AFP: Diferitele ipoteze ale sabotajului gazoductelor Nord Stream
Postat la: 29.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Teza "sabotajului" este puternic privilegiată pentru a explica scurgerile spectaculoase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică, o operaţiune desigur complexă dar nicidecum imposibilă pentru o armă cu capacitatea necesară, notează miercuri AFP într-o analiză.
Ipoteza unor deficienţe tehnice simultane pare acum exclusă, dar metoda folosită în acţiunea de sabotaj şi presupusul autor rămân necunoscute, astfel că multe teorii pot fi avansate.
O zonă supravegheată
Cele trei scurgeri identificate luni sunt localizate în largul insulei daneze Bornholm, între Suedia şi Polonia; o zonă supravegheată intens de zeci de ani.
"În trecut, URSS îşi amplasa pe fundul mării submarine spion cu capacităţi speciale de inginerie", aminteşte pe Twitter analistul naval HI Sutton.
Între timp, statele baltice aflate odinioară în componenţa URSS au trecut de partea NATO. Dar scurgerile s-au produs în apele internaţionale unde fiecare poate circula.
"Marina rusă dispune astăzi de cea mai mare flotă de submarine spion din lume. Ele sunt bazate în Arctica. Acestea ar fi capabile să avarieze o conductă în Marea Baltică", asigură HI Sutton, deşi consideră totuşi această ipoteză ca fiind "improbabilă".
Un sabotaj complex
O astfel de operaţiune impune o intervenţie la o adâncime de 70 de metri. "Este ceva greu. Deteriorarea a două gazoducte pe fundul mării este un eveniment important, aşadar un actor statal este probabil" implicat, remarcă Lion Hirth, profesor la Hertie School din Berlin, el excluzând posibilitatea unui act terorist obişnuit.
Însă o armată competentă ştie cum să-l facă; zona este "perfect adaptată submarinelor de buzunar", explică un responsabil militar francez, menţionând folosirea fie a unor scafandri de luptă trimişi să plaseze încărcături explozive, fie a unei mine mobile sau a unei drone submarine.
"Drona pleacă dintr-un submarin care poate rămâne la mai multe mile nautice de punctul ţintit. El lansează drona-mină, care navighează cu (o viteză de) circa zece noduri, aproape de fundul mării", explică responsabilul francez. "Deci ţinta este fixă şi nu este foarte complicat" să fie lovită.
În schimb, ipoteza folosirii unei torpile, armă utilă mai degrabă pentru o ţintă aflată în mişcare, este în opinia sa mai puţin plauzibilă.
Puterea exploziei "echivalează cu cea a sute de kilograme de TNT", mai remarcă expertul francez. Institutul norvegian de seismologie NORSAR a estimat energia celei de-a doua deflagraţii cu cea produsă de circa 700 de kilograme de TNT.
Operaţiune nerevendicată
Cancelariile occidentale arată cu degetul spre Moscova, care neagă orice implicare, dar evocă la rândul ei un sabotaj.
"Marea Baltică este una închisă şi cu adâncimi mici, unde aproape fiecare mişcare este observată şi monitorizată de statele riverane şi de navele lor", subliniază Julian Pawlak, de la Universitatea Helmut Schmidt din Hamburg. Cu toate acestea, unele nave şi submarine "pot desfăşura pe ascuns scafandri de luptă" şi vehicule submarine ghidate de la distanţă.
Aşadar, nimic nu este imposibil pentru o armată care stăpâneşte arta operaţiunilor clandestine. "Aceasta se numeşte o operaţiune navală specială. Nu este ceva simplu, dar există. Este ceva bine coordonat şi bine pregătit", confirmă sursa militară franceză.
Cine a făcut-o?
Va trece probabil mult timp până când adevărul va ieşi la suprafaţă în mod credibil. Dar deocamdată mai mulţi actori profită de pe urma ambiguităţii.
Există ţări "care au interesul ca gazoductul (Nord Stream 1 şi 2) să nu mai poată funcţiona niciodată", remarcă aceeaşi sursă militară franceză.
Adversarii noii conducte Nord Stream 2 sunt de fapt numeroşi de mulţi ani, cu SUA în frunte.
Pe 7 februarie, cu două săptâmâni înaintea declanşării invaziei ruse, preşedintele american Joe Biden a declarat că "dacă Rusia invadează (Ucraina), atunci nu va mai exista Nord Stream 2". Întrebat atunci despre metoda la care SUA ar putea recurge în cazul acestei infrastructuri aflate sub controlul aliatului său german, preşedintele american a răspuns: "Vă promit, suntem capabili să o facem". Înregistrarea video cu această declaraţie a fost intens distribuită pe reţelele de socializare în ultimele 24 de ore.
La o zi după avarierea gazoductelor Nord Stream, Polonia, Norvegia şi Danemarca au inaugurat un gazoduct strategic, Baltic Pipe, care le va permite polonezilor să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul natural rusesc, importând gaz din Norvegia. "Epoca dominaţiei ruse în domeniul gazului ia sfârşit, epocă marcată de şantaj, ameninţări şi extorsiuni', a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la inaugurarea conductei.
Două certitudini
Aşadar, în acest stadiu există două certitudini, care sugerează fiecare un alt actor implicat.
Prima este că evenimentul are legătură cu războiul din Ucraina. "Comandamentul maritim al NATO şi navele aliate iau în calcul şi se pregătesc pentru (efectuarea unor) activităţi hibride, inclusiv sabotaje asupra infrastructurilor critice, pe lângă obiectivul principal al apărării colective", spune Julian Pawlak, sugerând teza unui sabotaj condus de SUA.
Dintr-o altă perspectivă, a doua certitudine arată că atacul asupra gazoductelor din Marea Baltică aduce un factor de instabilitate în plus pentru economia europeană. "Este o violentă readucere în atenţie a vulnerabilităţii infrastructurii noastre energetice", constată Lion Hirth, care privilegiază teza unui sabotaj executat de Rusia.
"Dacă acest lucru este adevărat, atunci este foarte îngrijorător. Înseamnă cel puţin că Rusia (...) trimite mesajul cel mai clar posibil că ea nu va mai livra gaz (Europei) în viitorul apropiat", conchide interlocutorul citat.
Dar oricine ar fi ei, cei care au atacat Nord Stream dau de asemenea de înţeles că ar putea lovi şi alte infrastructuri energetice care deservesc o Europă însetată de gaz şi petrol, mai scrie AFP.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu