Presa straina: Kovesi e cruciatul anticorupţie care agită România
Postat la: 13.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

În urmă cu nu foarte mult timp, procurorii anticorupţie din România se ocupau rareori de suspecţi de corupţie cu funcţie mai importantă decât un profesor sau un poliţist dintr-un orăşel mic, scrie Wall Street Journal, notând că mita era, de regulă, un porc, un miel sau un curcan.
În aceste zile, Direcţia Naţională Anticorupţie anchetează circa 2.100 de cazuri de abuz în serviciu, multe dintre ele împotriva unor politicieni importanţi. Senatori, parlamentari şi miniştri au fost judecaţi, iar prejudiciul din cazurile anchetate a fost de un miliard de euro. Denunţători au început să apară zilnic la DNA. "Lucrurile sunt complet diferite", a declarat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, fostă campioană de baschet, care a devenit o figură populară pentru rolul său în lupta anticorupţie.
Rezistenţa întâmpinată de Kovesi din partea Guvernului a dus la cele mai ample proteste de la căderea comunismului. Manifestaţiile împotriva corupţiei au avut loc în fiecare seară începând din 31 ianuarie, iar de săptămâna trecută s-au confruntat cu contrademonstraţii împotriva DNA. România a aderat la UE în 2007, ceea ce a deschis fosta ţară comunistă. Milioane de tineri au început să studieze, lucreze şi călătorească în Europa de Vest şi s-au întors în ţară cu aşteptări mai mari din partea Guvernului, scrie WSJ.
Pentru a îndeplini aceste cereri, fondurile şi monitorizarea UE au consolidat autoritatea anticorupţie. Însă aceste măsuri au intrat în conflict cu generaţie mai bătrână, care îşi aminteşte cu nostalgie de regimul totalitar. În centrul diferendului se află DNA şi lidera sa - Kovesi, în vârstă de 43 de ani, fiica unui procuror dintr-un oraş mic.
Kovesi a crescut văzând birocraţii comunişti interferând cu investigaţiile tatălui ei. "Un şef îi putea spune unui procuror ce soluţie să ordone într-un caz", povesteşte ea. De când a preluat conducerea DNA, în 2013, a trimis peste 3.000 de oameni la închisoare. În orice moment, mulţi dintre procurorii ei se pot ocupa de 100 sau mai multe cazuri. Carele de televiziune parchează în faţa sediului Direcţiei pentru a surprinde politicienii care intră în clădire.
Numărul de dosare au transformat-o într-o celebritate, adorată şi urâtă în acelaşi timp. Tinerii educaţi care au ieşit în stradă în capitală o iau în calcul pentru preşedinţie, scrie Wall Street Jorunal. "Este ca un simbol pentru noi (...) aproape de persoana ideală", spune psihologul Adriana Bălan. "Am pus-o pe un piedestal foarte înalt", adaugă ea. Cu toate acestea, mulţi dintre manifestanţi spun că nu mai pot vorbi despre Kovesi cu părinţii şi rudele lor de la ţară fără a se certa.
În fiecare seară, câteva sute de manifestanţi, de obicei mai în vârstă, cu studii medii, au ieşt în faţa Palaului Cotroceni pentru a-şi exprima opoziţia faţă de şefa DNA şi de susţinătorii ei. Mulţi cred că este un instrument al globaliştilor care încearcă să slăbească România şi să îi fure petrolul. Este un punct de vedere prezentat de posturile de televiziune conservatoare din ţară, scrie publicaţia.
"Această campanie anticorupţie este condusă de un personaj obscur, ocult, iar numele său este Kovesi", spune o manifestantă de 51 de ani, Mihaela Mincu. "Interese străine o folosesc pentru a diviza şi cuceri România", adaugă ea. Partidul Social-Democat, aflat la guvernare, spune că lupta anticorupţie a devenit prea zeloasă. Mulţi din Parlament simt că drama politică privind mita a eclipsat sarcina de a scoate România din sărăcie.
"Avem talk-show-uri în fiecare zi, timp de multe ore, discutând despre anticorupţie", a spus Petre Florin Manole, parlamentar PSD, citat de WSJ. "Este singurul subiect în societatea noastră acum", adaugă el. Pentru unii, consolidarea unei agenţii de investigaţii aminteşte de perioada comunistă. Decenii de dictatură au făcut ca românii mai în vârstă să nu mai aibă încredere în stat.
„Când trăieşti într-un stat totalitar, lucrul corect de făcut este să păcăleşti acel stat. O generaţie mai în vârstă simte acest lucru", explică jurnalista Alexandra Olivotto. România a scăpat de comunism când Kovesi a intrat la drept. A început prin oferirea de mai mare independenţă procurorilor, de mai multe fonduri şi de un mandat extins - o condiţie pentru aderarea la UE.
Până în 2010, DNA a început să doboare politicieni importanţi. Publicul a început să denunţe fapte de corupţie. "A fost ca un bulgăre", explică purtătoarea de cuvânt a DNA, Livia Săplăcan. "Exista această încredere, iar cu această încredere, oamenii au început să ne spună lucruri", a adăugat ea.
În această perioadă, românii consideră DNA una dintre puţinele agenţii guvernamentale în care au încredere - mai mult decât în Biserică, potrivit unui sondaj recent făcut de Inscop Research. „Mentalitatea şi vigilenţa oamenilo s-a schimbat", a explicat Kovesi. "Când vezi rezultate, încrederea în instituţii creşte", a adăugat ea pentru publicaţie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu