Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Persoanele cu dizabilităţi, protest faţă de OUG privind angajarea în Unităţi Protejate Autorizate

Postat la: 22.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un protest al persoanelor cu dizabilităţi va avea loc, marţi, în faţa Ministerului Muncii, oamenii fiind nemulţimiţi de ordonanţa de urgenţă privind angajarea oamenilor cu deficienţe în Unităţie Protejate Autorizate (UPA).

Protestul este organizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, care anunţă participarea a peste 400 de persoane cu dizabilităţi, reprezentanţi şi susţinători ai acestora din întreaga ţară. Federaţia anunţă că protestul este realizat în numele a 2000 de persiane cu dizabilităţi angajate în Unităţi Protejate Autorizate, precizând că oamenii se tem că vor intra în şomaj începând cu 1 septembrie, care urmare a adoptării OUG 60/2017.

"Oamenii aceştia nu vor să devină asistaţi sociali sau cerşetori. Guvernul României a rămas surd la toate apelurile noastre de a nu vota prevederile acestei ordonanţe, fără o perioada tranzitorie şi fără măsuri de suport pentru angajatorii de persoane cu dizabilităţi. Prin urmare, de la 1 septembrie, angajaţii cu dizabilităţi îşi vor pierde locurile de muncă, pentru că unităţile protejate autorizate, lipsite de orice facilitate fiscală sau economică, vor intra în faliment. Instituţiile publice şi private cu peste 50 de angajaţi care nu au 4% persoane cu dizabilităţi, vor plăti o taxă lunară dublă la buget- egală cu salariul minim brut pe economie x numărul de persoane cu dizabilităţi neangajate (în raport cu acest procent minim). Bugetul României va fi astfel mai plin cu circa 500 de milioane de euro anual, transmite Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale", printr-un comunicat de presă.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE