Afacere de familie la Transporturi: Contract cu dedicație pentru „băieții deștepți" de la calea ferată
Postat la: 30.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Una din firmele abonate la tot ce înseamnă contrate oferite de CFR va înlocui traversele la liniile de circulaţie din Portul Constanţa. Societatea este condusă de foşti directori din cadrul CFR şi câştigă câte un contract la câteva luni, situaţie în care se poate lăuda, an de an, cu profituri impresionante.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA condusa de catre controversatul Marius Chiper (omul impus peste rand de fostul ministru al Transporturilor Dan Costescu), a oferit pe 22.11.2016 un contract pentru înlocuirea traverselor de pe liniile de circulaţie şi garare din staţia Constanţa Port Mol V. Firma câştigătoare este Romfer Construct SA din Chiajna, care va primi pentru serviciile sale 598.000 lei, fără TVA, adica circa 132.000 de euro,în condiţiile în care valoarea estimată iniţial a lucrărilor era de 773.280,59 lei. Romfer Construct are un lung istoric al contractelor primite de la CFR si are ca domeniu de activitate lucrări de construcţie a căilor ferate, a raportat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 14.234.821 lei şi un profit net de 1.593.033 lei, cu 82 de angajaţi.
Nu mai departe de iunie 2016, firma primea peste 3,2 milioane lei, pentru lucrări de reabilitare a căilor ferate din Constanţa, pe baza unui contract adjudecat alături Euro Construct SA, o altă abonată veşnică la banii CFR. Romfer Construct SA este deţinută, printre alţii, de Liviu Sărămăţ (nume aflat pe lista beneficiarilor de despăgubiri bizare acordate de ANRP, cu numeroase contracte cu statul la activ), Gheorghe Ciuvăţ, un important sponsor al defunctei USL, Raluca Mănăilă (fiica lui Gavrilă Mănăilă, fost director CFR Călători) şi Sorin Gavrilescu (fost director tehnic la CFR Călători, cercetat, alături de colegul Mănăilă în celebrul dosar Necolaiciuc).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
O serie de routere Wi-Fi sunt sub amenințare! Ce trebuie să știi despre atacurile cibernetice
Routerele TP-Link, deja în atenția guvernului Statelor Unite din motive de securitate națională, se confruntă acum cu o altă problemă majoră: un atac de tip botnet denumit Mirai.
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va gestiona reducerea cheltuielilor bugetare prin reorganizări instituționale, a anunțat Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, la finalul ședinței de Guvern din 30 decembrie 2024, ședință în care a fost aprobată Ordonanța austerității ("Ordonanța trenuleț").
-
Un gigant tech se pregătește să lanseze „creiere" pentru roboții umanoizi. Cum va funcția
Nvidia își extinde prezența în domeniul roboticii prin lansarea unei noi generații de computere compacte, Jetson Thor, în prima jumătate a anului 2025, conform Financial Times. Această inițiativă reprezintă un capitol important în strategia de lungă durată a companiei de a deveni un lider tehnologic în alimentarea roboților umanoizi și industriali.
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social (CES) care este obligatoriu dar doar consultativ.
-
Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
Cercetătorii francezi au descoperit un sarcofag reînhumat ce datează din perioada Regatului Mijlociu Egiptean în oraşul Luxor din Egipt, în cadrul unor cercetări desfăşurate după descoperirea, în 2018 şi 2019, a altor sarcofage în acelaşi sit.
-
Joburi pentru studenți: Îmbină munca și călătoria
Viața de student vine la pachet cu multe oportunități, dar și provocări. Unul dintre cele mai mari visuri ale studenților este să călătorească și să descopere lumea, dar adesea acest lucru pare greu de realizat din cauza bugetului limitat
-
Aceasta este cea mai înaltă rezoluție a imaginii atomilor realizată vreodată
Vă uitați la o imagine revoluționară a structurii atomice a ortoscandatului de praseodimiu (PrScO3) la o mărire de 100 de milioane. Acele puncte? Sunt atomii individuali din rețeaua cristalină.
-
Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
Cu toate ca s-a retras din viata publica, Marian Munteanu are din cand in cand reveniri si reverii care ne pun pe ganduri. Bunăoară, fostul lider al fenomenului "Piața Universitatii" (din 1990), profesor de antropologie, dar si cunoscator al "ameri(me)canismului contemporan" are o postare destul de criptica pe pagina sa de Facebook:
-
Fizicienii anunță că au descoperit primele dovezi ale multiversului.
Teoria multiversului sugerează că universul nostru este doar unul dintre numeroasele universuri ramificate și infinite. Pentru a găsi dovezi ale multiversului, oamenii de știință au examinat fondul cosmic de microunde (CMBR), lumina rămasă de la Big Bang.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.SRI a intors armele: blochează ordinele lui Klaus Iohannis pentru a preveni o lovitură de stat care sa păstreze la putere actualul regim
- 2.De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
- 3.O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
- 4.CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
- 5.Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
- 6.Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
- 7.Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
- 8.Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
- 9.O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
- 10.Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu