Cher îşi aminteşte: "Îmi legam talpa încălţărilor cu sfoară, mâncam câte o conservă pe săptămână..."
Postat la: 14.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
La 75 de ani, Cher continuă să facă ceea ce nici puştoaicele de 20 de ani nu reuşesc, vorba ei. Când Madonna şi Jennifer Lopez de-abia gângureau sau nici măcar nu se născuseră, cea dintâi Zeiţă Pop îşi lansa deja cariera de un răsunător succes. Cherilyn Sarkisian, pe numele ei adevărat, a avut de mică o viaţă ca-n filme.
Pe 20 aprilie, Cher a împlinit 75 de ani. Greu de crezut, având în vedere că nicio imperfecţiune fizică nu-i dă de gol vârsta şi nici măcar pandemia n-a reuşit s-o încetinească din verva obişnuită. După anularea concertelor din Las Vegas, încă din martie anul trecut, artista s-a menţinut ocupată înregistrând piese noi, salvând elefanţi şi gorile de prin toate cotloanele mizere ale lumii şi fiind mai activă politic şi social ca niciodată.
„Mă testez pentru COVID tot timpul", ţine să le precizeze celor de la People. „Purtăm măşti, stăm la distanţă unii de alţii. Trebuie să am mare grijă de mama (n.r. care face 95 de ani în iunie), plus că şi eu am astm şi tot felul de alte probleme de sănătate..." În ciuda riscurilor la care ea şi familia ei sunt expuşi, Cher nu s-a închis în casă, dimpotrivă.
A înregistrat o melodie pentru campania lui Joe Biden, şi-a împrumutat vocea unui nou film pentru copii, Bobbleheads: The Movie, şi a reuşit să-l transfere pe bietul Kaavan, „cel mai însingurat elefant din lume", dintr-o grădină zoologică din Pakistan, unde a stat ani de zile singur, într-un sanctuar din Cambodgia, în care şi-a făcut deja prieteni. Activistă înfocată şi co-fondatoarea organizaţiei non-profit Free The Wild, Cher încearcă s-o elibereze acum pe gorila Bua Noi dintr-o grădină zoologică aflată într-un mall thailandez. „Nu mă gândeam să am atâta activitate într-o perioadă în care nu susţin niciun concert. Dintr-o dată, m-am trezit făcând tot felul de lucruri. Nu le-am planificat, s-au întâmplat pur şi simplu."
Întrebată dacă nu cumva multitudinea de operaţii estetice pe care şi le-a făcut i-a prelungit cariera şi, implicit, timpul petrecut în lumina reflectoarelor, deţinătoarea unui Oscar şi a trei Globuri de Aur a răspuns: „Nu te plăteşte nimeni doar ca să se uite la tine. Trebuie să faci ceva. Iar vocea mea sună mai bine ca niciodată acum. În plus, am muncit toată viaţa ca să-mi menţin trupul în formă. Sunt fete de 20 de ani care nu pot face ce fac eu!", a spus lucrurilor pe nume singurul artist din istorie care s-a aflalt în topul Billboard timp de şase decenii consecutive.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Răsturnare de situație privind DOGE, departamentul creat cu dedicație pentru Elon Musk. Ce arată ordinul semnat de Trump
Ordinul executiv semnat de președintele Donald Trump privind înființarea DOGE, departamentul pentru eficientizarea guvernului ce urmează să fie condus de Elon Musk, arată două modificări majore față de ceea ce a fost anunțat în public.
-
Planul foarte ambițios al lui Donald Trump e legat de inteligența artificială. Investiții uriașe la orizont în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, se implică în susținerea unor investiții de sute de miliarde de dolari realizate de sectorul privat pentru a construi infrastructură de inteligență artificială în Statele Unite.
-
O scrisoare găsită: Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă epistola lăsată de Joe Biden
Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Unite, semnând ordine executive și interacționând cu presa într-o conferință improvizată de aproape 50 de minute.
-
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric! Cât a ajuns să coste un gram de aur
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
-
Studiu revoluționar pentru bolile oftalmologice: Vederea ar putea fi redată cu ajutorul unei molecule sintetice
SO moleculă sintetică ce a fost creată în Italia s-a dovedit capabilă să "redeştepte" neuronii retinei pentru a ţine la distanţă bolile degenerative ale ochiului, conform unui studiu recent, care oferă o speranţă împotriva orbirii progresive.
-
Trump amenință forumul de la Davos: "Cu el, trebuie să te aștepți la orice!"
La Davos, toată lumea vorbește numai despre Donald Trump. Noul președinte american a depus jurământul în funcție pe Biblie și sub cupola Capitoliului din Washington chiar în momentul în care începea cel de-al 55-lea Forum Economic Mondial desfășurat în stațiunea din Alpii elvețieni.
-
„Soarele artificial" al Chinei tocmai a doborât recordurile de fuziune, generând plasmă timp de peste 17 minute
Tocmai ne-am apropiat cu un pas de energia curată, aproape nelimitată. Reactorul EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak) a menținut plasmă supraîncălzită timp de 1.066 de secunde - mai mult decât dublu față de recordul său anterior de 403 secunde.
-
Semne cerești: Cum să vedeți alinierea celor sapte planete pe firmamentul nopții
Toate planetele din sistemul nostru solar se aliniază pentru a defila simultan pe cerul nopții. Acest eveniment ceresc extraordinar va vedea cerul presărat cu șapte planete vizibile în ceea ce se numește o mare aliniere planetară.
-
Dreptul SUA asupra Canalului Panama. Cum se poate declanșa un război cu China
Conform Tratatelor Torrijos-Carter din 1977, Canalul Panama constituie un patrimoniu inalienabil al națiunii centro-americane, fapt stipulat în Constituția Republicii Panama. Canalul nu poate fi vândut, transferat, ipotecat sau înstrăinat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
- 2.Noul Nostradamus a facut șapte previziuni înfricoșătoare pentru 2025
- 3.Un bărbat a trimis salivă de șopârlă pentru testarea ADN-ului dezvăluind frauda totală a afirmațiilor privind ascendența umană
- 4.Dacă nu ești atent vei transforma cafeaua într-o băutură otravitoare
- 5.O cercetare absolut surprinzătoare schimba total datele care se stiau pana acum despre cum poți trăi mai mult
- 6.Urmează să intrăm în Anul Șarpelui: 2025 va fi un an al transformărilor profunde
- 7.Încep pregătirile pentru unul dintre cele mai mari experimente globale. Ce presupune și ce vor să afle cercetătorii
- 8.Care e legatura dintre longevitate si cat de des respiri. Rezultatul este unul șocant dar argumentat stiintific
- 9.Mihaela Bilic face dezvăluiri: Ce conțin de fapt conservele de pește pe care le cumpără românii
- 10.Despre consumul de alcool în Vechiul Regat
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu