Secția de investigare a magistraților își începe activitatea cu anchete în 1.400 de dosare
Postat la: 23.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Recent înființată Secție pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului general a devenit operațională începând de azi și va prelua spre soluționare toate dosarele în care sunt implicați magistrați.
Este vorba de peste 1400 de dosare din întreaga țară: în jur 300 de la DNA, peste 260 de la Secția de urmărire penală și criminalistică (SUPC), câteva de la DIICOT și Secția Parchetelor Militare, restul de la cele 16 parchete de pe lângă curțile de apel din țară, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare.
Adina Florea va fi anchetată de colegii ei. Vor fi preluate la Secția pentru magistrați inclusiv dosarele de la DIICOT și SUPC privind protocolul publicat de Vâlcov, cauze care o vizează pe Adina Florea, candidata lui Tudorel Toader la șefia DNA, au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro Culmea e că Adina Florea a obținut vineri un post de procuror de execuție la această secție, în urma unui interviu desfășurat vineri la CSM și, prin urmare, ea ar putea fi investigată de colegii ei.
Kovesi, Coldea și Maior vor fi anchetați de Secția pentru magistrați. Vor fi preluate și dosarele deschise la Secția Parchetelor Militare (SPM) privind protocoalele încheiate de SRI cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ alias Parchetul general sau Ministerul Public) și care îi vizează pe Laura Codruța Kovesi și foștii șefi ai SRI, George Maior și Florian Coldea, au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro. "Dacă într-o cauză este un magistrat implicat, atunci dosarul merge la această secție", a declarat un judecător, care a dorit să își păstreze anonimatul.
Vor fi preluate toate arhivele cu magistrați, o bază de date formidabilă, mai tare ca vechea SIPA. Nou înființata Secție pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului general va prelua și arhivele cu dosarele privind magistrații de la celelalte parchete. "E vorba de arhiva curentă (care vizează ultimii 2-3 ani) și arhiva generală, care conține dosarele cu magistrați clasate și care nu au fost distruse, adică cele din ultimii 15 ani", au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro. Numai arhiva de la SUPC ar conține 1527 de dosare cu magistrați, soluționate, deci în total, din întreaga țară, vor fi de ordinul miilor. În România sunt în jur de 7000 de magistrați și aproape fiecare dintre ei a avut măcar o plângere formulată împotriva lui de un justițiabil nemulțumit, au explicat sursele G4Media.ro. "Noua secție va avea o arhivă de date extrem de importantă. Practic, fiecare plângere soluționată, clasată, împotriva unui magistrat din ultimii 15 ani, va ajunge la ei. Actuala putere a înfierat SIPA (serviciul secret al Ministerului Justiției care a funcționat pe vremea PSD-ului lui Adrian Năstase), însă noua secție pentru magistrați va avea acces la o bază de date cu informații despre magistrați mult mai importantă ca SIPA", a explicat un procuror pentru G4Media.ro.
"Câțiva judecători de la Înalta Curte și unii procurori DNA vor fi primele ținte ale noii secții. Kovesi, Lăncrănjan (procuroarea lui Dragnea - n.r.), Negulescu, Onea vor fi primii clienți. Grav este că procurorii Secției pentru magistrați vor putea începe acțiunea penală împotriva unui judecător incomod și îl vor putea suspenda automat din funcție, îl vor scoate din joc. Până acum, Inspecția Judiciară se uita în actele din dosare, dar procurorii Secției pentru magistrați vor putea intra în computerele sau telefoanele magistraților, dacă încep urmărirea penală împotriva lor. Sau gândiți-vă ca un inculpat îi face plângere unui magistrat de la Satu Mare și acesta este plimbat pe drumuri, pe banii lui, la București. Credeți că va mai face sau va mai judeca dosare sensibile acel magistrat?", au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Impunitate totală pentru magistrații corupți în perioada imediat următoare. În vreme ce se așteaptă ca magistrații incomozi să fie printre primele victime ale noii secții, colegii lor corupți ar putea sta liniștiți. "Gândiți-vă că, mâine, un magistrat din țară ia mită. Cine îl prinde? DNA avea capacitatea să facă un flagrant, în vreme de noua secție abia se pune pe picioare și este populată cu oameni care nu au făcut în viața lor dosare operative. Șefa secției (Florena Esther Streschi - n.r.) a fost grefier și apoi, după ce a devenit procuror, a lucrat numai la Resurse Umane. Cum să prindă ei un magistrat care mâine ia mită? Chiar și un magistrat, care beat fiind, provoacă un accident rutier grav. Fac ei, cei 6 selectați până acum, urmărire penală proprie, vor merge pe teren la fața locului?", au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Vineri, o comisie din CSM a selectat procurorul șef al Secției pentru magistrați în persoana procuroarei Florena Esther Sterschi, fostă noră a generalului SRI Ionel Marin, prim-adjunctul directorului PSD al SRI, Radu Timofte. Alți 5 procurori de execuție au fost selectați, printre care Iuliana Magdalena Olteanu alias "Cristina" de la Securitate sau Adina Florea, candidata lui Tudorel Toader la șefia DNA.
Comisia de la Veneția a recomandat renunțarea la înființarea acestei secții, însă cu toate acestea ea devine operațională începând de azi, 23 octombrie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scenariu de film: un lunetist ucrainean ucide un soldat rus aflat la peste doi kilometri după ce l-a urmărit timp de patru zile
Un lunetist ucrainean, cunoscut sub numele de Lektor, a doborat un soldat rus de la o distanța de mai mult de doua kilom ...
-
Astronomii au detectat un semnal cosmic de origine necunoscută! Un puls regulat, ca o bătaie de inimă, bate la fiecare două ore
În ultimul deceniu, oamenii de știința au detectat un fenomen enigmatic: impulsuri radio provenind din interiorul ...
-
Bătălia pentru metalele rare a ajuns și în Asia Centrală: China domină toată industria, dar din spate vin tare SUA și UE
Lipsa de aprovizionare cu pamanturi rare necesare pentru a alimenta multe dintre gadgeturile considerate indispensabile ...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
-
JD Vance dă o replică acidă în scandalul cu vărul său care luptă în Ucraina: "Noi suntem idioții utili ai lui Vladimir Putin"
Vicepresedintele american JD Vance declara la Fox News ca nu a dezvaluit niciodata prezenta varului sau primar in Ucrain ...
-
Bursele din SUA se prăbușesc: Taxele vamale cu care amenință Trump generează haos
E haos pe bursele din SUA dupa ce Donald Trump a amenințat in repetate randuri cu taxe vamale majorate. Taxele vamale an ...
-
O formulă matematică ar putea fi dovada supremă a existenței lui Dumnezeu, afirmă un important om de știință
Dr. Willie Soon, astrofizician și inginer aerospațial, care a lucrat mult timp la Harvard și la Smithsonian Centre for A ...
-
Dalai Lama face o profeție importantă: a dezvăluit locul unde se va naște succesorul său
Dalai Lama, liderul spiritual al budistilor tibetani, scrie intr-o noua carte, publicata marti, ca succesorul sau se va ...
-
Rafila avertizează despre medicamentele false de pe internet: Oamenii cumpără talc presat și colorat în diverse forme
Ministrul Sanatații, Alexandru Rafila, a declarat, marți, ca oamenii cumpara de pe internet talc presat și colorat in di ...
-
Nu imobiliarele, nu piața crypto: Asta e investiția cu care nu poți da greș în plină criză!
Mulți romani vor sa investeasca bani pentru a se imbogați rapid, insa puțini sunt cei care pot aprecia in ce anume e bin ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu