Cinci analize medicale care feresc bărbaţii cu problemele sexuale
Postat la: 30.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Orice bărbat, indiferent de vârsta din buletin, ar trebui să meargă anual la controale medicale de rutină, chiar dacă absenţa simptomelor nu sugerează că ar exista vreo problemă de sănătate.
După cum bine ştim, bărbaţii întotdeauna au fost mai zgârciţi cu vizitele la medic, însă tot ei trebuie să fie conştienţi că mulţi dintre inamicii sănătăţii lucrează în tăcere şi efectele se văd când deja este mult prea târziu. Acest lucru se poate observa cel mai bine în cazul disfuncţiilor sexuale, care afectează la nivel mondial peste 150 de milioane de bărbaţi.
Să aflăm aşadar care sunt cele mai importante analize medicale care îţi pot salva viaţa sexuală:
Controlul tensiunii arteriale
Tensiunea arterială ridicată este un factor de risc important în apariţia a numeroase probleme de sănătate, precum infarct, accident vascular cerebral, aritmii cardiace, boli renale sau chiar moarte prematură. De asemenea, circulaţia proastă a sângelui se face vinovată şi de tulburările de natură sexuală pe care le pot experimenta bărbaţii odată cu înaintarea în vârstă.
Procentul de colesterol din organism
Stilul de viaţă modern şi regimul alimentar haotic atât al bărbaţilor, cât şi al femeilor deopotrivă, ne pun în pericol aspectul fizic, prin acumularea kilogramelor, dar şi sănătatea interioară. Depunerile de colesterol apărute ca urmare a alimentaţiei grase şi a sedentarismului pot avea efecte dintre cele mai nefaste pentru sănătate: boli de inimă, circulaţie proastă a sângelui etc.
În plus, alte vicii cum ar fi fumatul, cresc riscul de ateroscleroză, afecţiune care provoacă îngustarea vaselor de sânge şi alimentarea defectuoasă a organelor, inclusiv a penisului, cu sânge şi substanţe nutritive, fapt care duce la imposibilitatea menţinerii erecţiei.
Examinarea prostatei
Este foarte important ca după vârsta de 40 de ani, orice bărbat să îşi facă o analiză a prostatei, pentru a cunoaşte riscul de cancer de prostată şi pentru a preîntâmpina complicaţiile. În majoritatea cazurilor de operaţie de prostată, bărbaţii suferă de incontinenţă urinară, lucru care le afectează şi viaţa sexuală. În loc să se bucure de actul sexual, aceştia nu se pot manifesta potrivit şi sunt cumva blocaţi psihologic pe ideea de a nu scăpa urină în vaginul partenerei.
Nivelul de zahăr din sânge
Probabil nu ştiai, însă disfuncţiile erectile pot apărea cu 10-15 ani mai devreme în cazul bărbaţilor care suferă de diabet. Problema este că mulţi nici măcar nu ştiu dacă suferă de această boală pentru că nu obişnuiesc să-şi măsoare glicemia şi nu au un regim alimentar tocmai corect, acţiuni care predispun la obezitate, principalul factor de risc al diabetului.
Lăsat netratat, diabetul poate avea numeroase repercusiuni negative asupra sănătăţii, fără excepţii asupra vieţii sexuale. Nivelurile crescute de zahăr din sânge pot predispune la oboseală, infecţii ale tractului urinar şi incontinenţă urinară, simptome care duc la o scădere a poftei pentru sex, teamă, certuri în cuplu, stres etc.
Analizează-ţi testiculele
O autopalpare a testiculelor este suficientă pentru a identifica potenţiale simptome ale cancerului testicular. Orice mică umflătură, sensibilitate, colecţie de lichid apărută din senin, modificarea dimensiunii scrotului sau a unui testicul trebuie urmate de o vizită urgentă la medicul specialist.
Cancerul testicular este considerat unul dintre cele mai curabile forme de cancer, însă numai dacă este depistat în stadii incipiente. În cazurile cu diagnostic târziu, bărbaţilor li se va îndepărta chirurgical testiculul afectat, după care va urma o perioadă de terapie.
Deşi majoritatea cazurilor sunt fericite pentru că beneficiază de sprijinul celuilalt testicul perfect sănătos, există şi cazuri de bărbaţi care necesită extirparea nodulilor limfatici din zona inghinală, fapt care poate duce la infertilitate, dar, atenţie, nu şi la pierderea capacităţii de menţinere a erecţiei sau de a avea orgasm.
Alte analize medicale pe care orice bărbat ar trebui să le facă frecvent, mai ales după vârsta de 40 de ani, sunt testele de screening pentru depistarea polipilor precanceroşi şi a cancerului de colon (coprocultură, analiză sânge, tuşeu rectal, colonoscopie etc.) precum şi cele pentru identificarea aluniţelor suspecte, care ar putea ascunde un cancer de piele în stadiu incipient.
Potrivit American Cancer Society, limitarea expunerii la soare, folosirea produselor cosmetice de protecţie solară şi vizitele regulate la specialist pot reduce la jumătate riscul de dezvoltare a melanomului, cea mai agresivă formă a cancerului de piele.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Care-i treaba cu testul paharului cu apă și sare ca să verifici dacă ai energie rea în casă
Expresia: "peste tot e bine, dar acasa-i cel mai bine" poate sa nu fie intotdeauna adevarata. Acasa este locul in care t ...
-
Forțe misterioase accelerează rotația planetei noastre provocând cele mai scurte zile înregistrate vreodată. Și oamenii de știință nu știu ce cauzează acest fapt!
Într-o intorsatura derutanta atat pentru cronometratori, cat și pentru planetari, Pamantul se rotește mai repede d ...
-
GenAI a fost folosit de Netflix pentru prima dată într-un serial. O scenă a fost realizată de 10 ori mai rapid și a costat mai puțin decât folosind efecte vizuale tradiționale
Netflix a anunțat ca a inceput sa foloseasca inteligența artificiala generativa (GenAI) in realizarea filmelor și serial ...
-
A murit "Prințul Adormit". Timp de 20 de ani a stat în comă și a sfâșiat inima unei întregi națiuni
Prințul Al Waleed bin Khaled bin Talal, cunoscut de milioane de arabi drept „Prințul adormit", a murit dupa 20 de ...
-
Va primi Mihaela Radulescu ceva din imensa avere a iubitului? Felix Baumgartner era multimilionar
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac cunoscut pentru salturile sale spectaculoase și performanțele in sporturi e ...
-
A cumpărat o geacă veche, dar ce era ascuns într-un buzunar secret l-a lăsat mut de uimire
Ce poate fi mai fascinant decat sa descoperi o comoara ascunsa intr-o geaca second-hand? Un barbat a cumparat o geaca de ...
-
Nu munca, ci fuga l-a creat pe om! Femeile primitive era "moarte" după alergătorii pe distanțe lungi care erau si mai rezistenti la partidele de sex
Adaptarile evolutive, necesare pentru supravietuirea intr-un mediu concurential și violent, au implicat și alte parți di ...
-
Cele 7 suplimente absolut naturale care susțin slăbitul și arderea grăsimilor
În procesul de slabire, alimentația echilibrata și mișcarea raman fundamentele de baza. Cu toate acestea, suplimen ...
-
Dacă iubirea ar avea formă, ar semăna cu o perlă: rară, pură, adevărată
Unele daruri nu au nevoie de justificari. Sunt expresii ale unei emoții care nu cauta validare. Așa este perla - și tot ...
-
Un medic care studiază cancerul de colon face trei lucruri simple ca să se protejeze. Ce mănâncă la fiecare masă
Un medic care cerceteaza legatura dintre boala și microbii intestinali are o teorie. „Nu vreau sa transmit mesajul ...
-
Insecte cyborg: Cum au transformat cercetătorii albinele în agenți de recunoaștere pentru armata chineză
În laboratoarele din Beijing, cercetatorii chinezi au reușit sa controleze traiectoria de zbor a albinelor prin im ...
-
Războiul cu țânțarii: Un inginer chinez a inventat un sistem "Iron Dome" care pulverizează insectele cu lasere controlate de inteligența artificială
Photon Matrix este un gadget conceput pentru a distruge țanțarii in timpul zborului. Aceasta cutie neagra de dimensiunea ...
-
Inteligența artificială vrea să spargă bariera dintre om și natură. Se apropie ziua în care vom ști ce gândesc animalele?
Un nou centru de cercetare dedicat ințelegerii conștiinței animale, Centrul Jeremy Coller pentru Senzația Animala, iși v ...
-
S-a aflat de ce a murit Michael Madsen. Agentul actorului a dat toate informațiile
Michael Madsen a murit saptamana trecuta la varsta de 67 de ani. Gasit inconstient la domiciliul sau din Malibu, cauza m ...
-
De ce Brigitte îl ridiculizează pe Emmanuel Macron: motivul trist din spatele comportamentului primei doamne a Franței
Publicația britanica Daily Mail a dezvaluit posibilul motiv pentru care prima doamna a Franței, Brigitte Macron, a avut ...
-
Turnul invizibil - Structura misterioasă care nu poate fi fotografiată
În nordul Norvegiei, aproape de Cercul Polar, exista o zona care nu apare in broșurile turistice, nu este semnaliz ...
-
Ce se întâmplă în organismul uman atunci când stă prea mult timp în caniculă
Canicula afecteaza organismul mai mult decat pare la prima vedere. Expunerea prelungita la temperaturi ridicate poate du ...
-
Motivul pentru care vedetele poartă încălțăminte mai mare decât mărimea lor obișnuită
Chiar daca tradiția marilor vedete ale ecranului, in special deminine, a impus un cult al "piciroului mic", vremurile s- ...
-
Cauza morții actorului american Michael Madsen. Drama personală a vedetei din „Kill Bill": „Este tragic și sfâșietor"
Actorul american Michael Madsen, cunoscut pentru rolurile sale din filmele „Kill Bill" și „Reservoir Dogs", ...
-
Mare scandal în familia regală a României. Nepoata Regelui Mihai declară că este ființă non-binară: "Nu sunt nici femeie, nici bărbat!"
Identitatea și diversitatea in cadrul familiilor regale europene devin tot mai vizibile și mai relevante in societatea c ...
-
Cine a creat mașina care sfidează orice logică. Este cea mai subțire din lume si se poate parca absolut oriunde
Mecanicul italian și YouTuber Andrea Marazzi a facut recent titlurile știrilor internaționale pentru ca a transformat un ...
-
"Caseta Triadicon" - Mecanismul care n-a fost inventat niciodata!
Într-un colț pierdut al Italiei, intr-un mic sat numit Civitella del Tronto, un muzeu puțin cunoscut pastreaza int ...
-
Regula nutriționiștilor care dă peste cap multe diete: Nu renunța la desert dacă vrei să slăbești!
Cand vine vorba de dietele de slabit, unele reguli raman neschimbate: fara dulciuri, sucuri sau prajeli. Majoritatea die ...
-
Două ciuperci din acest soi la o masă pot reduce cu 45% riscul de cancer. Cine le mănâncă zilnic uită de doctori și medicamente
Sarace in sodiu și grasimi, ciupercile susțin sanatatea inimii și pot contribui la reglarea tensiunii arteriale. Totodat ...
-
Premieră în China: Roboții umanoizi joacă fotbal în Beijing fără nicio intervenție umană
Patru echipe de roboți umanoizi s-au confruntat sambata seara in meciuri de fotbal 3 la 3 complet autonome, in capitala ...
-
Cafeina ar putea încetini îmbătrânirea prin activarea unui "comutator celular" despre care nu se stia că există
Cercetatorii britanici au descoperit mecanismul prin care cafeina ar putea ajuta la imbatranirea sanatoasa. Au identific ...
-
"Amazoana" lui Jeff Bezos a sărbătorit ultima noapte din "Nunta Secolului" în pijama alături de magnat
Proaspat casatoriti, fondatorul Amazon Jeff Bezos si jurnalista Lauren Sanchez au participat, sambata, la o ultima noapt ...
-
Profeția care a zguduit lumea s-a adeverit! Revenirea lui Trump și războiul SUA-Iran au fost prezise de "Nostradamus chinez"
Un obscur profesor din Beijing, Jiang Xueqin, devenit viral abia la un an dupa ce a lansat predicțiile, zguduie acum int ...
-
O fostă vedetă dintr-un reality show, acuzată că și-a decapitat iubitul. Apelul lansat de poliția australiană
O fosta vedeta a reality show-ului Beauty and the Geek Australia, Tamika Chesser, este acuzata de crima dupa ce cadavrul ...
-
Povestea incredibilă a puștiului care a venit pe jos în România, din Afganistan. Și-a deschis propria afacere: „Aici e casa mea. Singura țară în care am fost ajutat foarte mult"
Idris Mahmad, cetațeanul afgan care a plecat din țara de origine de la varsta de doar 12 ani, pentru a scapa de saracie, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu