Un bărbat din Suceava și cei doi copii ai săi, răniți după ce s-au răsturnat cu mașina în județul Neamț
Postat la: 01.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ieri, la Tașca, în județul Neamț, un șofer sucevean în vârstă de 43 de ani a fost nevoit să tragă de volan ca să se ferească de o mașină angajată într-o depășire. Mașina suceveanului s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului, el și cei doi copii ai săi, în vârstă de 9, respectiv 14 ani, fiind grav răniți și transportați la spital
O depășire efectuată fără ca șoferul să se asigure a dus la producerea unui accident soldat cu patru victime, între care și doi copii, de 9, respectiv 14 ani. Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 11.40, la Tașca, județul Neamț, pe DN 12 C și a fost provocat, conform informațiilor oferite de polițiștii nemțeni, de un bărbat de 50 de ani, din Bacău. Acesta a intrat într-o depășire fără să se asigure, iar un alt șofer, de 43 de ani, din Suceava, deja angajat în depășire, a încercat să evite coliziunea, însă s-a răsturnat în afara părții carosabile.
"În urma cercetărilor efectuate a reieșit că un bărbat, de 50 de ani, din Bacău, a condus un autoturism pe DN 12 C, din direcția Bicaz spre Lacul Roșu, iar în localitatea Tașca, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism, moment în care un alt autoturism angajat în depășirea acestuia, condus de un bărbat, de 43 de ani, din Suceava a încercat să evite coliziunea și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnîndu-se în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat vătamarea corporală a conducătorului auto de 43 de ani, a doi minori de 9, respectiv 14 ani din Suceava, și a unui tînăr, de 27 de ani, din Piatra Neamț, pasageri în același autoturism, care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a declarat pentru presa nemțeană purtătorul de cuvînt al PJ Neamț. (O.S.)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
- Adu-ți atelierul la alt nivel - Cum alegi cele mai bune compresoare și dispozitive de ridicare
-
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă": „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese"
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați" la masă.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardian.
-
Telegraph: AstraZeneca admite într-un proces că vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze în cazuri "foarte rare"
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), a scris publicația britanică The Telegraph, care citează documente depuse în instanță în cadrul unui proces din Marea Britanie
-
Guvernul a ridicat datoria statului la un nou nivel record: 52% din PIB
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei.
-
Scenariul în care omenirea e subjugată de roboți nu e exclus: cele mai puternice țări propun o alianță în domeniul nuclear
Un înalt oficial american a cerut joi Chinei şi Rusiei să se alăture declaraţiilor Statelor Unite şi ale altor ţări că numai oamenii, şi niciodată inteligenţa artificială, vor lua decizii cu privire la desfăşurarea armelor nucleare, informează Reuters.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu