Margherita de la Clejani, discurs halucinant la sediul Poliției: "Platourile înalte ale moralei sunt, de obicei, înconjurate de dealuri"
Postat la: 19.08.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Margherita de la Clejani a ţinut un discurs în faţa sediului Poliţiei, înainte de a fi audiată în dosarul bărbatului care a înţepat-o pe o stradă din Bucureşti. Aceasta a explicat că ceea ce i s-a întâmplat reprezintă "o lecţie de viaţă", într-un discurs pe care îl avea scris pe o foaie.
"Faci ceea ce spune inima sau ce spune mintea? Aici vreau să ajung. Pentru asta am venit. Pentru că sunt o fiinţă umană şi consider că am dreptul la viaţă. Şi pericolele sociale sunt ilustrate uneori prin intermediul tinerilor. Exact aşa cum este şi cazul meu.
Nu am fost înţepată cu o lamă. Am fost înjunghiată, fraţilor, în zona inimii, de un bărbat pe care eu îl bănuiesc a fi criminal în serie pentru că nu sunt singura atacată şi care este încă în libertate.
Acum vreau să vorbesc despre problema răului. Platourile înalte ale moralei sunt, de obicei, înconjurate de dealuri. Iar pe dealuri vom găsi drumuri, multe dintre ele foarte înşelătoare.
Forma generală a sofismului drumului alunecos este cum nu se poate mai simplă: de la droguri, foamete, crime, cutremure, boli, mii de oameni fără viitor, vieţi tinere pierdute inutile, copii orfani, bătrâni murind în moduri îngrozitoare.
Acestea sunt într-adevăr provocările vieţii şi cred că am să vă fac acum şi aici să înţelegeţi cum exemplul meu poate fi o îndrumare morală pentru copiii dumneavoastră şi chiar pentru fiecare dintre voi.
Deci, să revenim la inimă, pentru că am fost înjunghiată în inimă. Şi la minte. Este omenesc să greşim, dar este diabolic să insistăm în greşeală. De aceea, lecţiile importante ale lumii m-au făcut să înţeleg chestiunile raţiunii. Bineînţeles, am fost consiliată de numeroşi psihologi, psihiatri, doctori, specialişti extraordinari cărora le mulţumesc din toată inima mea care este acum uşor afectată.
De asemenea, mulţumesc minunatei şi frumoasei mele familii pentru tot suportul şi toată dragostea pe care mi-au oferit-o dintotdeauna.
Nu în ultimul rând, mulţumesc mie pentru că sunt om şi am venit să vă ofer o lecţie de viaţă din care sunt convinsă că fiecare veţi avea ceva de învăţat. Am dreptul la viaţă, cred în Dumnezeu, şi acum merg să fac o declaraţie", a spus Margherita de la Clejani.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Coincidență uluitoare în legătură cu moartea Papei Francisc: "E real, nu e o invenție. Nu știu cum să explic..."
O coincidența uluitoare a ieșit la iveala in legatura cu decesul Papei Francisc, care a murit luni, la 88 de ani, și ech ...
-
Nu mai folosiți "Te rog" și "Mulțumesc" atunci cand vorbiți cu roboții: șeful OpenAI atrage atenția asupra unui aspect neașteptat
Sam Altman, CEO-ul OpenAI, atrage atenția asupra unui aspect neașteptat: chiar și politețea utilizatorilor, exprimata pr ...
-
"Tactica poșetei" - escrocheria la care apelează tot mai mulți clienți pentru a nu plăti consumația la restaurante
Un restaurant de lux din Bari, Italia, a devenit recent scena unei escrocherii rafinate. Trei persoane - doi barbați și ...
-
Deci, care sunt acele structuri ascuțite, asemănătoare piramidei de pe Marte?
Exista o teorie a conspirației interesanta care spune ca pe Marte exista obiecte asemanatoare piramidelor care se alinia ...
-
Ce avere a lăsat moștenire cel mai bogat român, fost premier al României de două ori: "24 de moșii, 17 munți, 6 palate în București, 7 vii și terenuri valoroase"
În dimineața zilei de 23 martie 1913, Bucureștiul a fost cuprins de doliu odata cu moartea lui Gheorghe Grigore Ca ...
-
Dieta Moromete este considerata noul trend al nutritionismului. Cum a ajuns romanul lui Marin Preda să te ajute să slăbești chiar și 30 de kilograme
Dieta Moromete ar putea fi exact ce cauți. Inspirata din simplitatea vieții de altadata, aceasta metoda de slabit a fost ...
-
Calcifierea glandei pineale: Afecțiunea care îți afectează creierul - Cum se manifestă
Glanda pineala sau epifiza este ceasul nostru biologic intern. Glanda e sub forma unui con și este de marimea unui bob d ...
-
Cât de ușor se poate genera o mare criză la nivel mondial din cauza nebuniei provocate de ciocolata Dubai
Un desert devenit viral pe rețelele de socializare a dezechilibrat lanțurile globale de aprovizionare și a declanșat o e ...
-
A lăsat 10 euro într-un cont de economii în 2005 și a uitat de ei: Suma găsită după 20 de ani
Un tanar francez a avut parte de o surpriza amuzanta dupa ce a verificat un cont de economii uitat timp de 20 de ani. &I ...
-
Epoca AI - Soțiile virtuale, refugiul bărbaților fără partenere
Ultimele inovații tehnologice vin in ajutorul barbaților aflați in cautare de soluții ca sa-și aline singuratatea. Tot m ...
-
O femeie a pretins că este mută pentru a primi pensie de handicap. Momentul care a dat-o de gol, după 16 ani de minciuni
O femeie din Andaluzia, Spania, care a beneficiat timp de 16 ani de o pensie de handicap pentru incapacitatea de a vorbi ...
-
Într-un viitor apropiat AI va păcăli oamenii ca la concurs. Cele mai mari escrocherii se vor face in masa pe actuala populatie umană
Destul de recent, AI a pacalit oamenii și a trecut testul Turing - testul care arata ca o inteligenta artificiala nu poa ...
-
Autoritățile din China le cer oamenilor care au sub 50 de kilograme să stea în case, ca să nu fie luați pe sus de vânt
Localnicii care au sub 50 de kilograme au fost indemnați insistent de autoritațile de la Beijing sa ramana in case. Moti ...
-
A fost dezvăluită cauza morții lui Val Kilmer: Ce arată certificatul de deces al legendarului actor
Cauza oficiala a mortii actorului Val Kilmer, celebru pentru rolurile din filmele "Top Gun" si "The Doors", a fost dezva ...
-
Un medic distruge mitul cerceilor pentru slăbit, vânduți pe internet: Sunt o păcăleală, așa ceva nu se întâmplă!
Dr. Adrian Copcea, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice a raspuns intrebarilor legate de un anumit tip de ce ...
-
Asta e cea mai tare stire stiintifică: Soarele manifestă o formă de conștientă care îi bulversează pe astronomi dar si pe filosofi. Horoscopul capătă sens
Unii oameni cred in horoscop, altii nu. Stelele, planetele, dar si soarele sau luna par sa influenteze caracterul oameni ...
-
Orașul cu cele mai multe femei singure. Bărbații au șanse mari să își găsească jumătatea aici
Un studiu bazat pe date din aplicații de dating a dezvaluit care sunt orașele europene cu cele mai multe femei singure a ...
-
Provocarea TikTok care bubuie în cinematografe: Poliția intervine la fiecare difuzare a filmului Minecraft
Publicul tanar prezent la proiecțiile filmului Minecraft Movie a fost escortat afara din cinematografe din cauza reacții ...
-
Premieră în justiția din România: Honorius a cerut executarea silită a defunctului Silviu Prigoană pentru o datorie de 600.000 de lei
Honorius Prigoana a cerut executarea silita a tatalui sau, Silviu Prigoana, pentru suma de 600.000 de lei. E vorba de o ...
-
Apar noi informații în dosarul în care Jean-Claude Van Damme e acuzat că s-a culcat cu românce traficate. Declarațiile făcute de una dintre victime
Jean-Claude Van Damme a fost acuzat ca ar fi facut sex cu cinci romance traficate de rețeaua lui Morel Boleal la o petre ...
-
"House of Bears" - Ce nu se observă în această fotografie celebră: o poveste cât se poate de serioasă și profundă de pe o insulă rusească
Aceasta imagine a fost realizata de Dmitri Kokh. Fotograful a reușit sa imortalizeze momente inedite cu urșii polari in ...
-
Motivul de neînchipuit pentru care Vladimir Putin merge mereu cu mâna dreapta lipită de corp
Mersul dictatorului rus, Vladimir Putin (72 ani), este unic. Este vazut deseori plimbandu-se prin țara sa natala. Motiv ...
-
Ploaia de diamante - un fenomen strălucitor din adâncul planetelor Jupiter și Saturn!
Pe planetele gigant gazoase Jupiter și Saturn ploua cu diamante. Metanul din atmosfera acestor planete este supus unor p ...
-
Macron folosește atât de mult parfum încât angajații săi îl simt înainte să apară. El spune ca mirosul plăcut este un atribut al puterii
Președintele Franței, Emmanuel Macron, folosește cantitați atat de mari de parfum incat asistenții „ii simt prezen ...
-
Dezvăluirile unui român care a lucrat la barurile de la Intercontinental: "În subterane se întâmplau lucruri absolut incredibile și dureroase"
Un roman de 59 de ani, care locuiește cu familia in San Marino, inca din 1997, a facut dezvaluiri despre perioada in car ...
-
De ce pasagerii n-ar trebui să aplaude când aterizează un avion. Explicația o are cea mai iubită stewardesă de pe TikTok
O insoțitoare de bord din Argentina a facut o dezvaluire care probabil ii surprinde pe foarte mulți dintre cei care au c ...
-
Mărturie victimă sexuală: "Cinci din fetele care erau din țară au fost trimise să se culce cu Van Damme"
Apar primele marturii, dupa ce actorul Jean-Claude Van Damme a fost acuzat ca ar fi facut sex cu cinci romance traficate ...
-
"Spirala lui Musk" a deschis un portal intre două realitati paralele care a eliberat Pământul
Spirala luminoasa aparuta pe cerul Europei, inclusiv in Romania, a fost observata in seara zilei de 24 martie 2025 și a ...
-
Documente-bombă: relicva sacră a Bibliei ar fi fost găsită în urmă cu peste 40 de ani
Chivotul Legamantului, sau Arca Legamantului, este una dintre cele mai misterioase și sacre relicve din tradiția iudeo-c ...
-
Primul caz câștigat în instanță de ChatGPT. Inteligența artificială a apărat un bărbat care primise o amendă pe nedrept
Decizia ingenioasa de a folosi inteligența artificiala. Un tanar de 23 de ani din Kazahstan, Kenzhebek Ismailov, a deven ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu