Economia Chinei, într-o scădere istorică. Ce înseamnă deflația de pe piața asiatică pentru economia europeană
Postat la: 14.08.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

În timp ce Uniunea Europeană, SUA și multe alte state de pe glob fac eforturi să oprească evoluția ratei inflației, economia Chinei se confruntă cu o situație opusă, și anume fenomenul de deflație.
Prețurile de consum au fost în cădere pentru prima dată după mai bine de doi ani, cheltuielile a scăzut drastic atât în rândul populației, cât și în mediul de afaceri, iar în acest context, a doua economie a lumii se chinuie să aducă nivelul cererii la valori mai bune. Pe piețele americane și europene, riscurile au început imediat să fie speculate de economiști și să se resimtă pe piață.
Piețele bursiere au înregistrat scăderi și discuțiile dintre liderii americani și chinezi pe subiectul comerțului de mărfuri au devenit mai tensionate. Prețurile mai mici din prezent pentru mărfurile chinezești nu vor fi un prilej de bucurie pe termen lung, susțin economiștii străini, deoarece pot duce la amplificări ale inflației în statele blocului comunitar.
Deși majoritatea economiilor au raportat creșteri ale consumului după pandemie, cererea ridicată pentru produse și servicii cuplate cu rezervele limitate, alături de criza energetică și războiul din Ucraina au determinat o creștere a prețurilor, însă acest fenomen nu a avut loc și în China.
George Magnus, consultant asociat pentru Oxford China Centre a declarat pentru BBC că deflația se referă la o scădere susținută a prețurilor, în aceeași măsură în care inflația comportă o creștere în acest sens. Expertul a declarat că circuitul ridicat de știri legate de China din ultima perioadă este direct legat de lansarea raportului Consumer Price Index din partea Biroului de Statistică al Chinei în iulie, care a dovedit o scădere a indicilor economici, pe fondul faptului că în aceeași perioadă a anului trecut prețurile pentru mai multe mărfuri (mai ales tarifele pentru carnea de porc en-gros, au înregistrat creșteri, iar în anul acesta au rămas intacte sau au scăzut.
Financial Times a sesizat faptul că autoritățile chineze au exercitat o presupusă presiune asupra unor economiști locali de renume pentru a evita discutarea tendințelor negative din economie, inclusiv fenomenul de deflație.
Indicele prețurilor la consum, principala măsură a inflației, a scăzut cu 0,3% în iulie, a anunțat Biroul Național de Statistică al Chinei (NBS), după ce a stagnat în iunie. Un sondaj printre analiști anticipase o scădere anuală de 0,4% arată date publicate de cotidianul britanic The Guardian.
Conform analizei britanicilor, datele din iulie au fost prima lectură a inflației negative a Chinei de la începutul anului 2021, când indicele prețurilor scăzuse pe fondul pandemiei de Covid-19 care a afectat cererea și prețurile la carne de porc. Mai mult, date separate publicate săptămâna această au indicat faptul că importurile și exporturile țării au scăzut mai abrupt decât se anticipase în luna precedentă, în contextul scăderii cererii globale pentru produsele chineze.
De asemenea, costul autovehiculelor a înregistrat scăderi, după ce Tesla a declanșat un război al comercial pe piața chineză prin scăderea prețurilor la automobilele electrice. Scăderea prețurilor la alimente a adus în jos și costul vieții. Rata inflației de bază a Chinei, care exclude costurile alimentelor și energiei, a crescut la +0,8% în ritm anual, față de +0,4% în luna iunie a anului 2023, arată sursa citată.
În consecință fabricile țării încasează deja mai puțin pentru bunurile lor, deoarece reacționează la slăbirea cererii după ce prețurile mărfurilor au scăzut. Inflația la prețurile producătorilor din China, care urmărește prețurile la poarta fabricii, a fost de -4,4% în iulie, după o scădere anuală de 5,4% în iunie.
Se preconizează că alunecarea economiei chineze în deflație va conduce la mai multe apeluri pentru stimuli din partea guvernului chinez, în timp ce Beijingul încearcă, de asemenea, să abordeze activitatea comercială în scădere și încetinirea sectorului imobiliar din China.
Conform Bloomberg, ar putea exista unele beneficii ale deflației chineze pentru țările dezvoltate, cel puțin pe termen scurt.
1. Reduceri ale prețurilor pe termen scurt pe piețele vestice. Pe măsură ce producătorii chinezi reduc prețurile pentru a scăpa de excesul de ofertă, acest lucru ar putea avea un efect în lanț către locuri precum SUA și Europa, oferind o anumită ajutor centralilor bancare de acolo în timp ce încearcă să controleze inflația ridicată. Există totuși anumite limite:
Ambele regiuni au devenit mai protecționiste în ultimii ani și au încercat să-și limiteze dependența de China. În plus, susține Jill Elaine Disis, Asia Editor pentru CNN Business și contributor Bloomberg, bunurile fabricate în China reprezintă o pondere relativ mică în cheltuielile consumatorilor din țările dezvoltate. De exemplu, coșul CPI (indicele prețurilor de consum) din SUA este dominat de locuințe, hrană, energie și îngrijire medicală, care au relativ puțin de-a face cu importurile din China. Piețele emergente ar putea saluta prețurile mai mici ale utilajelor - cu anumite rezerve, deoarece analiștii au remarcat că aceste țări ar putea fi precaute în privința primirii unei concurențe chineze prea mari care ar submina industriile interne.
2. Ratele dobânzilor la credite ar putea să crească într-un ritm mai scăzut sau să stagneze. Deflația din China "ar trebui să ajute la moderarea inflației în SUA și Europa", a declarat Ding Shuang, economist-șef pentru China de Mare și Asia de Nord la Standard Chartered, citat de mai multe publicații străine, precum Bloomberg sau The Guardian. Aceasta este o veste bună pentru gospodăriile din țările dezvoltate, multe dintre acestea sperând că băncile centrale vor opri ciclul susținut de creștere a ratelor dobânzilor.
3. Riscul creșterii economice mai scăzute. Deflația poate afecta creșterea economică și pe piețele europene, deoarece consumatorii vor amâna cumpărarea produselor dacă cred că acestea vor fi mai ieftine în viitor. Aceasta determină companiile să reducă investițiile pe măsură ce profiturile lor scad și poate duce la înghețarea angajărilor sau la concedieri de personal.
Deși cumpărătorii se bucură de reduceri, reprezentanții lor din guverne nu vor dori să vadă prețurile scăzute ale exporturilor chinezești să inverseze o reducere recentă a deficitelor comerciale cu China, care rămân mult mai mari decât înainte de pandemie, arată Bloomberg.
4. Situația globală a tarifelor de import-export poate deveni și mai tensionată. Șeful comerțului Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis a promis săptămâna această să preseze China să accepte mai multe importuri europene, ceea ce a atras critici din partea Beijingului care a spus că restricțiile la export ale UE sunt de vină.
La nivelul Statelor Unite, situația de criză din China alimentează tensiuni deja existente între cele două puteri economice. Președintele Joe Biden a criticat problemele economice ale Chinei ca fiind o "bombă cu ceas" și a făcut referire la liderii Partidului Comunist ca la "oameni răi" (n.r. eng. bad folks), ultima sa săgeată împotriva guvernului președintelui Xi Jinping, chiar dacă administrația sa încearcă să îmbunătățească în ansamblu relațiile cu Beijingul.
Conform Bloomberg, președintele american a lansat recent o serie de atacuri la adresa politicii economice și monetare a Chinei, multe dintre acestea distorsionând sau amplificând date factuale. Jurnaliștii au sugerat că atacurile președintelui urmăresc să speculeze momentul actual pentru a crește restricțiile comerciale și a descuraja avansul militar și tehnologic al Chinei, în pofida negocierilor diplomatice cu liderii chinezi în vederea prezenței lor la summitul APEC din noiembrie 2023.
5. Fluctuații ale piețelor bursiere europene și americane. Randamentele titlurilor de trezorerie americane au scăzut ușor. Pe plan global, analiștii au sesizat o creștere a fluxurilor de numerar, în timp ce investitorii au turnat 6,9 miliarde de dolari în obligațiuni în săptămâna până pe 9 august, conform datelor de la Bank of America.
La prima vedere, prețurile mai mici par să fie în avantajul consumatorilor, dar asta nu înseamnă neapărat că aceștia vor începe să cheltuiască bani. Atunci când prețurile scad pentru o gamă largă de bunuri pe o perioadă îndelungată, oamenii încep să considere că este mai bine să amâne cumpărarea articolelor scumpe, cum ar fi electrocasnicele, crezând că prețurile vor continua să scadă. Acest lucru reduce și mai mult activitatea economică, forțând afacerile să reducă prețurile. Pentru consumatori, aceasta se traduce, de obicei, în venituri mai mici sau pierderi de locuri de muncă, ceea ce duce apoi la o scădere a cheltuielilor într-un cerc vicios periculos.
Prețurile mai mici în general duc la venituri și profituri mai slabe, ceea ce determină apoi companiile să reducă investițiile și angajările. Deflația crește, de asemenea, nivelul ratelor de dobândă "reale", ajustate la inflație, în economie. O creștere a costurilor de servicii pentru împrumuturile destinate afacerilor reduce capacitatea acestora de a investi, ceea ce la rândul său restrânge cererea, provocând mai multă deflație. Economiști citați de Bloomberg consideră că această "deflație a datoriei" poate declanșa recesiuni pe măsură ce oamenii nu își mai pot achita împrumuturile și băncile sunt slăbite. Un exemplu oferit de analiștii Bloomberg se referă la Japonia, unde scăderea prețurilor a avut loc în anii 1990 și a contribuit la o perioadă prelungită de stagnare care încă îi afectează a treia cea mai mare economie din lume.
Fenomenul a mai avut loc în China în 2009, 2015 și 2020, când Beijingul a răspuns cu măsuri monetare puternice și stimul fiscal mare. În timp ce Beijingul și-a asumat să accelereze unele proiecte de infrastructură și să sporească sprijinul pentru piața imobiliară în declin de această dată, mulți economiști nu se așteaptă la un boom de construcții pe scară largă, așa cum s-a întâmplat în trecut, deoarece președintele Xi Jinping s-a concentrat pe transformarea economiei sale spre noi motoare de creștere, cum ar fi tehnologiile avansate.
Aceasta ar face ca răspunsul Beijingului să fie mai asemănător cu răspunsul său la o perioadă de deflație în 1998, care este acum amintită ca fiind structurală, arată analiștii economici. Beijingul a recapitalizat băncile subperformante și a redus dimensiunea sectorului său de stat înainte de a adera la Organizația Mondială a Comerțului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
-
Dosarul "Nordis": Țepe de proporții cu binecuvântarea statului. Caracatița politică are tentacule până la vârf
Dosarul "Nordis" a bubuit a DIICOT, dar acțiunea procurorilor vine după ani de zile în care oamenii au primit țepe de ma ...
-
Zeci de utilizatori WhatsApp, inclusiv jurnaliști, spionați printr-un program al unei companii israeliene
Aproape 100 de jurnaliști și alți membri ai societății civile au fost spionați pe WhatsApp cu ajutorul unui program crea ...
-
Presiune uriașă în Scandalul Nordis: Au fost adusi la parchet si părinții lui Vladimir Ciorbă. E dezlegare la denunțuri
Laura Vicol, fosta pesedistă de top, și soțul ei, afaceristul Vladimir Ciorbă, sunt aduși la DIICOT, cu o cohortă jurnal ...
-
Depopulare: Femeile vaccinate anti-covid din Cehia au cu 66% mai puține șanse să nască STUDIU
Datele din Republica Cehă arată că femeile vaccinate cu covid au cu 66% mai puține șanse să nască în comparație cu femei ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu