VINEREA MARE. Ziua Răstignirii lui Hristos
Postat la: 06.04.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Vinerea Mare este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc.
Această zi este cinstită mai ales prin participarea la slujba (Denia) Prohodului Domnului. „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape". Aceste cutremurătoare cuvinte au fost rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta a ieșit din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos. În Vinerea Mare nu se mai slujește Sfinta Liturghie, pentru că Însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, și se ține post negru. Se fac numai Ceasurile Împărătești. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se află de astăzi în mormânt.
„Trecerea pe sub Masă"
În toate bisericile ortodoxe se va scoate în jurul prânzului Sfântul Epitaf (Sfântul Aer), o icoană țesută sau pictată pe material textil, pe care sunt reprezentatr coborârea lui Hristos de pe Cruce și punerea Mântuitorului în mormânt, ce devine loc de pelerinaj al credincioșilor. Aceștia pun flori pe masă ca pe un mormânt. Înainte de slujba Deniei, dar și în timpul acesteia sau la sfârșit are loc așa-numita „trecere pe sub Masă", acoperită de flori - mormântul simbolic al lui Iisus. Creștinii trec în genunchi pe sub Masă, acesta însemnând gestul suprem de pocăință, iar după ce ies, se ridică în picioare, gestul simbolizând faptul că respectivul nu rămâne doar la pocăință, ci „se îndreaptă", se luminează după această trecere, se purifică. O altă interpretare a trecerii pe sub Masă este coborârea în Mormântul lui Hristos care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor neamului creștin, iar ridicarea în fața Crucii este triumful asupra suferinței și spălarea păcatelor. Se poate trece pe sub masă o dată sau de trei ori, cu o lumânare aprinsă, ritualul fiind diferit în funcție de obiceiul locului. Se spune că nu este bine să treci după un bătrân bolnav, că s-ar putea să ajungi ca el sau să-i iei păcatele, și nici după o femeie. În bisericile urbane, la finalul slujbei, Sf. Epitaf este așezat pe patru stâlpi și ținut de patru bărbați, pentru ca enoriașii să treacă pe sub el, la reîntoarcerea în biserică, după ce au înconjurat-o de trei ori.
Denia Prohodului Domnului
Evenimentele din Vinerea Mare sunt retrăite, de fapt, actualizate, de ortodocși la Denia din această seară. Purtat de la Ana la Caiafa, cei doi arhierei, Mântuitorul ajunge în cele din urmă în fața guvernatorului Pilat din Pont.
Judecata are loc în fața acestuia, Iisus fiind învinuit de a Se fi făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu și mai ales, I Se aduce, pe nedrept, vină că S-ar fi socotit „Regele Iudeilor". Deși Pilat afirmă că nu Îi găsește nici o vină, la cererea insistentă a mulțimii asmuțite de cărturari și arhierei, Îl osândește la moarte prin răstignire pe Hristos, în locul tâlharului Baraba. „A zis iarăși Pilat: „Dar ce rău a făcut?" Ei însă mai tare strigau și ziceau: „Să fie răstignit!". Înainte de a fi răstignit, Iisus rabdă scuipările, bătăile, biciurile, ocările și batjocură. Răstignirea Mântuitorului pe cruce s-a făcut pe la ora 12.00 („ceasul al șaselea"). Semn al desăvârșitei smerenii, Mântuitorul S-a jertfit alegând cea mai grea pedeapsă, destinată răufăcătorilor. Pe de altă parte, Iisus a ales răstignirea, întrucât era singurul mod de a muri îmbrățișând lumea. Astfel, din obiect de tortură și de osândă, Crucea devine emblemă a creștinismului, semn de cinstire și de prețuire, altar de jertfă, prin care Mântuitorul a împăcat lumea cu DumnezeuTatăl. Răstignirea s-a făcut pe Golgota, între doi tâlhari, dintre care, cel de dreapta, prin mărturisire și smerenie, a dobândit viața cea veșnică. „Și zicea lui Iisus: «Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!». Și Iisus i-a zis: «Adevărat grăiesc ție; astăzi vei fi cu mine în Rai»".După ce S-a rugat pentru lume și i-a iertat pe cei care Îi făcuseră rău, Mântuitorul Și-a dat duhul în mâinile Tatălui (la ora 15 - „ceasul al nouălea"). Ca dovadă a morții Sale adevărate, nu i S-au mai zdrobit fluierele picioarelor, ci I S-a împuns coastă cu sulița, din care a ieșit sânge și apă. Evenimente înfricoșătoare însoțesc momentul morții pe Cruce al Mântuitorului. „Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat; Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale Sfinților adormiți s-au sculat". Cum se apropia Paștele iudaic, trupul Mântuitorului a fost coborât de pe Cruce de către Iosif și Nicodim, a fost uns cu mirodenii, înfășurat în giulgiu, apoi așezat în mormânt nou. La ușa mormântului s-a așezat o piatră mare și s-a pecletuit, asigurându-se paza cu ostași romani. La toate acestea au fost martore Maica Domnului și femeile mironosițe, chiar și unii dintre ucenici, de exemplu Ioan. De altfel, aflându-se pe Cruce și văzându-Și mama îndurerată și pe ucenicul Ioan Evanghelistul, Hristos o încredințează acestuia spunându-i: „Iată mama ta!", făcându-ne pe toți credincioșii, astfel, fii ai Maicii Domnului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu