Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Teorie revoluţionară a oamenilor de ştiinţă: Cum apare cancerul

Postat la: 27.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

În timp ce diviziunea anormală, haotică, a celulelor stem reprezintă o cauză importantă a apariţiei cancerului, o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Washington din St. Louis, Statele Unite, a descoperit că celulele adulte pot juca şi ele, în anumite condiţii, un rol esenţial în dezvoltarea tumorilor.

Cercetătorii au descoperit că celulele adulte sunt capabile să revină la o stare similară cu cea a celulelor stem cu diviziune rapidă. Atunci când celulele adulte revin la statutul asemănător cu cel al celulelor stem, ele pot transmite mutaţiile acumulate de-a lungul timpului contribuind astfel la creşterea riscului ca acele celule să se dezvolte în leziuni precanceroase.

''Ne-am concentrat mult atenţia pe înţelegerea rolului celulelor stem în dezvoltarea cancerului, însă nu a existat o preocupare privind celulele adulte'', a declarat cercetător-şef Jason C. Mills, profesor de medicină în cadrul Departamentului de gastroenterologie la universitatea menţionată. ''Însă se pare că atunci când celulele adulte revin la starea de celule stem cu diviziune rapidă, acest lucru creează probleme ce pot conduce la cancer'', a adăugat acesta.

Descoperirea făcută în urma studiilor de laborator efectuate pe şoareci şi pe celule gastrice umane ridică de asemenea întrebări cu privire la modul în care celulele canceroase se pot sustrage tratamentului. În cadrul studiilor efectuate pe şoareci cu răni la nivelul mucoasei gastrice, oamenii de ştiinţă au blocat capacitatea organismului lor de a apela la ajutorul celulelor stem pentru vindecare. Însă chiar şi fără acestea, şoarecii au dezvoltat o stare precanceroasă din cauza celulelor gastrice adulte care au revenit la starea de celulă stem pentru a trata leziunea.

În urma analizelor unor mostre de ţesut de la zece persoane diagnosticate cu cancer gastric, cercetătorii au descoperit dovada că celulele gastrice adulte au revenit la starea de celulă stem şi au început să manifeste un comportament diferit şi să se dividă rapid. Oamenii de ştiinţă lucrează în prezent la identificarea medicamentelor care ar putea bloca starea precanceroasă prin prevenirea proliferării şi divizării celulelor adulte. Studiul, care ar putea modifica ceea ce credeau cercetătorii până acum cu privire la originile cancerului, a fost publicat în jurnalul ''Gastroenterology''.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE