S-a trezit la realitate! Logodna mogulului media Rupert Murdoch cu Ann Lesley Smith a fost anulată
Postat la: 05.04.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Miliardarul Rupert Murdoch, în vârstă de 92 de ani, şi Ann Lesley Smith, cu 25 de ani mai tânără, şi-au anulat logodna la doar câteva săptămâni după ce au anunţat că se vor căsători, a declarat pentru CNN o persoană familiarizată cu acest subiect.
Revista Vanity Fair, care a fost prima care a relatat marţi ştirea, a precizat că "despărţirea pune capăt unei iubiri fulminante ce a generat titluri în întreaga lume". Relaţia dintre Murdoch şi Smith a devenit publică la începutul acestui an, când au fost fotografiaţi în vacanţă în insula Barbados din Caraibe.
La 20 martie, Cindy Adams, care are o rubrică de bârfe în tabloidul New York Post al lui Murdoch, a relatat că cei doi s-au logodit. "Mi-a fost teamă să mă îndrăgostesc - dar ştiam că aceasta va fi ultima dată", i-a spus Murdoch lui Adams la acea vreme. "Mai bine că e. Sunt fericit", a declarat mogulul media.
La rândul său, Ann Lesley Smith, care a fost căsătorită anterior cu Chester Smith, un cântăreţ de muzică country care a murit, a spus că relaţia ei cu Murdoch este un "dar de la Dumnezeu".
Cei doi urmau să facă nunta în timpul verii, potrivit lui Adams. "Amândoi aşteptăm cu nerăbdare să ne petrecem cea de-a doua parte a vieţii împreună", spusese Murdoch. Căsătoria ar fi fost a cincea pentru Murdoch, care este preşedinte al Fox Corp. şi preşedinte executiv al News Corp.
Nu este clar ce s-a întâmplat între Murdoch şi Smith după ce a fost anunţată logodna. Un purtător de cuvânt al lui Murdoch a refuzat să comenteze, notează CNN.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un motor de 40KW și o baterie de 20KWh.
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizic și concret, nu doar teoretic. Rezultatele experimentelor lor, deși încă nepublicate într-un jurnal de specialitate, au atras atenția și scepticismul comunității științifice internaționale.
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală distinctă înglobată într-un înveliș exterior.
-
Baba Vanga: Predicții Îngrijorătoare pentru 2025 - „Începutul Apocalipsei"
Previziunile Babei Vanga continuă să fascineze și să înspăimânte, chiar și la aproape trei decenii de la moartea sa. Pentru anul 2025, celebra clarvăzătoare a făcut profeții alarmante, sugerând că ar putea marca „începutul apocalipsei".
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce se extinde pe aproximativ 300 de ani-lumină, formată în urma mai multor explozii stelare de tip supernovă. Ultimele observații științifice au scos la iveală un detaliu extrem de important.
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac cibernetic rusesc.
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vineri Casa Albă.
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care analizează situația politică din România. După ce a citit detaliile din țara noastră, Elon Musk s-a întrebat cum poate un judecător să anuleze alegerile prezidențiale și să nu fie considerat un dictator.
- Veste bună pentru clienții Hidroelectrica: facturile din octombrie și noiembrie vor fi recalculate și vor fi mai mici
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Foto incendiar cu soția lui Nicolae Mitea dezbrăcată pe bancheta din spate în mașina amantului însurat după o partidă se sex
- 2.O cunoscută astrologă străină de pe Tik-Tok dezvăluie câștigătorul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România
- 3.Locul în care nu are nimeni curajul să pună piciorul: cei care o fac îmbătrânesc pe loc. Teoria oamenilor de știință
- 4.Mihai Bendeac, înjurat pe Instagram. Postarea care a provocat revoltă
- 5.Țeapa luată de Mihai Bendeac, după ce a desfăcut coletul de pe Temu: „Sunt deosebit de prost!"
- 6.Capul de piatră din Guatemala pe care istoricii preferă să îl treacă cu vederea pentru ca nu-i găsesc o explicatie
- 7.Scene incredibile: Un tânăr de 25 de ani s-a trezit cu câteva momente înainte să fie incinerat - Ce a urmat depășește orice imaginație
- 8.Scandal in atletism. Acuzațiile unei campioane europene: "Mă trezea noaptea pentru a întreţine relaţii sexuale fără consimţământ"
- 9.Scandal în familia Prigoană: Frații lui Honorius cer deschiderea de urgență a cavoului, după înmormântarea secretă
- 10.Cazurile care au cutremurat lumea științifică: aceste dispariții au sfidat orice fel rațiune și nu au putut fi explicate niciodată
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu