Val de eliberări. Pedeapsa Alinei Bica a fost suspendată
Postat la: 20.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Pedeapsa de patru ani de închisoare a Alinei Bica a fost suspendată, iar aceasta va fi eliberată din închisoarea în care se află în Costa Rica. Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi pentru fostul şef ANAF, Şerban Pop, condamnat tot la 4 ani de închisoare, în acelaşi dosar. Se pregătește Elena Udrea.
Decizia de suspendare a pedepsei aplicate Alinei Bica a fost luată joi dimineață de judecătorii de la ICCJ. Este de fapt o nouă decizie din seria celor care au dus deja la punerea în libertate a lui Dan Șova, Rudel Obreja și Constantin Niță. De un scenariu asemănător se pregătește acum Elena Udrea, aflată și ea în arest în Costa Rica. Avocații fostului ministru au înaintat deja contestație în anulare. În acest moment, urmează ca documentele să fie trimise în Costa Rica, unde Alina Bica se afla în arest, în așteptarea judecării cererii de extrădare.
Decizia instanței a venit după ce avocații Alinei Bica au formulat o contestație în anulare, motivul principal constituindu-l legala formare a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În sprijinul acestui motiv, avocații Alinei Bica au depus decizia Curții Constituționale în baza căreia completurile de la Instanța supremă au fost trase la sorți din nou. Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi pentru fostul şef ANAF, Şerban Pop, condamnat tot la 4 ani de închisoare, în acelaşi dosar.
Alina Bica fusese condamnată definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, în contextul eliberărilor începute miercuri seară, că instanţa supremă trebuie să respecte legea privind formarea completurilor de judecători, subliniind că încă din 2014 legea prevede modalitatea în care trebuie constituite. „Înalta Curte să respecte legea şi să formeze completele cum spune legea încă din 2014. Dacă să spunem că în 2014, poate n-au înţeles, ulterior a venit o decizie a CCR care a explicat. Dacă nici după decizia Curţii, se modifică legea, a treia oară şi spui că o ţinem pe-a noastră, preşedinţi suntem noi şi restul îi tragem aleatoriu. Îi întrebaţi de dânşii de ce nu au respectat legea. Până la urmă, toţi trebuie s-o respecte, chiar dacă e judecător", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un ministru israelian propune crearea unei colonii pentru fiecare ţară care recunoaşte Palestina. România a recunoscut deja oficial!
Ministrul de finanţe al Israelului, Bezalel Smotrich, descris de EFE drept colonist de extrema dreaptă, a propus, miercuri, crearea unei aşezări ilegale în Cisiordania ocupată pentru fiecare ţară care recunoaşte unilateral statul palestinian, după anunţurile în acest sens făcute de Spania, Irlanda şi Norvegia.
-
O femeie și-a împușcat în cap fiul adoptiv cu care avea o aventură, supărată că el voia s-o părăsească
O braziliancă a fost arestată după ce și-a împușcat în cap fiul adoptiv cu care avea o aventură. Femeia s-a supărat că tânărul voia să se despartă de ea și să se mute din locuință. În momentul în care Poliția a ajuns la locul faptei, femeia stătea lângă cadavrul tânărului în vârstă de 21 de ani.
-
"Să fim clari: e din cauza lui Donald Trump". Pilulele pentru avort considerate "substanţe periculoase" într-un stat american
Camera inferioară a Parlamentului Louisianei, un stat din sudul Statelor Unite, a adoptat o lege care cataloghează pilula avortului ca fiind o "substanţă periculoasă", la care este necesar să se restrângă accesul, relatează AFP.
-
Spionajul rusesc dă vina pe "elita liberală globală" pentru atacul asupra lui Robert Fico: "Occidentul încearcă să muşamalizeze crima"
"Elitele globaliste totalitar-liberale" s-ar afla în spatele tentativei eşuate de asasinare a premierului slovac Robert Fico în această lună, a transmis miercuri, 22 mai, Serviciul de informaţii externe al Rusiei (SVR), a relatat agenţia de presă de stat RIA Novosti, citată de Reuters.
-
Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters.
-
După Victoria Nuland alți 13 politicieni americani cer permisiunea ca Rusia să fie atacată de la Kiev
Un grup de congresmeni americani, condus de președintele Comitetului de Informații al Camerei Reprezentanților, Mike Turner, a cerut într-o scrisoare deschisă către administrația Joe Biden și către secretarul Apărării, Lloyd Austin, să permită Ucrainei să folosească arme furnizate de SUA pentru a lovi ținte din Rusia, informează Politico.
-
„Regele paparazzi" îl acuză pe Gerard Depardieu că l-a bătut. Actorul spune că a căzut pe paparazzo după ce a alunecat!
Rino Barillari, supranumit „regele paparazzi", îl acuză pe actorul francez Gerard Depardieu că l-a agresat în centrul Romei după ce i-a făcut mai multe fotografii lui și partenerei sale la un restaurant faimos, relatează Reuters.
-
Judecătoarea lui Vlad Pascu a fost recuzată: Se reia de la zero procesul șoferului drogat care a ucis doi adolescenți la 2 Mai
Judecătoarea Ancuța Popoviciu a fost recuzată, marți, din dosarul Vlad Pascu, conform portalului instanței. Astfel, se reia de la zero procesul șoferului drogat care a ucis doi adolescenți la 2 Mai.
-
Netanyahu: "A mă acuza pentru crimele din Gaza este ca și cum l-ai acuza pe Bush pentru 11 septembrie!"
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a criticat mandatul de arestare emis pe numele său de Curtea Penală Internațională, afirmând că "a mă acuza pentru crimele din Gaza este ca și cum l-ai acuza pe Bush pentru 9/11".
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 4.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 5.Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
- 6.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Amenzi usturătoare și legislație aberantă pentru românii care doresc să facă țuică, pălincă, sau vin în gospodărie
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu