14 italieni, identificaţi drept descendenţi în viaţă ai lui Leonardo da Vinci
Postat la: 15.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Cercetătorii au urmărit genealogia lui da Vinci pe aproximativ 700 de ani şi 21 de generaţii, din 1331 până astăzi, începând cu stră-stră-stră-bunicul geniului, Michele.
Rezultatele cercetării, publicate în jurnalul Human Evolution, ar putea permite istoricilor să reconstruiască genomul lui da Vinci, ajutându-i să „exploreze ştiinţific rădăcinile geniului lui" şi alte caracteristici, precum faptul că era stângaci şi unicitatea percepţiei senzoriale, au notat cercetătorii. Alessandro Vezzosi, istoric la Museo Ideale Leonardo Da Vinci din Italia, şi Agnese Sabato, preşedinta Leonardo Da Vinci Heritage Association, au trasat cinci ramuri majore ale arborelui genealogic actualizat. Leonardo da Vinci, cunoscut pentru picturi ca „Cina cea de taină" şi „Mona Lisa", nu a avut copii, dar între rudele sale de sânge se numără 22 de fraţi vitregi. Artistul, om de ştiinţă şi inginer, s-a născut în afara căsătoriei, pe 15 aprilie 1452.
Vezzosi şi Sabato au cercetat documente istorice pentru a identifica rudele în viaţă prin liniile neîntrerupte masculine a tatălui lui da Vinci, Ser Piero, şi a fratelui vitreg Domenico. Descendenţii în viaţă au vârste cuprinse între 1 şi 85 de ani, potrivit oamenilor de ştiinţă. Istoricii au în plan să efectueze analize genetice ale rudelor în viaţă, pentru cromozomul Y, care este moştenit pe linie masculină şi în care este „imprimată identitatea" familiei lui Leonardo da Vinci. Pentru că linia masculină este neîntreruptă, este posibil ca acest cromozom să fie neschimbat, au mai subliniat cercetătorii.
Pe lângă dezvăluirea de noi informaţii legat de personalitatea şi sănătatea lui da Vinci, un studiu ADN ar putea ajuta la verificarea rămăşiţelor lui. Da Vinci a murit în 1519 şi este crezut că e înmormântat în Amboise (Franţa), dar nu este cunoscut locul exact. Noul studiu este parte a unui efort internaţional de a găsi şi secvenţia ADN-ul celui mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene. Aşa-numitul Leonardo Da Vinci DNA Project include cercetări ale Leonardo Da Vinci Heritage Association, Museo Ideale Leonardo Da Vinci şi J. Craig Venter Institute (California).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Răsturnare de situație privind DOGE, departamentul creat cu dedicație pentru Elon Musk. Ce arată ordinul semnat de Trump
Ordinul executiv semnat de președintele Donald Trump privind înființarea DOGE, departamentul pentru eficientizarea guvernului ce urmează să fie condus de Elon Musk, arată două modificări majore față de ceea ce a fost anunțat în public.
-
Planul foarte ambițios al lui Donald Trump e legat de inteligența artificială. Investiții uriașe la orizont în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, se implică în susținerea unor investiții de sute de miliarde de dolari realizate de sectorul privat pentru a construi infrastructură de inteligență artificială în Statele Unite.
-
O scrisoare găsită: Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă epistola lăsată de Joe Biden
Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Unite, semnând ordine executive și interacționând cu presa într-o conferință improvizată de aproape 50 de minute.
-
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric! Cât a ajuns să coste un gram de aur
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
-
Studiu revoluționar pentru bolile oftalmologice: Vederea ar putea fi redată cu ajutorul unei molecule sintetice
SO moleculă sintetică ce a fost creată în Italia s-a dovedit capabilă să "redeştepte" neuronii retinei pentru a ţine la distanţă bolile degenerative ale ochiului, conform unui studiu recent, care oferă o speranţă împotriva orbirii progresive.
-
Trump amenință forumul de la Davos: "Cu el, trebuie să te aștepți la orice!"
La Davos, toată lumea vorbește numai despre Donald Trump. Noul președinte american a depus jurământul în funcție pe Biblie și sub cupola Capitoliului din Washington chiar în momentul în care începea cel de-al 55-lea Forum Economic Mondial desfășurat în stațiunea din Alpii elvețieni.
-
„Soarele artificial" al Chinei tocmai a doborât recordurile de fuziune, generând plasmă timp de peste 17 minute
Tocmai ne-am apropiat cu un pas de energia curată, aproape nelimitată. Reactorul EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak) a menținut plasmă supraîncălzită timp de 1.066 de secunde - mai mult decât dublu față de recordul său anterior de 403 secunde.
-
Semne cerești: Cum să vedeți alinierea celor sapte planete pe firmamentul nopții
Toate planetele din sistemul nostru solar se aliniază pentru a defila simultan pe cerul nopții. Acest eveniment ceresc extraordinar va vedea cerul presărat cu șapte planete vizibile în ceea ce se numește o mare aliniere planetară.
-
Dreptul SUA asupra Canalului Panama. Cum se poate declanșa un război cu China
Conform Tratatelor Torrijos-Carter din 1977, Canalul Panama constituie un patrimoniu inalienabil al națiunii centro-americane, fapt stipulat în Constituția Republicii Panama. Canalul nu poate fi vândut, transferat, ipotecat sau înstrăinat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Porți un smart watch? Ai risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice despre care companiile nu scot o vorbă
- 2.Noul Nostradamus a facut șapte previziuni înfricoșătoare pentru 2025
- 3.Un bărbat a trimis salivă de șopârlă pentru testarea ADN-ului dezvăluind frauda totală a afirmațiilor privind ascendența umană
- 4.Dacă nu ești atent vei transforma cafeaua într-o băutură otravitoare
- 5.O cercetare absolut surprinzătoare schimba total datele care se stiau pana acum despre cum poți trăi mai mult
- 6.Urmează să intrăm în Anul Șarpelui: 2025 va fi un an al transformărilor profunde
- 7.Încep pregătirile pentru unul dintre cele mai mari experimente globale. Ce presupune și ce vor să afle cercetătorii
- 8.Care e legatura dintre longevitate si cat de des respiri. Rezultatul este unul șocant dar argumentat stiintific
- 9.Mihaela Bilic face dezvăluiri: Ce conțin de fapt conservele de pește pe care le cumpără românii
- 10.Despre consumul de alcool în Vechiul Regat
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu