Despre consumul de alcool în Vechiul Regat
Postat la: 29.12.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
„Ca în alte privințe, Capitala dă tonul și în ceea ce privește consumul de alcool în diferitele sale forme; nicăieri cultul alcoolului nu s-a dezvoltat și nu s-a rafinat ca la București.
Copilului i se dă alcool ca medicament, cu credința greșită că alcoolul îndreaptă funcționarea imperfectă a diferitelor organe, datorită imperfecțiunii educației fizice; femeilor tinere li se dă alcool pentru combaterea anemiei, pe care de fapt alcoolul nu o influențează; în timpul școlarizării, flăcăii beau și fac un sport din băutură, ca să corespundă modei; în timpul serviciului militar beau acei care pot, adică subofițerii; se bea în cafenele, unde se servește cu cafea un cognac, cu ceaiul un rom, ca parte integrantă a cafelei și a ceaiului, afară de diferitele băuturi alcoolice care se consumă, nu ca accesorii altora, ci ca consumație independentă; mulțime de funcționari, de comercianți și de alte persoane intră de două, de trei și de patru ori pe zi într-una din multele băcănii, care cultivă specialitatea băuturilor fine, ca să-și întărească creierii pentru greaua muncă de cancelarie și de comptoir, ca să pregătească stomacul pentru dejun și pentru prânz, ca stomacul, deja plin, să digere mai bine, ca să doarmă mai bine.
Se bea înainte de masă, la masă și după masă; se bea acasă, la birt, la cafenea, la cofetărie, la băcănie, la berărie, la cârciumă, la sindrofie; se bea vara pentru răcorire, iarna pentru încălzire; înainte de muncă pentru stimularea puterilor, după muncă pentru izgonirea ostenelii. Omul cu dare de mână are pivnița aprovizionată cu vin, bufetul garnisit cu alcooluri fine, dar sticlele cu cognac și rom lipsesc rareori chiar dintr-o gospodărie săracă; ele se par indispensabile, căci ne-am obișnuit să îndreptăm cel puțin printr-un cognac diferitele neregularități ale vieții fizice și morale.
Prin comunele rurale se bea asemenea la toate ocaziile: când lipsește pofta de mâncare, când se întâlnesc și se cinstesc doi prieteni sau rude, când se începe și când se termină o daraveră oarecare; se bea în cârciuma din sat și la cârciumile din oraș cu ocazia târgurilor și târguielilor ordinare, și se bea acasă la faceri și la lăhuzie, toți beau la botez, la nuntă, la înmormântare, la ziua onomastică, în ziua de sărbătoare."
Sursa: Dr. I. Felix, Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul secolului al XX-lea. Partea 1, București, 1901
Sursa foto: Veselia, 5 ianuarie 1907
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potrivit unui înalt responsabil iranian apropiat ayatollahului Ali Khamenei.
-
Obiceiuri și superstiții de Anul Nou. Ce nu este bine să faci pe 31 decembrie și 1 ianuarie pentru a nu rămâne fără bani tot anul ce vine
Simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne marchează, în datina românească, ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou. În Muntenia se umblă cu capra, în Moldova cu ursul, „mascaţii" sunt în Bucovina, iar în noaptea dintre ani se pun vâsc, struguri şi smochine pe masă, pentru belşug.
-
TikTok, amendată cu 10 milioane de dolari pentru provocările mortale care circulă pe platformă
Venezuela a amendat, luni, TikTok cu 10 milioane de dolari pentru „neglijența" sa privind controlul provocărilor online care circulă pe platformă. Decizia vine după ce trei adolescenți din țară au murit după ce au luat parte la o provocare periculoasă.
-
O pastilă pentru câini ar putea să conțină secretul longevității oamenilor. La patrupede li s-a prelungit viața cu patru ani
O companie americană de biotehnologie se pregătește să lanseze o pastilă de longevitate cu aromă de carne de vită pentru câini, care le-ar putea prelungi viața cu până la un an - iar unii oameni de știință cred că medicamente similare ar putea face același lucru pentru oameni.
-
O serie de routere Wi-Fi sunt sub amenințare! Ce trebuie să știi despre atacurile cibernetice
Routerele TP-Link, deja în atenția guvernului Statelor Unite din motive de securitate națională, se confruntă acum cu o altă problemă majoră: un atac de tip botnet denumit Mirai.
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va gestiona reducerea cheltuielilor bugetare prin reorganizări instituționale, a anunțat Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, la finalul ședinței de Guvern din 30 decembrie 2024, ședință în care a fost aprobată Ordonanța austerității ("Ordonanța trenuleț").
-
Un gigant tech se pregătește să lanseze „creiere" pentru roboții umanoizi. Cum va funcția
Nvidia își extinde prezența în domeniul roboticii prin lansarea unei noi generații de computere compacte, Jetson Thor, în prima jumătate a anului 2025, conform Financial Times. Această inițiativă reprezintă un capitol important în strategia de lungă durată a companiei de a deveni un lider tehnologic în alimentarea roboților umanoizi și industriali.
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social (CES) care este obligatoriu dar doar consultativ.
-
Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
Cercetătorii francezi au descoperit un sarcofag reînhumat ce datează din perioada Regatului Mijlociu Egiptean în oraşul Luxor din Egipt, în cadrul unor cercetări desfăşurate după descoperirea, în 2018 şi 2019, a altor sarcofage în acelaşi sit.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Locul în care nu are nimeni curajul să pună piciorul: cei care o fac îmbătrânesc pe loc. Teoria oamenilor de știință
- 2.Mihai Bendeac, înjurat pe Instagram. Postarea care a provocat revoltă
- 3.Noul Nostradamus a facut șapte previziuni înfricoșătoare pentru 2025
- 4.Baba Vanga: Predicții Îngrijorătoare pentru 2025 - „Începutul Apocalipsei"
- 5.Răsturnare de situație: Care a fost, de fapt, cauza decesului actorului Mircea Diaconu - Fiica acestuia, mărturii emoționante
- 6.Capul de piatră din Guatemala pe care istoricii preferă să îl treacă cu vederea pentru ca nu-i găsesc o explicatie
- 7.Scandal in atletism. Acuzațiile unei campioane europene: "Mă trezea noaptea pentru a întreţine relaţii sexuale fără consimţământ"
- 8.Cazurile care au cutremurat lumea științifică: aceste dispariții au sfidat orice fel rațiune și nu au putut fi explicate niciodată
- 9.La ce oră trebuie să servești micul dejun pentru a avea o viață mai lungă. Oamenii de știință au găsit răspunsul
- 10.O cercetare absolut surprinzătoare schimba total datele care se stiau pana acum despre cum poți trăi mai mult
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu