale Mării Negre

• Tweet

Interesul găzarilor americani pentru hidrocarburii României a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la resursele prezente și viitoare din Marea Neagră. În timp ce câteva concerne mari dădeau năvală să scoată profit din fundul mării, iar parlamentarii se dădeau peste cap să schimbe legile în favoarea acestora, pe tăcute, o expediție multinațională scotea la iveala vestigii la care nimeni nu se aștepta.

Totul a început la sfârșitul anului 2018, cu o descoperire istorică la aproximativ doi kilometri adâncime, aproape de malurile bulgărești ale Mării Negre, care a făcut înconjurul lumii. Cercetătorii implicați în proiectul Black Sea MAP, care, timp de doi ani au scos la iveală zeci de nave (din epoca romană, bizantină și otomană) naufragiate în bazinul Mării Negre, au descoperit în straturile groase de hidrogen sulfurat, o epavă scufundată în urmă cu 2.400 de ani. În lipsa oxigenului, nava antică s-a păstrat aproape intactă. Se pare că relicva ar fi navigat în epoca descrisă de Homer, fiind comparată cu picturile de pe vasele grecești de ceramică care ilustrau epopeele Odiseea și Iliada. Oamenii de știință au prezentat, în premieră, imagini detaliate ale elementelor constructive din lemn (catargul, cârma și băncile de vâslit) asemănătoare cu ce găsiseră în picturi. Presa internațională nota că arheologii și oceanografii cred că se află în fața celei mai vechi epave găsite vreodată în adâncuri.

Cu privire la expedițiile științifice de asemenea amploare, vă reamintim că, după mai bine de trei decenii de la descoperirea Titanicului, după declasificarea documentelor secrete ale Marinei militare SUA, celebrul explorator Robert Ballard a recunoscut că a acționat în slujba spionajului. În fapt, marele eveniment, descoperirea epavei Titanicului, mediatizat la nivel global, nu a fost decât o misiune de acoperire a unei operațiuni "top secret" de căutare a submarinelor militare pierdute de armata SUA în anii '60. Cercetătorul Ballard nu fusese altceva decât un agent al marinei americane, cu angajament semnat în toată regula, care beneficiase din plin de banii și tehnologia spionajului militar.

Un muzeu în aer liber, altul în adâncuri

Contactat telefonic, în legătură cu depozitele de hidrogen sulfurat, Simion Nicolaev, directorul Institutului de Cercetări Marine „Grigore Antipa" din Constanța ne-a declarat: Acest lucru nu este cunoscut. Zona oxică în Marea Neagră este un strat relativ subțire în care trăiește viața, în accepțiunea noastră, în prezența oxigenului. Este cam între 140 și 180 de metri, după care se crează concentrații de hidrogen sulfurat către fundul mării, unde nu mai sunt organisme vii decât anumite bacterii sulf-reducătoare".

Se pare că, cercetătorii au descoperit 60 de astfel de relicve perfect conservate, acestea constituind un muzeu subacvatic bine conservat în straturile de hidrogen sulfurat din adâncuri. „O navă care a supraviețuit aproape intactă lumii antice, situată la 2 kilometri adâncime, este o descoperire pe care nimeni nu ar fi crezut-o posibilă vreodată", a declarat Jon Adams, de la Universitatea din Southampton, conducătorul proiectului. „Acest lucru va schimba din temelii ceea ce știam până acum despre navigația în lumea antică", adăuga cercetătorul.

Există în Marea Neagră, încă cel puțin un muzeu, în aer liber, care confirmă activitățile comercială și militară desfășurate de milenii de numeroasele civilizații care au populat orașele antice din acest perimetru. Este vorba despre Peninsula Crimeea, mândria turismului sovietic din epoca Uniunii Sovietice, unde relicvele antice de la suprafață spun povestea a cel puțin două milenii de istorie greacă, genoveză, romană, turcă, tătară ș.a.m.d. Istoricii sovietici spun că golful Balaklava poartă chiar și în zilele noastre semnele trecerii argonauților aflați în căutarea lânii de aur. Poate nu întâmplător, la un an după ocuparea peninsulei Crimeea, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, se scufunda la bordul unui batiscaf în apele golfului pentru a admira rămășițele unei nave de comerț bizantine din secolele 10-11 e.n. De remarcat este că Balaklava, oraș militar cu acces restricționat în timpul războiului rece, găzduia înainte de 1990 una dintre cele mai mari și secrete baze militare submarine codificată sub numele de 825 GTS.

Tot în peninsulă, dar la înălțime de această dată, putem arunca o privire în trecutul îndepărtat al Mării Negre, în perioada în care munții Crimeei de astăzi erau sub apă. Înălțimile vizitate de turiști doar cu telecabina poartă vestigii preistorice la tot pasul. Astfel, pe vârful Ai Petr (Sfântul Petru) putem găsi un muzeu submarin la mare altitudine. La mai mult de 1200 de metri, turiștii calcă pe rămășițele animalelor încapsulate în calcar de milenii, cele care nu au apucat să se transforme în H2S. Vârful Ai Petrî nu este altceva decât o mostră a fundului Mării Negre, așa cum era acesta cu milenii în urmă, când în urma mișcărilor geologice s-a ridicat la 1234 m.

Proiecte vechi și noi

Specialiștii în domeniu afirmă că adâncul Mării Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, gaz solubil în apă, inflamabil în contact cu oxigenul atmosferic. Puterea calorică a H2S este mai mare decat cea a gazului metan.

„Această comoară, dacă ar putea fi găsită o metodă de extracţie sau de prelucrare din mare a hidrogenului sulfurat, probabil că ar reprezenta o sursă de energie extraordinară", spunea Tania Zaharia, director adjunct Institutul de Cercetări Marine „Grigore Antipa" într-un interviu recent, acordat postului de televiziune Digi 24. Exploatarea cantității uriaşe de hidrogen sulfurat din adâncurile Mării Negre a fost subiect de studiu şi înainte de 1989, când regimul comunist voia să construiască o centrală electrică pe bază de H2S. Rezultatele testelor arătau că sub stratul de apă sărată, adânc de 200 de metri, în care se poate dezvolta viaţă subacvatică, se afla o cantitate uriașă de hidrogen sulfurat improprie vieţii. URSS s-ar fi opus oricărui proiect de extragere și prelucrare a H2S. Simion Nicolaev spune că rușii ar fi încercat o estimare a cantității de hidrogen sulfurat aflată în Marea Neagră, dar că"părerile sunt împărțite".

În presa centrală au fost prezentate eforturile Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice (ICSI) din Rm. Vâlcea (fosta Uzină G) care a demarat, în anul 2004, cercetări în domeniul transformării H2S în energie electrică . ICSI a realizat un studiu amplu privind "oportunitatea dezvoltării unei platforme integrate de cercetare pentru domeniul pilelor de combustie și a realizării de combustibili ecologici". De remarcat că, înainte de 1989, la fosta "Uzină G" au fost produse industrial primele cantități importante de apă grea românească, institutul funcționând în subordinea Departamentului de Informații Externe, sub directa coordonarea generalului defector I.M. Pacepa.

Cercetătorii ICSI au încercat transformarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră în energie electrică prin intermediul unor pile de combustie care desfac molecula formată din doi atomi de hidrogen și unul de sulf, și transformă hidrogenul în energie electrică. Pe scurt, combustibilul ar trebui ars galvanic sub mare, nu ia contact cu aerul și reduce depozitele uriașe de de hidrogen sulfurat. Proiectul a fost oprit din lipsă de finanțare. Directorul Nicolaev afirmă că până în prezent nu există un proiect eficient de extragere și transformare a hidrogenului sulfurat în energie electrică. " Sub influența euforiei generate de perioada de după destrămarea Uniunii Sovietice, georgienii au avansat un proiect pe cooperare economică a Mării Negre. Au făcut valuri la început, după aia s-a fâsâit.", povestește Nicolaev.

Fanteziile unui general de carton

Având în vedere toxicitatea și potențialul distructiv al depozitelor de H2S din Marea Neagră, după 1990, pe acest subiect s-au spus vrute și nevrute. O teorie vehiculată deseori în spațiul public se referea la intenția Uniunii Sovietice de a detona Marea Neagră. Personaj cunoscut pentru fanteziile și fabulațiile sale pe la posturile de televiziune, generalul SPP în rezervă, Emil Străinu, a fost deseori citat în presa centrală. „Pe vremea războiului rece, URSS avea în vedere producerea unei explozii catastrofale, prin aprinderea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră, în cazul unei agresiuni NATO dinspre sud, respectiv Turcia. Ar fi fost soluţia finală pentru sovietici, în caz că alte tipuri de arme ar fi dat greş", spunea Emil Străinu, într-un articol publicat de ZIUA, în 2006. „Explozia acestei pungi de hidrogen sulfurat este echivalentă celei unei bombe atomice", a mai precizat acesta. Directorul ICM Grigore Antipa demontează aceste teorii : " Opinia generală a specialiștilor, arată că la concentrațiile existente în prezent sunt necesare anumite condiții particulare ca să poată fi separat hidrogenul care poate să ardă la un moment dat, de celelalte componente". Cercetătorul spune că "densitatea molară este prea mică în straturile identificate" și că în ciuda faptului că se spune că în Marea Neagră nu există curenți verticali, aceștia există, ceea ce crează o omogenizare în straturile profunde.

Nu știm cine are interesul de a întreține asemenea aiureli, dar nu trebuie să fi general, nici măcar unul făcut la apelul bocancilor, ca să îți dai seama că este puțin probabil ca astfel de fantezii exotice să fie puse în practică, având în vedere că URSS avea în campate în Marea Neagră, importante forțe militare. Un cataclism generat de o explozie apocaliptică în bazinul Mării Negre ar fi șters de pe fața pământului nu numai Flota Mării Negre din portul Sevastopol, ci și flota de submarine nucleare din cea mai mare bază submarină cunoscută a războiului rece din golful Balaklava. Orice om cu bun simț care privește harta Mării Negre din anii '80, își poate da seama că astfel de afirmații sunt pure dezinformări. Dacă armata URSS ar fi aprins hidrogenul sulfurat din mare, își dădea foc la valiză. Își ucidea proprii cetățeni și își distrugea armata. În Peninsula Crimeea, aflată în componența RSS Ucraina în epoca sovietcă, fiind campate nenumărate unități militare secrete, baze submarine doldora de submarine și de rachete nucleare și orașe spațiale sau militare. Ce să mai vorbim despre orașele sovietice așezate în zonele costiere ale Mării Negre sau despre porturile țărilor aliate în Pactul Tratatului de la Varșovia.

După Cernobîl, ultimul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, dădea de înțeles, într-un interviu, că accidentul nuclear, un eveniment de mică aploare în comparație cu o eventuală explozie a depozitelor de H2S în Marea Neagră, a băgat țara în faliment datorită costurilor financiare și umane uriașe necesare îndepărtării efectelor. Referitor la teoriile de mai sus, Simion Nicolaev ne-a declarat : " Împărtășesc anumite rezerve vizavi de opiniile exprimate. În 1952, în apropierea Crimeei, a avut loc un fel de... Se spune că a ars marea. Chipurile. Eu rămân la părerea că aceia au fost vapori, erupții de metan din zonele superficiale." Simion spune că Marea Neagră este cunoscută ca având pungi superficiale de gaze combustibile care prezintă un pericol foarte serios pentru forările care se fac în căutarea de resurse de petrol și gaze.

Proiectul fostului spion comunist

Tot un militar, unul care a făcut parte din spionajul extern al lui I.M.Pacepa, fugit din țară în 1973, s-a întors din SUA cu idei de afaceri mai pașnice, mai constructive, dar, mai ales, profitabile. Constantin Răuță, important defector al Departamentului de Informații Externe, direcția tehnică, vorbea într-un cerc restrâns, în urmă cu ceva ani, despre proiectele sale de producere a energiei electrice prin extracția și prelucrarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră. La vremea aceea, fostul ofițer DIE, metamorfozat în savant american, și folosit de yankei în câteva proiecte militare de anvergură își recuperase cetățenia română. Cu această ocazie, Răuță povestea că este pe cale să obțină în SUA patentul proiectului său revoluționar. După o scurtă și păguboasă colaborare cu Dinu Patriciu, fostul spion ajunsese la concluzia că trebuie să încerce să-și ducă la capăt proiectele de unul singur. Nu știu câți dintre interlocutorii săi l-au luat în seamă, având în vedere că încercări de acest fel mai avuseseră loc încă din anii '80. Recent, redacția Avertisment a intrat în posesia unui document care dovedește că Răuță vorbea serios. "Cererea de Brevet de Invenție" înregistrată în data de 29.05.2013, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) cu numărul a 2013 00414 este intitulată "Extragerea Hidrogenului Sulfurat (H2S) din Marea Neagră" și îi are ca solicitanți și inventatori în același timp pe Cupcea Nicolae și Răuță Constantin.

Instalația brevetată la OSIM

Conform documentației depusă la OSIM, invenția se referă la "o instalație și la un procedeu pentru extragerea hidrogenului sulfurat cantonat sub forma unui strat subacvatic aflat la adâncimi relativ mari, cum ar fi, de exemplu, în Marea Neagră". Pomparea de la mari adâncimi se face utilizând presiunea atmosferică deasupra Mării Negre pentru a conduce apa cu concetrație ridicată de H2S într-un bazin la malul mării dar sub nivelul mării și apoi, cu un sistem eficient de perechi de pompe cu vacuum, lucrând în contratimp, apa este adusă deasupra nivelului mării, unde, întâi H2S este extras prin metode chimice, apoi apa mării este desalinizată pentru a putea fi utilizată la irigații sau în orice alt scop.

Energia necesară acționarii pompelor cu vacuum în contratimp este obținută utilizând temperatura foarte scăzută a apei extrase din adâncul mării (sub 5°C) pentru răcirea amoniacului la un generator de energie cu amoniac (sistem cunoscut), iar H2S extras din apa mării, plus energia solară, sunt folosite pentru încălzirea amoniacuiui generatorului de energie. Pentru cei interesați, invenția este descrisă în amănunt în documentul atașat.

Întrebări fără răspuns

Constantin Răuță este un defector de marcă al spionajului extern românesc, poate al doilea ca mediatizare în presă după generalul Ion Miahi Pacepa. Conform propriilor declarații, fostul ofițer DIE a călătorit de mai multe ori în România după 1990, deși era condamnat la moarte pentru trădare. Culmea, regimul de la București i-ar fi prelungit pașaportul în anul 1995. Nu se știe cum, deși pe generalul DIE Ion Mihai Pacepa (ofițer de spionaj mult mai important decât Constantin Răuță, dezertat în SUA, în 1978) l-a absolvit de condamnarea la moarte și l-a reabilitat, Serviciul de Informații Externe a ajuns la concluzia că Răuță nu merită același tratament. Care este secretul ? Răuță, savant angajat în proiecte secrete ale NASA și ale Marinei Militare SUA, refuzase a doua racolare.

Celebrul Constantin Răuță a fost ofițer în cadrul direcției tehnice a Departamentului de Informații Externe din cadrul Securității (UM 0920/M-500). A fugit "la dușman" la data de 24 noiembrie 1973, în timpul unei misiuni de pregătire a vizitei dictatorului Nicolae Ceaușescu în SUA. Avea cu el corespondența diplomatică sigilată și geanta cu scule. Mai târziu, la un hotel din New York, servieta și plicul diplomatic au fost preluate de un reprezentant al Statelor Unite la Misiunea din New York pentru ONU, care era însoțit de patru agenţi FBI. Din documentele recent declasificate ale DIE, dar și din cartea generalului Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roșii, reiese clar că Nicolae Ceaușescu a ordonat eliminarea spionului defector. Agentul "Felix" (cum îl numește Securitatea) sau "Leman" (cum apare în cartea Orizonturi Roșii) trebuia să-l ucidă pe Constantin Răuță cu ajutorul mafiei americane.

Cazul "Răuță" nu ar fi ajuns atât de cunoscut dacă, ardeleanul nu se încăpățâna să dea cu tifla regimului comunist chiar și după ce a defectat, fostul spion participând (după ce a primit azil politic în SUA) la numeroase activități de protest organizate peste ocean. Fostul locotenent major DIE Răuță a avut parte de o carieră fulminantă. După ce a primit azil politic și drept de muncă pe teritoriul american, inginerul electronist a fost angajat prin concurs la cel mai mare centru de cercetări NASA, Goodard Space Flight Center, din Greenbelt Maryland, fiind cooptat în proiecte strategice importante ca sistemele de sateliți Eos, Lansat, Kobe, SM-3 NAVY, telescopul Hubble sau scutul anti-rachetă. Răuţă devine un cercetător de prim rang, cu activitate intensă în apărarea şi securitatea Statelor Unite și este răsplătit cu numeroase distincţii ştiinţifice. Românul este membru al prestigiosului Institut de Inginerie Electrică şi Electronică (IEEE). Dealtfel, ca o recunoaștere a calităților sale, statul român i-a înapoiat cetățenia și cartea de identitate la care avea dreptul.

În concluzie, după 1989, la intervenția noilor aliați, au fost reabilitați dezertori DIE celebri ca I.M. Pacepa sau Liviu Turcu. Unii au primt înapoi gradele și bunurile. Constantin Răuță face notă discordantă. De ce într-o Românie cu pretenții de stat democratic, fostul inginer-ofițer DIE este considerat trădător ? Era mai important pentru americani Răuță decât Pacepa ? Un ofițer tehnic oarecare, cum a fost Constantin Răuță a primit cetățenia americană după un an și șase luni, pe când lui Pacepa i-a luat un deceniu pentru același lucru. Să-l fi suspectat CIA pe Pacepa că ar fi fost infiltrat ca ofițer "S" - ilegal ? Ce secrete ale statului comunist a luat cu el peste ocean Răuță ? Avea Răuță în geantă un plic care dovedea că regimul Ceaușescu se gudura cu intenții bune pe lângă Washington, dar lucra cu Moscova ? Sunt numai câteva întrebări rămase fără răspuns după aproape cinci decenii.

Eduard Ovidiu Ohanesian