Cum va fi vremea în minivacanta de 1 Mai. Prognoza meteo la munte şi la mare
Postat la: 27.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Vremea de 1 mai va fi în general frumoasă, cu temperaturi care nu vor depăşi însă 17-18 grade şi vor fi averse de ploaie izolat şi la mare şi la munte. Probabilitatea de apariţie a ploilor pe litoral va fi mai ridicată începând de sâmbătă, 29 aprilie, astfel încât în unele zile vor fi mai ales averse, în general slabe cantitativ, dar vor fi posibile şi descărcările electrice. La munte, temperaturile vor fi între 6 şi 9 grade şi vor fi averse zilnic pe 28 şi 29 aprilie.
DOBROGEA
Până în data de 28 aprilie, media temperaturilor maxime va creşte de la 13 la 17 grade, iar între 29 aprilie şi 1 mai va scădea uşor, ajungând la 15...16 grade. Temperaturile minime vor fi, de asemenea, în creştere în prima săptămână, de la 4 până la 7...8 grade. În perioada 2 - 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 16 şi 19 grade, iar media temperaturilor minime va ajunge sa atingă 9...11 grade, în timpul celor mai calde nopţi. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 29 aprilie, astfel încât în unele zile vor fi mai ales averse, în general slabe cantitativ, dar vor fi posibile şi descărcările electrice.
LA MUNTE
În perioada 28 aprilie - 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere şi vor oscila, în medie, între 6 şi 9 grade. Ulterior, regimul termic diurn va fi apropiat de cel caracteristic începutului de mai, cu medii ale maximelor între 7 şi 11 grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute îndeosebi în primele două nopţi, caracterizate prin medii de -6...-4 grade, dar, începând cu 26 aprilie şi până pe 7 mai, aceleaşi medii se vor înscrie în ecartul normal în această perioadă, de la -1 la 4 grade. În special după data de 27 aprilie vor fi aproape zilnic condiţii de precipitaţii, predominant ploi la altitudini sub 1500 m, pe arii extinse şi izolat importante cantitativ pe 28 şi 29 aprilie.
TRANSILVANIA
Perioada 28 aprilie -1 mai va fi răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne ce vor scădea spre 13...14 grade şi minime nocturne între 3 şi 5 grade. Pe parcursul celei de-a două săptămâni, regimul termic se va încadra celui specific începutului de mai, aşa încât, în medie, maximele se vor situa între 18 şi 21 de grade, iar minimele, între 4 şi 7 grade. După data de 27 aprilie, probabilitatea de apariţie a ploilor, mai ales averse, va fi mai ridicată în special pe 28 şi 29 aprilie, când local şi cantităţile de apă vor fi însemnate.
MUNTENIA
Între 29 aprilie şi 1 mai, maximele vor scădea spre 17...18 grade. În perioada 2 - 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 18 şi 21 de grade, valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar media temperaturilor minime va ajunge sa atingă 9...10 grade, în timpul celor mai calde nopţi. După data de 27 aprilie vor fi condiţii de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, dar cele pe arii mai extinse şi izolat importante cantitativ au probabilitatea mai mare de realizare pe 28 şi 29 aprilie, când vor fi posibile şi descărcările electrice.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Descoperire de excepție: Amuleta de argint care ar putea rescrie istoria creștinismului
O amuletă de argint, veche de aproape 1.800 de ani, descoperită în Germania, oferă una dintre cele mai timpurii dovezi ale răspândirii creștinismului la nord de Alpi. Artefactul, denumit „inscripția de argint de la Frankfurt", a fost găsit în timpul unor săpături arheologice efectuate între 2017 și 2018.
-
De Solstitiul de iarna din 2024 s-a atins AGI. Cum ar putea Inteligenta Artificială să influențeze evoluția umană de acum incolo
O veste uriasa a trecut mai putin observata. Pe 21 decembrie 2024, de soltitiu de iarna, OpenAI prin ChatGPT-o3 a atins ceea ce specvialistii in domeniu spun ca e AGI (Artificial General Inteligence) adica Inteligența Artificială a inceput sa gandeasca precum cea umana, folosind algorimi complecsi, precum si o intuitie in stadiul incipient.
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. Dacă se vor împuțina și banii de la partide și independenți, va fi o situație destul de dificilă. Iată doar câți bani dăduseră formațiunile în campania precedentă:
-
Afacerea Rafo Onești: România e obligată să plătească zeci de milioane de euro unui oligarh rus
Statul român trebuie să-i plătească 85 de milioane de euro fostului proprietar rus al Rafo Onești, la decizia unui tribunal arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) din SUA.
-
Serviciile ruse de informații: SBU a încercat uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi a familiilor acestora în Moscova
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de informaţii ucrainene (SBU) ce vizau uciderea de ofiţeri ruşi de rang înalt şi familiile acestora la Moscova, folosind bombe deghizate ca baterii externe sau dosare de documente.
-
Tarife RCA mai scumpe cu până la 30%: noile prețuri de referință ale polițelor obligatorii pentru șoferi
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat noile tarife de referință pentru polițele RCA, valabile în următoarele șase luni.
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, criptomonede, acțiuni și depozite bancare. Inclusiv cei care au deschis un depozit la bancă trebuie să raporteze acest lucru în cazul în care există o dobândă. Totodată, se mai modifică și alte aspecte importante.
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milioane de dolari, mai mult decât dublul estimării sale maxime.
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucraineană și rusă, poate amestecate cu voci care vorbeau limbi regionale precum buryat și cecenă, scrie POLITICO.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O cunoscută astrologă străină de pe Tik-Tok dezvăluie câștigătorul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România
- 2.Locul în care nu are nimeni curajul să pună piciorul: cei care o fac îmbătrânesc pe loc. Teoria oamenilor de știință
- 3.Mihai Bendeac, înjurat pe Instagram. Postarea care a provocat revoltă
- 4.Baba Vanga: Predicții Îngrijorătoare pentru 2025 - „Începutul Apocalipsei"
- 5.Capul de piatră din Guatemala pe care istoricii preferă să îl treacă cu vederea pentru ca nu-i găsesc o explicatie
- 6.Scandal in atletism. Acuzațiile unei campioane europene: "Mă trezea noaptea pentru a întreţine relaţii sexuale fără consimţământ"
- 7.Răsturnare de situație: Care a fost, de fapt, cauza decesului actorului Mircea Diaconu - Fiica acestuia, mărturii emoționante
- 8.Cazurile care au cutremurat lumea științifică: aceste dispariții au sfidat orice fel rațiune și nu au putut fi explicate niciodată
- 9.La ce oră trebuie să servești micul dejun pentru a avea o viață mai lungă. Oamenii de știință au găsit răspunsul
- 10.„De ce mă spionează friteuza mea?" - Intervenție a autorităților în Marea Britanie după ce s-a aflat că electrocasnice chinezești ascultă ce vorbesc proprietarii
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu