UMILINȚELE LA CARE SUNT SUPUȘI DIABETICII

• Tweet

Sunt bolnav de diabet de tip II de peste 11 ani. Din ianuarie 2017 am devenit insulino-dependent. Rețele pentru medicamente și insulină sunt pe câte trei luni, așa că astăzi am fost la farmacie pentru a-mi ridica medicamentele pentru a cincea oară.

Am fost hotărât să nu mă mai las păcălit și umilit de farmaciști, așa cum se întâmpă în mod uzual. Am căutat pe internet să evaluez care este prețul medicamentelor și am obținut o sumă impresionantă: peste 2.250 lei ar costa doar insulina Lantus, Byetta și testele Accu Check active pentru măsurarea glicemiei. De fapt, ce am luat astăzi de la Catena - Farmacia Inimii am fotografiat. Pe lângă acestea mai sunt și pastilele Siofor, pe care nu le-am mai pus în cadru să le fotografiez, pentru că sunt „mărunțiș" pe lângă medicamentele injectabile.
Să fiu mai explicit. Sunt nevoit să mă injectez în burtă sau în picior de 3 ori pe zi (o dată Lantus și de două ori Byetta). Asta înseamnă că în 90 de zile îmi fac 270 de injecții. Bănuiți că nu este nici o plăcere, dar nu am încotro. Pe rețete nu sunt trecute și acele pe care trebuie să le primești, pentru că ele au caracter de gratuitate și însoțesc medicamentele. Farmacista sau asistenta farmacistă, nu am fost atent să văd cu exactitate ce este, mi-a pus într-o punguliță de hârtie câteva ace. A urmat un dialog halucinant.
- Câte ace mi-ați pus?
- 24.
- Nu se poate să folosesc doar 24 de ace, pentru că eu trebuie să îmi fac 270 de injecții. Nu pot să mă înțep de 12 ori cu un ac.
- Cum 270, că văd că aveți doar 3 Byetta?
- Doamnă, cu un stilou din acela trebuie să fac 60 de injecții.
- Și eu ce să fac? Astea sunt toate acele pe care le am. Și îmi arată cutiuța din care luase cele 24 de ace. Luați-le pe toate! mi-a spus pe un ton care exprima o combinație de dezamăgire, lehamite și surprindere că am tupeu și totuși vorbesc civilizat și argumentat.
Iau cutiuța și vărs conținutul în pungulița în care se aflau cele 24 de ace. Ajuns acasă am numărat în total 75 de ace. Deci tot voi face cam 4 injecții cu un ac. Dar nu se compară cu 12. Sunt norocos, nu-i așa?
Probabil credeați că „tupeul" meu a scăpat netaxat. Până îmi pun toate medicamentele în frumoasa sacoșă de plastic, doamna procesează rețeta, dispare preț de câteva secunde în partea de depozitare a medicamentelor și se întoarce cu o punguliță, să-i zicem, care conține câteva fursecuri Nuceta, special pentru diabetici. Gestul acesta, de a oferi ceva gratuit, se întâmplă în mai toate farmaciile, în cazul în care prețul medicamentelor este mai ridicat, iar farmacia chiar va încasa sume frumoase. Zâmbesc și spun:
- Mulțumesc. Dar nu am mai apucat să spun altceva și am rămas cu mâna în aer. Brusc, farmacista și-a dat seama că beneficiarul gestului de curtoazie eram eu, cel care a lăsat-o fără ace, și cu o iuțeală deosebită a luat pachetul și l-a pus sub tejghea. După care și-a întors privirea de la mine, spre cel care se afla în spatele meu și a spus:
- Următorul.
Bătrânul din spatele meu este deosebit de amabil și spune:
- Terminați întâi cu domnul și după aceea...
- Am terminat! A venit replica scurtă și tăioasă, deși eu aveam de gând să mai cumpăr și altceva în afară de rețetă. Am fost expediat neelegant, iar acasă am constatat că testele de măsurarea glicemiei, evident, nu au fost însoțite și de acele necesare să te înțepi în deget. Dacă nu te înțepi, nu curge sânge și dacă nu curge sânge nu ai cum să măsori nivelul glicemiei din sânge. Logic, nu? Pentru farmaciști, logica este alta! Și acest lucru mi s-a întâmplat la Catena, Farmaciile Help Net sau la FarmaciaTei.ro. Cu alte cuvinte este o practică generală și nu un caz izolat. Și te duci, altă dată, ca un milog la farmacie să cerșești efectiv niște ace. Prima dată, am zis că ce mare brânză e să cumperi niște ace, cât or purtea să coste? Am vrut să cumpăr și... surpriză! Ei, bine, acele nu se vând. Și pentru a face rost de ace începe umilința. O iei frumos, cu sărumâna, lași ochii-n pământ, îți iei o mină de om suferind și aflat la ananghie, după care farmacistul, om milostiv, te privește cu milă, probabil chiar compasiune, în timp ce bagă undeva mâna sub tejghea și îți dă un „pumn" de ace - adică 4-5 bucăți, chiar 9-10 câteodată, dacă ești actor bun sau te știe că ești client de-al casei.
Să fiu bineînțeles. Sunt diabetic, asta e. Nu vreau să îmi plângă nimeni de milă, îmi voi duce viața de acum încolo cu restricțiile și consecințele pe care le impune această boală, dar nu pot să accept că trebuie să fiu umilit periodic de un sistem care se umple de bani de pe urma suferințelor bolnavilor. Parcă nu este suficient că trebuie să te lupți cu boala, mai trebuie să simți cum ți se aruncă de milă sau de silă nișe ace fără valoare contabilă, dar fără de care nu te poți trata. Diabetul poate fi suportat, dar umilința nu!

Stelian Damov