Supăraţi că se poartă negocieri şi cu americanii, francezii de la Airbus Helicopters ameninţă cu plecarea din România
Postat la: 29.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

După Polonia, Airbus Helicopters are probleme şi în România, în contextul în care Bucureştiul a tot amânat o decizie privind achiziţia de elicoptere Airbus H215M, dar duce negocieri intense cu Bell pentru a cumpăra elicoptere de atac AH-1Z Viper şi de transport tactic UH-1Y Venom, potrivit La Tribune.
În aceste condiţii, Airbus este pregătită să închidă linia de la Ghimbav, dacă România nu cumpără cel puţin 16 elicoptere H215M necesare demarării liniei de asamblare, şi s-o mute în altă ţară, a avertizat publicaţia.
Noul şef al Airbus Helicopters, Bruno Even, a declarat pentru publicaţia franceză că doreşte o poziţie fermă din partea românilor. „Ei (partea română- n.r.) sunt dispuşi să sacrifice 50 de ani de cooperare. Este o mare dezamăgire", susţin francezii făcând referire la colaborarea în urma căreia au fost produse elicopterele IAR 330 Puma.
Airbus Helicopters a inaugurat în septembrie 2016 fabrica de la Braşov, în prezenţa preşedintelui de atunci, Francois Hollande. Reprezentanţii companiei au spus că primele elicoptere ar putea fi produse la Ghimbav în 2018, cu condiţia obţinerii rapide a unei comenzi importante.
Graţie comenzilor primite de pe pieţele internaţionale, Airbus are deja planuri pe doi ani pentru linia de asamblare de la Ghimbav. Cu ajutorul modelului H215M, Airbus Helicopters vrea să concureze mai bine cu elicopterele ruseşti Mil - Mi-8 şi Mi-17 - ale căror flote sunt îmbătrânite şi trebuie reînnoite.
Pieţele vizate sunt cele din Europa de Est (aproximativ 600 de aparate), America Latină (400) şi Asia (aproximativ 100 de unităţi). Piata este evaluată la 2,7 miliarde de euro pe an de către Airbus Helicopters.
În acest context, reamintim că, în prezent, mai este în curs de realizare un program în urma căruia Fortele Aeriene vor fi dotate cu elicoptere de către americanii de la Bell Hellicopters. Este vorba de celebrul aparat de atac AH-1Z Viper.
Åeful Statului Major al ForÅ£elor Terestre viziteazÄ fabricile Bell Helicopter. România vrea sÄ fabrice elicopterele de atac AH-1Z Viper la IAR Ghimbav
Concret, IAR şi Bell Helicopter lucrează la un studiu economic privind mutarea la Ghimbav a unei linii de producţie pentru elicopterele americane de atac AH-1Z Viper destinate Forţelor Aeriene Române (FAR). Specialiştii amercani vor să vadă care sunt condiţiile din spaţiile de producţie ale companiei româneşti şi care ar fi condiţiile în care se poate face transferul de tehnologie pentru realizarea elicopterului american la Ghimbav.
Directorul general al IAR Ghimbav, Neculai Banea, a declarat cu ceva timp în urmă pentru "Adevărul" că prima întâlnire cu americanii a avut loc la începutul anului când specialiştii de la Bell au venit într-o primă vizită în România. „Ne-au înmânat un chestionar şi urmează să mai vină. Probabil o să mergem noi la ei. Ei vor să vadă cât din producţia elicopterului AH-1Z Viper poată fi transferată şi integrată", a explicat Banea prentru "Adevărul".
Directorul general al IAR spune însă că procentul de integrare a producţiei în facilităţile din România este influenţat şi de mărimea comenzii finale făcută de Guvernul României. „Dacă Forţele Aeriene Române vor comanda 24 de unităţi, cum se ştie acum, va fi un grad de integrare în România, chiar şi în industria orizontală, iar dacă se vor comanda 48 de bucăţi, cum ar fi o altă variantă, procentul de piese şi subansamble fabricate în România va fi mult mai mare. Evident, noi ne dorim să integrăm cât mai mult", arată Neculai Banea. Oricum, contractul este de tip Guvern-Guvern, asemănător cu cel pentru sistemele de rachetă Patriot şi, conform legii, după ce contractul va fi finalizat şi elicopterele livrate, mentenanţa şi reparaţiile se vor face în România, a mai declarat Neculai Banea.
„Aceste contacte cu partea americană nu influenţează contractul general cu Airbus pentru elicoptere multirol H215, varianta 215M (militară)", a conchis directorul general IAR.
Şi Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale, a declarat, anul trecut, că cele două programe de dotare a armatei cu cele două tipuri de elicoptere pot coexista. „Foarte importantă este cooperarea pe care o avem cu IAR Ghimbav, respectiv Airbus, pentru achiziţionarea de elicoptere de clasă medie (...). Pe de altă parte, s-au semnat primele documente cu o companie renumită tot în domeniul producţiei de elicoptere, mă refer la Bell Helicopters (...). Este, practic, pentru prima dată când această companie ar urma să producă elicoptere în afara Statelor Unite şi dânşii doresc să aducă în România o linie de producţie", a declarat el.
AH-1Z Viper este unul dintre cele mai performante elicoptere de atac, aflat doar în dotarea infanteriei marine a Statelor Unite ale Americii, celebra US Marines Corps.Elicopterul este unul bimotor şi este o variantă modernizată a elicopterului Bell AH-1 SuperCobra dezvoltat în colaborare cu United States Marine Corps. Preţul unei unităţi este între 27 şi 31 de milioane de dolari, în funcţie de variantă. În timp, pe lângă FAR, forţele aeriene ale mai multor ţări şi-au anunţat disponibilitatea de a achiziţiona acest tip de elicopter. Este vorba de Australia, Polonia, Thailanda sau Maroc.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Omenirea a blocat atât de multă apă încât a modificat polii magnetici ai Pământului
Schimbarile recente ale campului magnetic al Pamantului poarta amprenta omului. Deși este normal ca polii magnetici ai p ...
-
Gardiancă la Rahova a condus drogată și a fost internată la Psihiatrie. A dărâmat mai multe garduri metalice instalate de jandarmi
Administrația Naționala a Penitenciarelor (ANP) anunța ca va lua toate masurile legale dupa ce o polițista de la Peniten ...
-
Taxă impusă de UE pe care românii o plătesc fără să știe. România decontează 20% din totalul inmaganinarilor de CO2 din Europa
Una dintre cele mai controversate taxe este „taxa de carbon" stabilita la nivelul Uniunii Europene și se aplica em ...
-
Ucraineancă tânăra și frumoasă aruncată pe un drum din Dubai după ce a fost abuzată. Avea coloana fracturată: "Mi-au dat brânci de pe o stâncă!"
Maria Kovalchuk a vorbit pentu prima data despre coșmarul pe care l-a trait in Dubai. Modelul OnlyFans de 20 de ani, a f ...
-
Covid-Stratus este mult mai contagioasă și provoacă simptome foarte grave fata de varianta initială Covid-19
Organizația Mondiala a Sanatații (OMS) monitorizeaza, inca din luna iunie, o noua subvarianta a virusului SARS-CoV-2, re ...
-
Transumanism fara limite: Cercetătorii chinezi au cultivat în premieră mondială o inimă umană care bate într-un embrion de porc
Omul-porc a devenit realitate. Cercetatorii chinezi au creat o structura cardiaca umana funcționala in embrion de animal ...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu