SUA asigură peste o treime din exporturile mondiale de arme
Postat la: 12.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Statele Unite şi-au consolidat poziţia de cel mai mare exportator de arme din lume în ultimii cinci ani, asigurând aproximativ o treime din armele comercializate la nivel global, conform unui studiu prezentat luni de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) de la Stockholm.
În cea mai recentă evaluare privind tranzacţiile de arme la nivel mondial, SIPRI estimează că volumul global al transferurilor de arme a crescut cu 10% în perioada 2013-2017, comparativ cu 2008-2012. SUA au asigurat 34% din vânzările globale de arme în această perioadă şi au vândut arme către cel puţin 98 de ţări, a precizat SIPRI. O mare parte din exporturile SUA a însemnat avioane de luptă şi de transport.
Exporturile SUA din perioada 2008-2012 au reprezentat 30% din totalul la nivel mondial. Aproape jumătate din vânzările SUA au fost către Orientul Mijlociu, în timp ce Asia a reprezentat o treime. La nivel de ţări, Arabia Saudită a fost cea mai importantă piaţă de export pentru SUA, reprezentând aproape 20% din vânzările americane de arme.
Rusia a fost al doilea cel mai mare exportator, cu circa 20% din livrările globale de arme, trimiţând arme către 47 de ţări, precum şi către forţele rebele din estul Ucrainei, conform think tank-ului. Mai mult de jumătate din exporturile Rusiei au mers către India, China şi Vietnam. Franţa a fost al treilea cel mai mare exportator, urmată de Germania şi China. Cinci ţări - India, Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi China - au asigurat peste o treime din importurile globale de arme. India a fost cel mai mare importator de arme în perioada analizată, cu 12% din total. Principalii săi furnizori au fost Rusia, SUA şi Israel.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
-
Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului
Deși nu este pe deplin sigură că Tesla a fost de vină, o femeie din SUA, Georgia, a spus că problemele ei de sănătate recente au dispărut după ce a vândut mașina, stârnind un val de confirmări și povești pe internet, scrie DCNews , potrivit unui articol publicat de Daily Mail, citat de activenews.ro.
-
Un document oficial al SUA: "Armele biologice reprezentate de bacterii modificate genetic producătoare de amiloid pot explica cheagurile imense"
Într-o postare recentă pe blogul său, medicul de origine română din SUA, dr. Ana-Maria Mihalcea, dezvăluie ce scrie într-un document oficial al Inițiativei Naționale pentru Nanotehnologie din SUA legat de bugetul pentru anul 2023, text descoperit și semnalat de dr. Geanina Hagima.
-
DNA face primele precizări despre dosarul care l-ar viza pe Nicușor Dan. Reacția primarului Capitalei
Direcția Națională Anticorupție transmite că efectuează cercetări in rem (cu privire la fapte) în dosarul despre care s-a afirmat că l-ar viza pe Nicușor Dan.
-
Șeful diplomației europene: UE ar trebui să urmeze o politică prudentă față de Ucraina pe fundalul situației din Orientul Mijlociu
UE ar trebui să urmeze o politică prudentă față de Ucraina pe fundalul situației din Orientul Mijlociu, deoarece comunitatea mondială o poate acuza de standarde duble, ceea ce va afecta autoritatea blocului, a declarat șeful diplomației UE Josep Borrell într-un interviu acordat Politica externa.
-
Asasinul lui Fico a invocat refuzul de a furniza arme Ucrainei printre motivele atacului
Asasinul prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, s-a pronunțat împotriva refuzului de a furniza arme Kievului, a declarat șeful Ministerului Afacerilor Interne al republicii, Matus Shutai-Eshtok, discursul său a fost difuzat de RTVS.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 4.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 5.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 6.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 10.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu