Procurorii au extins urmărirea penală pentru Iliescu şi Roman în Dosarul Mineriada
Postat la: 15.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Petre Roman, au sosit, luni, la Parchet, pentru audieri în dosarul mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, ambii având calitatea de inculpat. Ambii au ieșit repede la audieri, iar la plecare Petre Roman a declarat că a fost chemat "degeaba". Ion Iliescu nu a vrut să dea nicio declarație.
În dosarul Mineriadei, procurorii militari au dispus, în 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.
În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului", scrie News.ro. Au mai fost puşi sub acuzare Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni în perioada săvârșirii faptelor, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.
Conform procurorilor, în timpul celei mai sângeroase dintre mineriade, din 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, mai scrie sursa citată.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu