Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Premieră medicală! 5 anevrisme cerebrale tratate prin implantarea a două dispozitive revoluționare

Postat la: 09.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Istvan Szikora, de la Institutul de Boli Neurologice din Budapesta, a realizat o intervenţie în premieră în România, tratarea a cinci anevrisme cerebrale, prin implantarea simultană a două dispozitive de ultimă generaţie pentru devierea fluxului sanguin.

În cadrul intervenţiei care a durat 4 ore, unei paciente de 54 de ani i-au fost implantate la nivelul principalelor vase cerebrale două dispozitive revoluționare care deviază fluxul sanguin excluzând anevrismele din circulaţie. Prin această intervenţie s-a eliminat riscul de ruptură şi hemoragie cerebrală, care îi puteau fi fatale pacientei.

Cazul este foarte rar, pacienta având șapte anevrisme cerebrale, din care două (tot fără soluție chirurgicală) au fost tratate de echipa Dr. Lucian Mărginean, în urmă cu câteva luni, când au generat o hemoragie cerebrală, necesitând o interventie de urgenţă. Dispozitivele care au fost implantate în cadrul intervenţiei de marți au o particularitate prin faptul că riscul de a se tromboza (închide) este mult redus prin tehnologia construcţiei lor, şi astfel a fost posibilă implantarea lor simultană în ambele artere principale care duc sânge la creier.

Starea pacientei este foarte bună, urmând să fie externată. „Dacă nu se intervenea cu aceste dispozitive, oricând exista riscul unei hemoragii cerebrale fatale, fără soluţie chirurgicală", au explicat medicii. Intevenţia a fost gratuită, cele două dispozitive implantate fiind puse la dispoziţie gratuit de către firma producătoare.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE