ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Motivul pentru care Mircea Radu ţine post de 12 ani. E vorba de o vindecare miraculoasă

Postat la: 28.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Mircea Radu, pe care telespectatorii îl vor revedea cu o nouă emisiune, "Ie, Românie", ţine toate posturile de peste an. Iar faptul că în această perioadă cutreieră ţara în lung şi-n lat cu noua sa caravană, în căutare de fete frumoase şi talente autentice, nu-l împiedică să respecte şi să urmeze postul Paştelui care abia a început.

"Ţin post de 12 ani, din 2006. Îmi amintesc cum, la ultima deplasare cu caravana "Din dragoste", în Italia, pentru că se nimerise tot în postul Paştelui, mâncarea mea de bază era pâine cu roşii uscate şi măsline. O bunătate! Nu mi-este greu să ţin postul deloc. Şi îţi mai zic ceva. Eu, care sunt un mare gurmand şi mâncător de carne, când intru în post nu mă mai tentează nimic. Poţi mânca lângă mine cea mai minunată pastrămioară din lume. Nu mă interesează absolut deloc", spune prezentatorul show-ului "Ie, Românie".

Mircea a început să ţină post fără vreun motiv anume sau fără să-şi facă vreo ambiţie din asta. Un oarecare factor declanşator a existat însă. Un caz pe care l-a prezentat chiar la "Din dragoste", emisiunea a cărui gazdă a fost vreme de mulţi ani. O bunică a venit la emisiune să-i facă o declaraţie de dragoste propriului nepot. Copilul căpătase o boală cu o evoluţie rapidă şi un deznodământ previzibil şi nefericit.

Pe acel copil, bunica îl ducea frecvent la mănăstire. Într-una din zile, băieţelul i-a promis lui Dumnezeu că dacă îl scapă de boală, el se va duce în fiecare duminicã la Sfânta Liturghie, iar când va fi mare se va face preot. După patru ani de la diagnosticare, când şi-a repetat analizele, copilul numai avea nimic. Mircea Radu a prezentat cazul atunci la "Din dragoste", iar locul în care bunica i-a făcut declaraţia nepotului ei a avut loc la Mănăstirea Bujoreni, din judeţul Vaslui.

"Pentru că mai era doar o săptămână până să înceapă postul Paştelui, m-am interesat atunci, la mănăstire, ce presupune asta. După ce am aflat, mi-am zis că n-ar fi rău deloc să încerc să-l ţin şi eu. De atunci, îl ţin în fiecare an", spune prezentatorul show-ului "Ie, Românie", de la Antena 1.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE