Papa Francisc: Plăcerea culinară şi cea sexuală sunt „pur şi simplu de natură divină"
Postat la: 10.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Papa Francisc, critic al bigotismului care a făcut uneori legea în cadrul Bisericii Catolice, consideră că plăcerea culinară şi cea sexuală „sunt pur şi simplu de natură divină", într-un volum de interviuri publicat miercuri în Italia, informează AFP şi France24.
„Biserica a condamnat plăcerea inumană, brută, vulgară, dar, în schimb, a acceptat întotdeauna plăcerea umană, sobră, morală", a declarat Suveranul Pontif, răspunzând întrebărilor ce îi erau adresate de Carlo Petrini, un scriitor şi expert italian în gastronomie.
„Plăcerea vine direct de la Dumnezeu, ea nu este nici catolică, nici creştină, sau altceva, este pur şi simplu divină", a subliniat papa Francisc.
„Plăcerea de a mânca ne foloseşte pentru a ne păstra sănătatea mâncând, la fel cum plăcerea sexuală este făcută pentru a face iubirea să fie mai frumoasă şi pentru a garanta perpetuarea speciei", a precizat Suveranul Pontif.
Papa se opune categoric „unei moralităţi bigote" ce refuză noţiunea de plăcere, care a existat în istoria Bisericii Catolice şi care constituie „o interpretare greşită a mesajului creştin".
Acea viziune „a făcut uriaşe pagube, care se resimt puternic încă şi în ziua de azi în anumite cazuri", a deplâns papa.
„Din contră, plăcerea de a mânca, la fel ca plăcerea sexuală, vin de la Dumnezeu", a insistat liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă.
În noua carte, Papa Francisc aminteşte în trecere admiraţia lui necondiţionată pentru filmul „Festinul Babettei", a cărui acţiune se desfăşoară într-o comunitate protestantă daneză ultra-puritană din secolul al XIX-lea, invitată să participe la un somptuos banchet pregătit de o bucătăreasă franceză care a câştigat la loterie.
„Pentru mine, este un imn adus milostivirii creştine şi iubirii", a mărturisit Suveranul Pontif.
Noul volum ce conţine trei interviuri, se intitulează „Terra Futura, Conversaţii cu papa Francisc despre ecologia integrală" şi a fost redactat de fondatorul „slow food" - concept creat în anii 1980 pentru a se opune alimentaţiei de tip „fast food".
Cartea este centrată pe viziunea extrem de socială a papei Francisc asupra ecologiei, evidenţiată şi în enciclica sa „Laudato Si", publicată în 2015.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Răsturnare de situație privind DOGE, departamentul creat cu dedicație pentru Elon Musk. Ce arată ordinul semnat de Trump
Ordinul executiv semnat de președintele Donald Trump privind înființarea DOGE, departamentul pentru eficientizarea guvernului ce urmează să fie condus de Elon Musk, arată două modificări majore față de ceea ce a fost anunțat în public.
-
Planul foarte ambițios al lui Donald Trump e legat de inteligența artificială. Investiții uriașe la orizont în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, se implică în susținerea unor investiții de sute de miliarde de dolari realizate de sectorul privat pentru a construi infrastructură de inteligență artificială în Statele Unite.
-
O scrisoare găsită: Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă epistola lăsată de Joe Biden
Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Unite, semnând ordine executive și interacționând cu presa într-o conferință improvizată de aproape 50 de minute.
-
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric! Cât a ajuns să coste un gram de aur
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
-
Studiu revoluționar pentru bolile oftalmologice: Vederea ar putea fi redată cu ajutorul unei molecule sintetice
SO moleculă sintetică ce a fost creată în Italia s-a dovedit capabilă să "redeştepte" neuronii retinei pentru a ţine la distanţă bolile degenerative ale ochiului, conform unui studiu recent, care oferă o speranţă împotriva orbirii progresive.
-
Trump amenință forumul de la Davos: "Cu el, trebuie să te aștepți la orice!"
La Davos, toată lumea vorbește numai despre Donald Trump. Noul președinte american a depus jurământul în funcție pe Biblie și sub cupola Capitoliului din Washington chiar în momentul în care începea cel de-al 55-lea Forum Economic Mondial desfășurat în stațiunea din Alpii elvețieni.
-
„Soarele artificial" al Chinei tocmai a doborât recordurile de fuziune, generând plasmă timp de peste 17 minute
Tocmai ne-am apropiat cu un pas de energia curată, aproape nelimitată. Reactorul EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak) a menținut plasmă supraîncălzită timp de 1.066 de secunde - mai mult decât dublu față de recordul său anterior de 403 secunde.
-
Semne cerești: Cum să vedeți alinierea celor sapte planete pe firmamentul nopții
Toate planetele din sistemul nostru solar se aliniază pentru a defila simultan pe cerul nopții. Acest eveniment ceresc extraordinar va vedea cerul presărat cu șapte planete vizibile în ceea ce se numește o mare aliniere planetară.
-
Dreptul SUA asupra Canalului Panama. Cum se poate declanșa un război cu China
Conform Tratatelor Torrijos-Carter din 1977, Canalul Panama constituie un patrimoniu inalienabil al națiunii centro-americane, fapt stipulat în Constituția Republicii Panama. Canalul nu poate fi vândut, transferat, ipotecat sau înstrăinat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
- 2.Noul Nostradamus a facut șapte previziuni înfricoșătoare pentru 2025
- 3.Un bărbat a trimis salivă de șopârlă pentru testarea ADN-ului dezvăluind frauda totală a afirmațiilor privind ascendența umană
- 4.Dacă nu ești atent vei transforma cafeaua într-o băutură otravitoare
- 5.O cercetare absolut surprinzătoare schimba total datele care se stiau pana acum despre cum poți trăi mai mult
- 6.Urmează să intrăm în Anul Șarpelui: 2025 va fi un an al transformărilor profunde
- 7.Încep pregătirile pentru unul dintre cele mai mari experimente globale. Ce presupune și ce vor să afle cercetătorii
- 8.Care e legatura dintre longevitate si cat de des respiri. Rezultatul este unul șocant dar argumentat stiintific
- 9.Mihaela Bilic face dezvăluiri: Ce conțin de fapt conservele de pește pe care le cumpără românii
- 10.Mărturisirea Dacianei Sârbu înainte de divorțul de Victor Ponta: "Am trecut prin iad!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu