Triunghiul periculos: Ciolacu-Docuz-Negoiță și o licitație de 27 milioane de euro pentru o firmă din Buzău patronată de un fotomodel din Dubai
Postat la: 01.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Un contract cadru de 133 de milioane de lei scos la licitație de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, este pe punctul de a fi semnat cu o firmă din Buzău cu cifre de afaceri 0 între 2014 și 2021, după ce a fost câștigat într-o procedură de atribuire cu multe semne de întrebare.
Pentru îndeplinirea unei condiții-cheie de participare, societatea din Buzău are ca terț susținător o firmă din domeniul construcțiilor al cărei patron și soția lui au fost finanțatori PSD în mandatul actualului președinte al formațiunii, premierul Marcel Ciolacu. Mai multe documente și indicii descoperite de G4Media.ro dezvăluie faptul că în spatele micii firme care țintește banii de la Sectorul 3 s-ar afla membri a două familii - Docuz și Arghir -, apropiate de actualul primar al Sectorului 3 și de președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Primăria condusă de Robert Negoiță scoate la licitație în iunie 2023 un contract cadru pentru servicii de catering în școli în valoare de 133 de milioane de lei (27 de milioane de euro), scrie G4media.ro.
Pe data de 25 august, comisia de licitație a anunțat rezultatul preliminar: Pe primul loc este asocierea Gab Pavolux-Bedamiro.
Cu câteva luni înainte de licitația pentru contractul mare, de 27 milioane de euro, o școală din sectorul 3 scoate la închiriere o fostă cantină, în care primăria investise deja circa 2 milioane de euro în dotări de lux. Câștigătorul licitației:Gab Pavolux, în urma unei proceduri cel puțin discutabile.
Firma care va presta servicii de catering pentru școlile din sectorul 3 și-a asigurat, prin urmare, înainte de licitație, spațiul pentru cantină amenajat deja cu toate dotările pe banii primăriei.
Firma Gab Pavolux este deținută de Andrei Andrei, un fotomodel din Timișoara care trăiește în Dubai. Zeci de fire leagă însă firma Gab Pavolux de familia Docuz. Sorina Stan Docuz, fostă Miss Buzău, trece drept protejata premierului Marcel Ciolacu, originar și el tot din Buzău.
Bedamiro, firma care a susținut la licitație firma Gab Pavolux, are sediul tot în Buzău și este deținută de omul de afaceri Mihai Leonard Rotaru. În toamna lui 2020, la scurt timp după ce Marcel Ciolacu a devenit președinte ales al PSD, atât Rotaru, cât și soția sa, Daniela, au împrumutat acestei formațiuni politice câte 445.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale. Rotaru este considerat drept unul dintre apropiații premierului Ciolacu și finanțatorii de bază ai PSD.
Primarul Robert Negoiță, fostul soț al Sorinei Docuz, este puternic susținut de Marcel Ciolacu. În calitate de premier, Ciolacu a lăudat public activitatea primarului din Sectorul 3. Potrivit unor surse din PSD, Ciolacu îl susține pe Negoiță pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei.
Deși licitația organizată de primăria lui Negoiță și-a desemnat câștigătorii, pe primul loc fiind firma Gab Pavolux strâns legată de familia Docuz, contractele nu au fost încă semnate. G4Media.ro a început investigația în urmă cu câteva luni.
Ancheta pe larg
În interval de circa un an, aceste familii au executat un plan amănunțit, pe etape, scopul fiind obținerea acestui contract de zeci de milioane de euro din bani publici. Aceste etape, care au avut loc succesiv, sunt denumite generic de G4Media.ro: FIRMA, CANTINA și MAREA LICITAȚIE.
Nu este prima oară: în 2019-2020, firma de panotaj Look Outdoor, o altă societate conectată la aceste familii, și-a crescut cifra de afaceri de 835 de ori după ce ar fi primit fonduri de la PSD, bani încasați de partid de la bugetul de stat. Contactat de G4Media.ro pentru a comenta afacerile din bani publici ale acestor firme, premierul Marcel Ciolacu a transmis scurt: "Îmi cer scuze. Chiar nu are rost să vă răspund la această mizerie. Sărbători fericite! "
Legăturile dintre persoanele private, membre ale familiilor Docuz și Arghir, și afaceri cu bani publici aflate în custodia unor politicieni influenți. Cazul firmelor Gab Pavolux și Look Outdoor, spețe în care abundă prezența Buzăului (BZ), fieful premierului Ciolacu
Înființată în 2012, societatea Gab Pavolux SRL Buzău ("organizare expoziții, târguri și congrese") a avut o activitate modică în primii doi ani de funcționare, pentru ca, între 2014 și 2021, cifra de afaceri să fie, de fiecare dată, 0. Unic asociat și administrator al firmei era Gabi Slămnoiu, o persoană cu domiciliul în comuna buzoiană Racovițeni.
Pe data de 21 octombrie 2022, Slămnoiu i-a cedat toate părțile sociale și funcția de administrator lui Andrei Andrei, un fotomodel din Timișoara care, în trecut, a participat la mai multe reality-show-uri și a apărut frecvent în articole din tabloide. Conform contului de Facebook, de câțiva ani, Andrei Andrei locuiește în Dubai alături de soția sa, Flory Nicolaescu, de origine din Buzău. Pe această rețea de socializare, Andrei se prezintă drept "Personal Trainer Dubai, Online Coach", iar Nicolaescu - stewardesă la Emirates.
"Noi facem foarte multe firme. Suntem o firmă de avocatură cu o anumită ramură care se ocupă strict de Registrul Comerțului, iar clienții vin cumva de pe Internet și noi îi preluăm, nu intrăm în contact efectiv cu persoanele", a declarat, pentru G4Media.ro, avocatul din București care apare la Registrul Comerțului că a intermediat modificările de acționariat pe ruta Slămnoiu-Andrei la Gab Pavolux.
El a afirmat că a trecut prea mult timp și acum nu mai știe numele persoanei care l-a contactat în octombrie 2022 pentru schimbările la firma din Buzău. În documentele din "era" Andrei Andrei de la Registrul Comerțului Buzău, documente consultate de G4Media.ro, drept contact al firmei Gab Pavolux SRL.
Numele complet al posesorului acestei adrese de email: Alin Mădălin Arghir, soțul Cristinei Elena Arghir, născută Docuz, o buzoiancă din Racovițeni, la fel ca Slămnoiu, dar, între timp, stabilită în București-Ilfov. Cristina Elena și Gabi Slămnoiu au fondat, în 2015, o societate numită Sow Atelier Couture SRL, dizolvată în martie 2023.
Sow Atelier este o afacere de îmbrăcăminte, un brand de care se ocupă, în principal, Mărioara Docuz, mama Cristinei Elena Arghir. Mărioara, venită și ea din Racovițeni în București, mai are o fată, Sorina, fostă concurentă la Miss Buzău, fotomodel care a pozat deseori pentru Sow Atelier. Sorina Docuz a fost soția actualului primar al Sectorului 3, Robert Negoiță.
Cel mai recent, a fost căsătorită cu un om de afaceri pe nume Mădălin Stan, de care a divorțat dar îi poartă numele de familie în acte. Sow Atelier funcționează, în prezent, pe altă firmă și are punct de lucru în Hotelul RIN deținut de fratele lui Robert Negoiță.
Legăturile dintre cei de mai sus nu se opresc aici: Alin Arghir a fost angajat la firma DCZ Shop deținută de cumnata sa Sorina, iar, în 2022, figura cu venituri de la Primăria Sectorului 3, unde edil este fostul său cumnat Robert, precum și de la Algorithm Construcții S3 SRL, societate subordonată aceleiași primării.
Informațiile apar în declarația de avere semnată, în iunie 2023, de soția sa, Cristina Elena, care ocupă postul de președinte al Consiliului de Administrație de la Internet și Tehnologie S3 SRL, altă firmă deținută de Primăria Sectorului 3. În trecut, ea a lucrat în Grupul Ring Media al familiei Negoiță.
Ulterior preluării firmei de către Andrei Andrei, aceasta a fost înscrisă ca participantă în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP), unde, la contact, apare numărul de telefon mobil al lui Alin Arghir. Tot numărul său apare în SICAP în dreptul altei societăți participante la proceduri din bani publici: Look Outdoor. La acest număr de mobil, la poza de profil de pe Whatsapp, apar cei trei copii ai lui Alin și soției sale, Cristina Elena Arghir.
Între Gab Pavolux și Look Oudoor mai există o legătură: pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, unde sunt înregistrați proprietarii domeniilor de Internet, site-ul www.lacantine.ro destinat activității firmei Gab Pavolux, aparține Look Outdoor. Și aici apare același număr de mobil al lui Alin Arghir.
Director în Look Ootdoor, după cum a declarat ea însăși pentru G4Media.ro, este cumnata lui Alin Arghir, Sorina Stan (fostă Docuz, fostă Negoiță). Look Outdoor are un traseu parțial similar cu cel al Gab Pavolux: a fost înființată în Buzău de o apropiată a familiilor Arghir și Docuz, avea cifre de afaceri modice după fondare, și-a mutat sediul în București, iar o parte din părțile sociale au fost preluate de Roxana Ilie (și ea fotomodel, cea mai bună prietenă a Sorinei).
Imediat, societatea a dat lovitura, înregistrând, după preluare, o creștere de 835 de ori a cifrei de afaceri față de anul anterior (2019). În octombrie 2022, G4Media.ro dezvăluia faptul că Look Outdoor, care activează pe piața panotajului outdoor, își făcuse banii din 2020, an electoral, din contracte semnate cu Partidul Social-Democrat condus de Marcel Ciolacu.
Multiple surse au indicat pentru G4Media.ro faptul că între Sorina Stan-Docuz și Marcel Ciolacu există o relație foarte apropiată, de care a beneficiat și sora celei din urmă. Astfel, în 2022, pe filieră PSD, Cristina Elena a fost propusă pentru a face parte din Consiliul de Administrație de la Romgaz, propunerea fiind retrasă după ce informația a apărut în presă.
În aceeași perioadă, tot pe filieră politică, Cristina Elena a prins, totuși, o astfel de funcție, dar în Consiliul de Administrație de la Loteria Română. Propunerea a fost făcută în Adunarea Generală a Acționarilor de Ministerul Economiei condus de Florin Spătaru (PSD)
"Nu cunosc această societate (Gab Pavolux n.r.). Nu știu mai multe detalii, după cum știți, eu sunt director la Look Outdoor. Sunt la un meeting și nu pot să vorbesc", a spus Sorina Stan Docuz pentru G4Media.ro.
"Poate fi vreo greșeală ceva. Știu eu ce-i acolo? (la SICAP, unde apare numărul de mobil în dreptul Gab Pavolux n.r.)", a susținut și Alin Arghir, adăugând că nu știe nimic de această firmă.
Cinci emailuri cu întrebări trimise pe adrese ale Gab Pavolux, Look Outdoor și a lui Alin Arghir au rămas fără răspunsuri până la ora editării acestui articol. Mesaje private trimise pe conturile de Facebook ale lui Andrei Andrei și soției sale au rămas, de asemenea, fără reacție.
În noiembrie 2022, la circa o lună după preluarea firmei Gab Pavolux de către Andrei Andrei, Colegiul Tehnic "Mihai Bravu" din Sectorul 3 al Municipiului București a anunțat faptul că scoate la închiriere, pe cinci ani, un spațiu aflat în curtea instituției: o fostă cantină, formată din subsol și parter, cu o arie utilă de aproape 1.400 de metri pătrați.
Începând cu 2018, Primăria Sectorului 3 a investit aproape 2 milioane de euro atât în modernizarea spațiului, cât și în echipamentele necesare derulării activității de tip restaurant.
"Pentru barul cantinei, societatea primăriei, ALGORITHM RESIDENTIAL S3 SRL, va plăti 40 de mii de lei. Pentru o singură canapea de trei metri şi 40 de centimetri lungime, piele ecologică şi spătar cu romburi, se vor plăti... 16.402 lei. Tavanul cantinei va fi luminat cu candelabre de 8.700 de lei bucata şi aplice cu două becuri... a câte 959 de lei bucata", scria presa la momentul începerii lucrărilor, dată la care suma ce urma fi investită era estimată la circa 6 milioane de lei. Ulterior, aceasta a crescut prin acte adiționale.
Atunci când, după licitație, Colegiul "Mihai Bravu" a semnat contractul cu chiriașul, atașat documentului a fost inclus un proces-verbal întins pe șapte pagini și jumătate în care sunt enumerate dotările spațiului pus la dispoziție chiriașului, "la cheie": de la furculițe, pahare, coșuri de pâine, până la mese, lavoar, sterilizator cuțite, mașină de curățat cartofi, mașină de gătit, candelabru VIP, canapele din piele ecologică, camere frigorifice, lift subsol-parter etc
Ancheta integral AICI.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
-
Dosarul "Nordis": Țepe de proporții cu binecuvântarea statului. Caracatița politică are tentacule până la vârf
Dosarul "Nordis" a bubuit a DIICOT, dar acțiunea procurorilor vine după ani de zile în care oamenii au primit țepe de ma ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu