Adjunctul Poliției Rutiere Paul Gavriș a fost prins în ipostaze șocante, mort de beat! VIDEO
Postat la: 27.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Adjunctul Direcției Rutiere din Poliția Română, Paul Gavriș, ajunge din nou în atenția publică. De data aceasta, a făcut spectacol într-un club, beat fiind.
În imaginile publicate de „Ziar de Cluj" se vede că acesta abia mai stă pe picioare, dansează haotic, ba chiar mimează o scenă de sex cu una dintre femeile de la masă. La un moment dat, omul legii cade, cu tot cu partenera de dans, peste oamenii de la masa vecină. Imaginile au fost filmate de camerele de supraveghere ale unui club de noapte. Bărbatul din imagini este comisarul Paul Gavriș, adjunctul Direcției Rutiere din IGPR.
Omul legii mimează o scenă de sex în spatele unei femei care stătea cu el la masă. Apoi se preface că urinează într-o sticlă de bere. Câteva minute mai târziu, amețit de alcool, polițistul cade, cu tot cu partenera sa de dans, peste clienții de la masa vecină. Spectacolul devine și mai grotesc, în momentul în care adjunctul poliției române îi dă o palmă peste cap partenerei sale, apoi îi lipește bani de frunte.
Paul Gavriș a fost șef al Poliției Rutiere din Cluj, iar anul acesta a fost transferat la București, în calitate de adjunct al Poliției Rutiere Române. S-a ales publicarea acestor materiale pentru că persoana vizată este unul dintre cei mai importanți polițiști din România și servește drept exemplu negativ pentru instituția a cărei uniformă o poartă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui candidat comun la alegerile prezidențiale de anul viitor, în persoana lui Crin Antonescu. Fostul lider al liberalilor a spus că a acceptat propunerea partidelor de a fi candidatul comun la alegerile prezidențiale viitoare.
-
Răsturnare de situație: Care a fost, de fapt, cauza decesului actorului Mircea Diaconu - Fiica acestuia, mărturii emoționante
Marele actor Mircea Diaconu s-a stins din viață cu doar 10 zile înainte de a împlini 75 de ani. Se știa că acesta se confrunta de ceva vreme cu o boală incurabilă, iar ultimele sale momente le-a petrecut pe un pat în Spitalul Fundeni.
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, cu reformarea administraţiei publice, a luat la ţintă Rezerva Federală americană.
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senatului și Camerei Deputaților, 21 de parlamentari care nu pot fi decât din AUR, POT sau SOS România au votat alături de coaliția pro europeană formată din PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale.
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a anunțat că va monitoriza atent aceste tranzacții pentru a preveni fraudele fiscale.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Europei se află într-o criză din ce în ce mai gravă, temelia pe care se sprijină prosperitatea regiunii nu este doar fisurată, ci este în pericol să se prăbușească, informează Politico.
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi la Casa Albă, luna viitoare, într-o nouă salvă a taberei republicane împotriva drepturilor comunităţii LGBTQ+.
-
„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
Octavian Bellu și Mariana Bitang reprezintă cel mai bun cuplu de antrenori ai lumii, fiind lăudați inclusiv în presa străină. Au pregătit generații de gimnaste și mulți sperau chiar ca FRG să îi convingă să le îndrume și pe tinerele de acum. Totuși, mama uneia dintre fostele lor eleve are o cu totul altă părere. În urmă cu ani buni, femeia, rudă cu Laurențiu Reghecampf, a trecut peste orice limită, jignindu-i și aducându-le acuzații grave.
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politice. Vicepremieri vor fi si Catalin Predoiu de la PNL si Barna Tanczos de la UDMR. Initial negocierea era fara vicepremieri.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
- 2.SRI a intors armele: blochează ordinele lui Klaus Iohannis pentru a preveni o lovitură de stat care sa păstreze la putere actualul regim
- 3.De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
- 4.O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
- 5.Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
- 6.Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
- 7.Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
- 8.CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
- 9.O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
- 10.Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu