Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Studentul care în 2015 şi-a înjunghiat doi colegi şi a dat foc camerei de cămin, condamnat pe viaţă

Postat la: 14.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Studentul care în 2015 şi-a înjunghiat doi colegi într-o cameră de cămin a Universităţii ''Alexandru Ioan Cuza'' a fost condamnat la închisoare pe viaţă, printr-o primă sentinţă dată joi de Judecătorii Tribunalului Iaşi, el fiind acuzat de omor, tentativă la omor, tâlhărie, infracţiuni comise sub formă calificată, şi distrugere.

Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară, Curtea de Apel Iaşi. "Instanţa a dispus condamnarea inculpatului Giosan Aurelian la pedeapsa rezultantă de detenţie pe viaţă, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, tâlhărie calificată şi distrugere. A fost obligat la plata unor daune materiale de 6.816 lei către UAIC. De asemenea, a unor daune materiale de 3.600 de lei şi a unor daune morale totale de 500.000 de euro către părţile civile", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi, Daniel Mirăuţă.

Pe 9 noiembrie 2015, Aurelian Giosan, pe atunci student în primul an la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii ''Alexandru Ioan Cuza'' din Iaşi şi-a înjunghiat doi colegi de cameră, în căminul C4 din Complexul Târguşor Copou. După aceea, Giosan a dat foc la cameră, a închis uşa şi a fugit. Victimele au fost găsite de pompierii care au fost chemaţi să stingă incendiul din cameră. Una dintre victime, Victor Nour, un tânăr din Republica Moldova, a fost găsit cu 20 de plăgi înjunghiate, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. A doua victimă, Casian Harpă, a fost înjunghiat de 18 ori şi a fost transportat la spital, supravieţuind.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE