• Tweet

România se îndreaptă, încet dar sigur, către o enclavizare economică, în care discrepanţele economice la nivel regional riscă să genereze posibile situaţii de risc social. Potrivit datelor statistice obţinute de la Ministerul Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale si alte instituţii publice, diferenţele la nivel economic între regiunile ţării s-au accentuat în ultimii 5 ani.
 
România se dezvoltă cu trei viteze complet diferite. Avem poli de creştere economică, precum Bucureşti-Ilfov, Timiş-Arad şi Constanţa acolo unde business-ul este pe un trend ascendent, avem apoi zone cu potenţial şi o dezvoltare ceva mai temperată, precum Braşov, Cluj, Argeş şi Galaţi, şi un al treilea contingent de judeţe, din păcate majoritar la nivelul României, acolo unde business-ul stagnează sau chiar regresează, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai. În tot acest proces de concentrare a business-ului, un rol major îl joacă statul, ale cărui investiţii, mai ales în infrastructură, au consecinţe directe şi evidente în creşterea discrepanţelor economice la nivel regional.
 
"Statisticile noastre arată că investiţiile în infrastructură se concentrează în Transilvania, Muntenia şi prea puţin în Moldova, Oltenia şi Dobrogea. Fără o infrastructură optimă, este aproape imposibilă atragerea de investitori", spun experţii KeysFin, care au realizat aceasta analiza amanuntita. Din analiza datelor guvernamentale, specialiştii remarcă inexistenţa unei strategii reale de investiţii la nivel regional şi absenţa unor măsuri economice clare care să sprijine dezvoltarea zonelor economice rămase în urmă, subdezvoltate. Sunt judeţe precum Vaslui, Botoşani, Olt, Mehedinţi, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Harghita, Covasna, Sălaj unde economia locală este la pământ. Zone monoindustriale în care producţia industrială este o himeră, comerţul este afectat de veniturile mici ale populaţiei, iar perspectivele atragerii investitorilor sunt blocate de inexistenţa unor măsuri administrative menite să ofere facilităţi celor care vor să deschidă unităţi de producţie, indiferent de domeniu.
 
Datele statistice arată, astfel, că în Regiunea Nord-Est se înregistrează cea mai mare rată a sărăciei,  toate cele şase judeţe prezentând un risc ridicat al ratei sărăciei. Regiunea de Sud, pe de altă parte, reprezintă un exemplu elocvent privind accentuarea discrepanţelor, dovadă existenţa unor judeţe cu rate foarte ridicate ale sărăciei, cum ar fi Călăraşi şi Teleorman, precum şi judeţe cu rate relativ scăzute, cum ar fi Prahova. Relevantă este şi situaţia din Regiunea de Nord-Vest (Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare), care prezintă un nivel de sărăcie mai mare decât media din România. Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe locul doi în UE din punctul de vedere al riscului de sărăcie sau excluziune socială, 41,7% din populaţie fiind afectată.
 
Lipsa unei strategii concrete privind dezvoltarea regională s-a tradus în depopularea unor zone din mediul rural şi accentuarea aglomerării urbane care tinde să capete aspecte sufocante din anumite zone, precum Bucureşti-Ilfov. Statisticile relevă, astfel, diferenţe foarte mari între regiunea Bucureşti-Ilfov şi celelalte şapte regiuni: densitatea populaţiei în regiunea Bucureşti-Ilfov a ajuns la 1239,2 loc./kmp., în timp ce în regiunea Sud Vest este de numai 77 loc./kmp, în Vest de 60 loc./kmp, iar în regiunea Centru de 74 loc/kmp. "Această polarizare economico-socială tinde să capete accente extreme. Pe de o parte avem zone întregi din ţară tot mai puţin locuite şi în care potenţialul economic este ignorat, şi zone supraaglomerate, insuficient dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii. Ambele cazuri au potenţialul unor adevărate bombe sociale, lipsa locurilor de muncă şi salariile mici pe de o parte, şi sufocarea administrativă pe de altă parte, putând genera situaţii nedorite ", spun analiştii.
 
Cei de la KeysFin aduc aminte de situaţia conflictuală din Valea Jiului, din anii '90-'2000, atunci când închiderea exploataţiilor miniere a adus celebrele mineriade. Potrivit experţilor, şansele unor manifestări de protest de acest gen sunt reduse, însă dezvoltarea inegală a României poate amplifica fenomenul de enclavizare, cu efecte chiar mai grave la nivel naţional. "Abandonul economic. Este un fenomen care, nu de mult, de exemplu în SUA, a generat ample proteste de stradă. Vorbim de un adevărat curent social care poate avea consecinţe incalculabile pe termen mediu şi lung", consideră economiştii.
 
Statisticile Băncii Mondiale arată că, în România, numărul celor săraci sau excluşi din punct de vedere social a scăzut vertiginos înainte de izbucnirea crizei economice din 2008, dar a rămas destul de stabil până în prezent, la 8,9 milioane de persoane. Guvernul României a stabilit, pe hârtie, un obiectiv naţional de reducere a numărului persoanelor afectate de sărăcie şi excluse din punct de vedere social cu 580.000 de persoane. De la adoptarea strategiei Europa 2020 în iunie 2010, numărul total de persoane care sunt supuse riscului sărăciei şi riscului de excluziune socială în UE a crescut.
 
Primul şi cel mai important pas este dezvoltarea unei strategii naţionale de atenuare a discrepanţelor regionale, una reală, care să treacă dincolo de hârtie. Un plan concret şi bine închegat care să plece de la realitate şi să exploateze oportunităţile locale. "Avem nevoie să privim România ca un business, să îi căutăm avantajele, oportunităţile, să extragem resursele şi să optimizăm relaţia dintre regiunile ţării. Fără o privire de ansamblu a economiei, fără măsuri de ordin fiscal de stimulare a dezvoltării zonelor defavorizate, în special a infrastructurii, degeaba construim autostrăzi în zona prospere când mai mult de jumătate din ţară trăieşte încă cu fântâna în curte, cu drumuri înfundate şi fără prespective", afirmă experţii KeysFin.