ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Un bărbat a trăit nedetectat timp de trei luni într-o zonă securizată a aeroportului internațional O'Hare din Chicago

Postat la: 19.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Procurorii americani afirmă că un bărbat căruia i-a fost prea frică să zboare cu avionul din cauza pandemiei de COVID-19 a trăit nedetectat timp de trei luni într-o zonă securizată a aeroportului internațional din Chicago, relatează BBC.

Aditya Singh, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat sâmbătă după ce angajații unei linii aeriene i-au cerut actele de identificare. Bărbatul a arătat înspre un ecuson dar aceasta aparținea unui manager de operații care a declarat-o pierdută în luna octombrie. Polițiștii afirmă că Singh a sosit în Chicago în 19 octombrie la bordul unui zbor din Los Angeles. Acesta ar fi găsit ecusonul în aeroport și i-ar fi fost „frică să meargă acasă din cauza Covid", a declarat procurorul Kathleen Hagerty pentru Chicago Tribune.

Singh a declarat că a reușit să trăiască în această perioadă din mila altor pasageri. „Deci dacă am înțeles bine, îmi spuneți că o persoană neautorizată, care nu a fost angajată a aeroportului, ar fi trăit într-o zonă securizată a terminalului aeroportului O'hare din 19 octombrie până în 16 ianuarie și nu a fost depistată? Vreau să te înțeleg corect", l-a întrebat judecătoarea Susana Ortiz pe procurorul de caz. Singh locuiește într-o suburbie a orașului Los Angeles și nu are antecedente penale, potrivit avocatului pe care acesta l-a primit din oficiu, nefiind încă clar de ce bărbatul a zburat la Chicago.

Bărbatul a fost acuzat de încălcare a proprietății federale și i s-a stabilit o cauțiune de 1.000 de dolari. „Curtea găsește aceste fapte și circumstanțe destul de șocante ținând cont de perioada de timp în care s-ar fi întâmplat", a declarat judecătoarea Ortiz Departamentul de Aviație din Chicago, care este responsabil de aeroporturile din oraș, a afirmat într-un comunicat că: „Deși acest incident este investigat în continuare, am reușit să stabilim că acest domn nu a reprezentat un risc pentru securitatea aeroportului sau pentru călători".

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE