ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a demisionat pe fondul unor acuzaţii de abuz sexual

Postat la: 02.11.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, şi-a anunţat demisia, miercuri, pe fondul unor acuzaţii de abuz sexual, spunând că nu a îndeplinit standardele comportamentale aşteptate pentru această funcţie, relatează site-ul BBC News.

La începutul acestei săptămâni, Fallon şi-a cerut scuze public pentru că a pus mâna pe genunchiul jurnalistei radio Julia Hartley-Brewer în 2002, gest catalogat de către femeia în cauză drept "uşor amuzant".

"O serie de acuzaţii au apărut în legătură cu mai mulţi parlamentari în ultimele zile, inclusiv despre comportamentul meu anterior. Multe dintre acestea sunt false, dar accept că în trecut nu m-am ridicat la standardele ridicate cerute în cadrul forţelor armate. Am reflectat asupra poziţiei mele şi, prin urmare, demisionez din funcţia de ministru al Apărării. A fost un privilegiu să fiu ministru al Apărării în ultimii trei ani şi jumătate", a precizat Fallon în scrisoarea de demisie înaintată premierului Theresa May.

Ministrul britanic al Apărării a subliniat că este momentul potrivit pentru o demisie şi că regretă anumite acţiuni din trecut.

"Mentalitatea s-a schimbat de-a lungul anilor, ceea ce ar fi putut fi acceptat acum 15 ani, acum este în mod evident inacceptabil. Parlamentul trebuie să se analizeze, iar premierul a spus foarte clar că trebuie să fie îmbunătăţit comportamentul şi trebuie să protejăm personalul de la Westminster împotriva oricăror acuzaţii de hărţuire. [...] Cred că dacă privim cu toţii în trecut, întotdeauna există lucruri pe care le regreţi, pe care le-ai fi făcut altfel", a mai spus Fallon.

Un număr tot mai mare de femei şi bărbaţi care lucrează în Parlamentul britanic s-au plâns de un comportament inadecvat al parlamentarilor, fiind încurajaţi de acuzaţiile de abuz sexual aduse împotriva producătorului de filme de la Hollywood Harvey Weinstein.

Theresa May a apreciat "modul serios" în care Michael Fallon şi-a luat în considerare poziţia şi "exemplul special pe care doreşte să-l acorde pentru militari, femei şi ceilalţi". Premierul britanic a precizat că vor fi luate măsuri dure atunci când există acuzaţii şi dovezi privind abuzuri sexuale în cadrul Parlamentului britanic.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE