Primele patru persoane „Most Wanted" pe site-ul Europol sunt români
Postat la: 23.09.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Primele patru persoane date în urmărire de Europol sunt români, lista „Most Wanted" debutând cu Gregorian Bivolaru şi continuând cu doi interlopi şi fratele lui Omar Hayssam, potrivit informaţiilor postate pe site-ul instituţiei.
Fie că au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de înşelăciune, constituire a unui grup infracţional, fie că sunt urmăriţi pentru fapte penale, cei patru români deschid lista celor mai căutate persoane de către Europol. Ordinea în care ei apar în această listă este dată de momentul în care au fost daţi în urmărire internaţională, criteriul principal nefiind gravitatea faptei pe care au săvârşit-o.
Primul pe listă este Gregorian Bivolaru, ale cărui nume şi fotografie au fost publicate pe site-ul instituţiei în cursul zilei de vineri. Liderul MISA este căutat pentru că ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de trafic de persoane şi abuz sexual. Conform site-ului, aceste infracţiuni ar fi fost înfăptuite în Franţa sau Finlanda, începând din 2006 până în 2013.
Gregorian Bivolaru a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile din Finlanda, după ce a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său. El nu a fost găsit la domiciliul din judeţul Sibiu şi se pare că ar fi plecat din ţară în ziua care a urmat eliberării din Penitenciarul Bistriţa. Se pare că, în prezent, liderul MISA se află în Suedia.
De altfel, numele lui Gregorian Bivolaru s-a mai aflat pe lista Europol, înainte să fie prins în Franţa şi predat autorităţilor din România. Imediat după Bivolaru se află interlopul ieşean Gheorghe Clapon. El este căutat de autorităţi după ce a fost condamnat la nouă ani şi cinci luni de închisoare pentru uz de fals şi spălare de bani. Clapon a dispărut imediat după ce magistraţii au anunţat sentinţa în cazul său, în luna aprilie.
Ieşeanul a fost condamnat după ce a reuşit să dea un tun de peste 1,2 milioane de euro. El, alături de alţi complici, au păcălit reprezentanţii unor firme din Bucureşti şi Germania. Ei au semnat contracte de intermediere şi vânzare-cumpărare a unor utilaje industriale care ar fi trebuit să fie aduse din Ucraina. Interlopul le-a arătat reprezentanţilor firmelor utilaje care arătau exact precum cele din documente, însă ele aprţineau altcuiva. Lista Europol este continuată cu fratele lui Omar Hayssam. Omar Mukhles, condamnat pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, se află pe lista „Most Wanted", întrucât a dispărut după condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de terorism.
„În perioada 23 - 30 iunie 2006, a planificat şi înlesnit ieşirea frauduloasă din România a unui cetăţean, cunoscând faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a celor trei jurnalişti români, în Irak", se arăta într-un comunicat al IGPR, de la jumătatea anului 2016. Lista este completată de Ionel Silvestru, un român căutat pentru că a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare pentru proxenetism, trafic de minori şi trafic de persoane. El este dat în urmărire internaţională de mai bine de şase ani.
Între 2004 şi 2010, fugarul a racolat zeci de fete, multe dintre ele minore, pe care mai apoi le-a trimis în cluburi din Spania şi Marea Britanie, unde le-a obligat să se prostitueze, au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Române pentru MEDIAFAX. Victimele erau racolate din zona oraşelor Hârlău şi Măcin, de pe urma lor reuşind să obţină beneficii de peste jumătate de milion de euro, au mai precizat sursele citate. Cei patru români completează lista celor 65 de persoane căutate internaţional, aceştia fiind atât condamnaţi, cât şi suspectaţi că ar fi comis infracţiuni grave sau acte de terorism în Europa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu