Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Statistică România alocă cea mai mică sumă pe cap de locuitor din Uniunea Europeană pentru sănătate

Postat la: 25.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

România a alocat printre cele mai mici rate din PIB pentru cheltuielile de sănătate şi cele mai mici sume pe cap de locuitor pentru sănătate, 340 de euro, dintre statele membre ale Uniunii Europene, în 2015, fruntaşii topului cheltuind sume de zece ori mai mari, potrivit Eurostat.

În 2015, rata cheltuielilor guvernamentale pentru sănătate din PIB a variat în rândul statelor membre. Cele mai scăzute rate s-au înregistrat în Cipru (2,6%), Letonia (3,8%), România (4,2%), Grecia (4,5%), Luxemburg (4,6%) şi Polonia (4,7%). În schimb, cele mai mari rate au fost raportate în Danemarca (8,6%), Franţa (8,2%), Austria şi Olanda (8%).

În funcţie de sumele cheltuite pe cap de locuitor, România (340 de euro), Bulgaria (343 de euro), Letonia (468 de euro), Polonia (520 de euro), Cipru (532 de euro) şi Ungaria (592 de euro) au alocat cele mai mici sume. La polul opus, statele care au alocat peste 3.000 de euro pentru sănătătatea fiecărui locuitor sunt Luxemburg (4.112 euro), Danemarca (4.094 de euro), Olanda (3.194 euro), Suedia (3.170 euro), Austria (3.149 de euro), Irlanda (3.138 de euro) şi Marea Britanie (3.020 de euro).

În medie, în 2015, cheltuielile penru sănătate au reprezentat 2.076 euro pe locuitor în UE. În 2015, peste o mie de miliarde de euro din cheltuielile generale guvernamentale au fost alocate domeniului sănătăţii de către statele membre ale Uniunii Europene. Suma este echivalentă cu 7,2% din Produsul Intern Brut (PIB) al UE. Sănătatea este al doilea domeniu în topul cheltuielilor publice, după protecţia socială (19,2%).

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE