Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Un copil de trei ani a murit, după ce casa în care locuia a fost distrusă într-un incendiu

Postat la: 01.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un copil de trei ani a murit, miercuri, în incendiul care a cuprins casa în care locuia, în comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu, după ce a fost prins sub tavanul prăbuşit peste el, mama şi fratele său de 10 luni scăpând cu viaţă.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa au intervenit, miercuri dimineaţă, pe strada Ogorului din Mihail Kogălniceanu, unde o casă fusese cuprinsă de flăcări cu două autospeciale cu apă şi spumă, dar şi o autospecială SMURD.

Reprezentanţii ISU Constanţa au declarat presei că în momentul izbucnirii focului, în casă se aflau o femeie şi copiii ei, de 10 luni, respectiv trei ani, aceasta reuşind să iasă din casă cu bebeluşul, însă copilul mai mare nu a putut fi salvat, acesta fiind găsit carbonizat, după ce tavanul s-a prăbuşit peste el.

Potrivit ISU Constanţa, bebeluşul şi mama lui au suferit arsuri de gradele 1 şi 2, femeia pe mâini, iar copilul pe cinci la sută din corp. Ei au primit primele îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, urmând să fie transportaţi la spital. Deocamdată nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE