Concurenta Lorelai de la iUmor violata de medicul stomatolog: "M-a drogat, m-a pipăit în zonele intime, mi-a pus mâna pe sâni"
Postat la: 04.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Ştefania Costache (34 ani), fostă concurentă „iUmor", pe nume de scena Lorelai, favorita a lui Mihai Bendeac, a făcut acuzaţii cât se poate de grave la adresa unui medic stomatolog, care lucrează într-o clinică din zona Titan. La o consultaţie, acesta ar fi drogat-o, apoi ar fi dus-o în apartamentul lui, unde ar fi violat-o. Tânăra i-a făcut medicului dosar penal, depunând o plângere la Poliţie pentru abuz şi viol şi, deocamdată, se aşteaptă rezulatele analizelor toxicolgice de la IML.
„Îl cunoşteam pe acest medic, mă urmărea pe Instagram. M-a invitat la el la clinică. A insistat să ne întâlnim, să-mi vadă dantura. M-a aşteptat în faţa blocului, nu ştiu nici acum de ce am acceptat întâlnirea cu el. Am coborât în pijama, am fost la o pizzerie din vecinătate. Mi-a povestit de fetiţa, de soţia lui. Am stabilit o întâlnire pentru detartraj, a fost ok, cu excepţia faptului că nu avea asistentă. Apoi a insistat să-mi facă un air flow. Mă anunţase să nu mănânc şi să nu vin cu maşina. A început să facă procedura, primul moment care a fost ciudat e că mi-a administrat foarte multă lidocaină. Am ameţit un pic, după care a aplicat un gel anestezic roz, a pus din abundenţă. Aveam gust de oţet în gură. În declaraţia de la Poliţie a spus că m-a pus să stau 4 minute cu gelul în gură. Când m-am ridicat de pe scaun nu puteam să stau în picioare. Cabinetul se mişca, calendarul de pe perete venea spre mine. I-am zis că plec singură de acolo. A fost ultimul moment când am fost conştientă. Ultimul meu flash era cu mine lângă policlinică, oamenii mă întrebau dacă să cheme salvarea. Eu vomitam. A venit el şi a zis că sunt cu el. Apoi, m-am trezit dimineaţă la 9 la mine la mine acasă, când colega de apartament mi-a dat un recipient ca să urinez în el", a povestit Ştefania Costache.
A doua zi după incident, tânăra a mers la INML și, ulterior, a depus o reclamație la Poliție. "Eu cred, ca și cei de la IML, că ar fi Drogul violului. Eu nu știam nici când a venit Salvarea ce e cu mine și au stat două ore cu mine. Am ajuns la 1 noaptea acasă, prietenele mi-au spus că eram într-o stare deplorabilă, nu puteam să merg, am apucat să le spun că m-a dus la el acasă, că m-a pipăit în zonele intime, mi-a pus mâna pe sâni și ceva despre o pătură maro. El susține că m-a dus la el acasă să-mi dea primul ajutor și că am dormit singură în dormitor", a mai povestit tânăra. Din păcate, dosarul bate pasul pe loc, iar rezultatele analizelor toxicologice nu au venit nici până acum. "Luna asta se împlinește un an de zile de când am depus o plângere la poliție împotriva unui domn doctor stomatolog, despre care nu pot spune cu certitudine ce substanță mi-a administrat, pentru că, deși s-a împlinit un an, nu am primit rezultatele de la INML încă. Și, în urma administrării substanței, m-a dus la dânsul acasă vreme de vreo patru ore. Nu am nici cea mai mică amintire din acea seară, în afară de ce mi-a povestit fosta mea colegă de apartament și câteva flashuri din cabinet și un singur flash din spatele cabinetului. Cu toate astea, m-am ales cu un dosar, care are 98 de pagini mai exact. Sunt camere video care au surprins momentul în care intram cu dânsul în scara lui de bloc, în care eram total confuză, dezechilibrată și dezorientată, după cum scriu anchetatorii", a precizat Ștefania, într-o filmare pe vlogul ei. Medicul în cauză neagă tot ce s-a întâmplat în acea seară, dar s-ar fi încurcat în declarațiile date la Poliție. Anchetatorii au intrat însă posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale blocului în care medicul locuiește.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
12 PROFEȚII UIMITOARE DIN CĂRȚI CARE S-AU ADEVERIT
Uneori, nici măcar nu putem ghici cât de exacte sunt descrierile lumii viitorului din cărțile science fiction. S-a ...
-
Un caiacist a fost înghițit de o balenă și a scăpat cu viață: „Deja mă mâncase, m-am gândit să supraviețuiesc în interiorul ei ca Pinocchio"
Primul lucru pe care caiacistul Adrián Simancas l-a observat după ce a ajuns în gura unei balene a fost m&a ...
-
Isaac Newton a calculat când va fi Sfârșitul Lumii. Data Apocalipsei a fost ascunsa intr-o scrisoare
Sir Isaac Newton, omul de știință care a scris Legile gravitației, a construit primul telescop reflectorizant și chiar ș ...
-
Poliția din Austria e în alertă: Ghicitoarea Mariana M a țepuit o femeie cu 730.000 de euro
Poliția din Austria este în alertă după ce o ghicitoare a reușit să țepuiască mai multe victime cu sume uriașe. O ...
-
Povestea incredibilă a unui cuplu din Marea Britanie: Câinele lor furat a fost găsit după 7 ani
Un cuplu din Marea Britanie și-a primit înapoi câinele furat în urmă cu mai bine de șapte ani. „ ...
-
S-a culcat cu rusu': Soția lui Michael Schmidt, prietenul lui Klaus Iohannis, surprinsă în patul unui celebru magnat
Dezvăluiri picante despre problemele intime ale unuia dintre cei mai mari miliardari din România. Este vorba despr ...
-
Doi gemeni au ținut diete diferite timp de 12 săptămâni. Care a pierdut mai multă grăsime și a avut mai multă energie
O pereche de gemeni identici care au urmat diete diferite timp de 12 săptămâni au devenit amândoi mai î ...
-
O imagine ciudată a unui chip uman stârnește speculații aprinse pe internet
O formă ciudată ce seamănă cu a unui extraterestru a fost semnalată la Polul Sud. Nu este pentru prima dată când A ...
-
Cele mai bune condimente pentru subțierea sângelui: „Ucid" cheagurile de sânge
Cele mai bune condimente pentru subțierea sângelui: „Ucid" cheagurile de sânge. Unele substanțe natura ...
-
Cafeaua la ibric e periculoasă! Este avertismentul oamenilor de știință pentru cei care o preferă cu caimac
Cercetări recente au evidențiat riscurile consumului de cafea preparată la ibric. Specialiștii explică ce factori sunt r ...
-
Pinguinii „divorțează" mai des decât oamenii, arată un studiu
Pinguinii nu sunt, de fapt, vreun simbol al iubirii veșnice, așa cum se credea anterior. În cadrul unui studiu realizat ...
-
Filmul lui Mihai Bendeac ajunge pe Netflix: Ce alte producții vor putea fi urmărite începând din această lună
În februarie, Netflix aduce o selecție diversificată de filme și seriale care satisfac toate gusturile, dar filmul "Căsă ...
-
Un nutriționist vine cu soluția miraculoasă: Doar așa nu te îngrași, indiferent ce mănânci. Ați auzit de metoda consumi orice „cu mâncare pe scobitoare"?
Pentru cei care vor să se bucure de gusturi diverse fără să acumuleze kilograme în plus, Mihaela Bilic propune o metodă ...
-
S-a aflat ce ascunde o sticlă misterioasă veche de 200 de ani. Nu era vorba de un recipient pentru băuturi
Misterul unei sticle vechi de două secole a fost elucidat. Descoperirea făcea parte dintr-un șantier din Cleethorpes, Li ...
-
Mintea umană o ia razna la anumite ore. Descoperirea uluitoare făcută de un grup de savanți
Un grup de savanți de la Universitățile Arizona, Pennsylvania și Harvard din Statele Unite a făcut o descoperire uluitoa ...
-
Avertismentul clarvăzătoarei Maria Ghiorghiu: Vom auzi de un seism puternic! - Ce se va întâmpla în România
Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu, cunoscută pentru previziunile sale, a făcut recent o nouă premoniție. Într-o postare pe ...
-
Bărbații au evoluat de două ori mai mult decât femeile în ultimul secol în înălțime și greutate
Dimensiunea corpului uman a crescut semnificativ în ultimul secol datorită îmbunătățirilor în sănătate și nutriție, însă ...
-
Micul dejun "de aur" pentru reglarea zahărului din sânge si combaterea rezistentei la insulina
Micul dejun nr. 1 pentru reglarea zahărului din sânge. Cu un amestec echilibrat de cereale integrale, fibre și proteine, ...
-
Rutina zilnică draconică a miliardarului care cheltuie 2 milioane de dolari pe an pentru a obține nemurirea
Bryan Johnson, un antreprenor în vârstă de 47 de ani, cheltuie până la 2 milioane de dolari anual pentru a-și prelungi v ...
-
O scrisoare găsită: Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă epistola lăsată de Joe Biden
Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Un ...
-
Mărturisirea Dacianei Sârbu înainte de divorțul de Victor Ponta: "Am trecut prin iad!"
Cuplul Daciana Sârbu - Victor Ponta e istorie. Cei doi au divorțat oficial. Informațiile privind separarea lor au apărut ...
-
Ce meniu a fost servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Preparate sofisticate și băuturi scumpe la evenimentul anului
Meniul servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de nou preşedinte al Statelor Unite a constat lun ...
-
Cum a ajuns un român plecat din Drumul Taberei în străinătate să devină unul dintre oamenii-cheie ai lui Donald Trump. Cine este Gabriel Constantin?
Constantin este unul dintre cei mai apreciați manageri ai „imperiului" financiar al viitorului președinte al SUA, Donald ...
-
După scandalul cu mașina urmează cel cu casa? David Popovici are o nouă locuință într-un complex de vile. Cât costa imobilul
David Popovici se va avea o locuință în unul dintre cele mai noi complexuri de vile din apropiere de București.
-
Un bărbat a trimis salivă de șopârlă pentru testarea ADN-ului dezvăluind frauda totală a afirmațiilor privind ascendența umană
Un bărbat și soția sa au decis să testeze acuratețea kitului 23andMe de testare ADN la domiciliu trimițând o mostră de s ...
-
Jurnalul misterios al iubitei englezoaice a lui Hitler. Marile secrete dezvăluite după 80 de ani
Jurnalul pierdut a lui Unity Mitford, aristocrata engleză care a devenit admiratoarea obsedată a lui Hitler, a fost dezv ...
-
"Am descoperit în sfârșit secretul neașteptat pentru a slăbi rapid". Cum a dat jos 18 kilograme o femeie de 55 de ani
La 55 de ani, fiind de mult adepta unei diete relativ sănătoase, Dawn Marsh suferea de inflamații dureroase la nivelul a ...
-
Cel mai celebru influencer din lume vrea să cumpere TikTok: O mulțime de miliardari m-au contactat
Într-o serie de postări pe platforma X, cel mai urmărit creator de conținut de pe YouTube, MrBeast, a dat de înțeles că ...
-
Experiment incredibil: un milionar renunță la lux și devine cerșetor timp de 10 luni. Ce l-a împins și ce a reușit
Milionarul Mike Black, cunoscut om de afaceri și YouTuber, a luat o decizie radicală: să renunțe la luxul său și să se t ...
-
Care e legatura dintre longevitate si cat de des respiri. Rezultatul este unul șocant dar argumentat stiintific
Dr. Janine Bowring, un expert in longevitate stabilit în Canada, care are la activ peste 25 de ani de experiență și cerc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu