Pedepse maxme pentru Mazăre şi Borcea in Dosarul Plajelor
Postat la: 29.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Procurorii DNA au cerut Curţii de Apel Bucureşti să dea pedepse maxime pentru Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Cristian Borcea în dosarul retrocedărilor frauduloase de plaje din judeţul Constanţa.
În același timp ce pentru alţi inculpaţi au solicitat să se constate încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris, în condiţiile în care acest caz se judecă de aproape nouă ani. Nicuşor Constantinescu nu a fost prezentâ în sală, la fel şi Cristian Borcea, după ce au trimis judecătoarei o notă potrivit căreia vor să fie judecaţi în lipsă, ei fiind condamnaţi în alte dosare.
După mai bine de 100 de termene de judecată, instanţa a anunţat că pledoariile finale ale avocaţilor vor începe miercuri şi vor continua săptămâna viitoare, în zilele de 3 şi 5 aprilie. "Vă rog să-i cereţi reprezentantului DNA să indice ce texte de lege au fost încălcate de mine cu ocazia autentificării acelui contract şi să facă acest lucru având în vedere decizia de anul trecut a Curţii Constituţionale privind definiţia abuzului în serviciu. Nu-mi pot face apărarea altfel", a susţinut notarul public Jean Andrei.
Imediat, alţi avocaţi au cerut acelaşi lucru pentru clienţii lor, inclusiv cei ai lui Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. În replică, procurorul DNA a arătat că se urmăreşte tergiversarea nejustificată a cauzei, că nu se încalcă dreptul la apărare şi că poate explica pentru toţi cei 36 de inculpaţi acuzaţi de abuz în serviciu care sunt articolele din legi încălcate de aceştia.
Pentru Nicuşor Constantinescu, procurorul a cerut maximum special de pedeapsă pentru abuz contra intereselor publice deoarece "a rezultat că în noiembrie 2002 - iulie 2005 el cerut unor primari şi membrii ai comisiei de retrocedări, notari şi mandatari să pună la cale mai multe retrocedări care au prejudiciat municipiul Constanţa cu peste 12 milioane de dolari şi peste 19 milioane de euro".
În cazul lui Radu Mazăre, DNA a cerut o pedeapsa maximă pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu pe motiv că în perioada 2002-2007, împreună cu membrii comisiei de retrocedări din cadrul Primăriei şi având complicitatea celorlalţi inculpaţi, a prejudiciat statul cu mai multe zeci de milioane de euro. Mazăre riscă o pedeapsă şi pentru fals intelectual, după ce ar fi atestat în mod nereal că plaja şi faleza din Constanţa sunt în proprietatea primăriei.
DNA a cerut, de asemenea, condamnarea la pedeapsă maximă pentru Cristian Borcea deoarece a adus prin acţiunile sale prejudicii statului de 20 milioane de euro. Pentru alţi inculpaţi, procurorul a cerut constatarea intervenţiei termenului de prescripţie pentru unele fapte şi încetarea procesului penal faţă de ei.
Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Astronomii au detectat un semnal cosmic de origine necunoscută! Un puls regulat, ca o bătaie de inimă, bate la fiecare două ore
În ultimul deceniu, oamenii de știința au detectat un fenomen enigmatic: impulsuri radio provenind din interiorul ...
-
Bătălia pentru metalele rare a ajuns și în Asia Centrală: China domină toată industria, dar din spate vin tare SUA și UE
Lipsa de aprovizionare cu pamanturi rare necesare pentru a alimenta multe dintre gadgeturile considerate indispensabile ...
-
Producția de energie electrică a României a căzut accentuat, cel mai grav la Hidroelectrica. Importurile au explodat, deși consumul economiei s-a redus
Producția de energie electrica a Romaniei a scazut accentuat in prima luna a anului, cu peste 19% fața de ianuarie 2024, ...
-
Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026 cu un robot Optimus la bord
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sambata ca naveta Starship va decola spre Marte la sfarsitul anului 2026, trans ...
-
Ce dezvăluiri face cartea a cărei apariție Mark Zuckerberg se luptă să o împiedice. Autoarea ar fi fost invitată de fosta directoare operațională a Meta să „vină în pat" cu ea
Într-un discurs susținut in 2019 la Georgetown University, Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a fost creata pe ...
-
Putin vrea să scufunde planul lui Trump: Un diplomat dezvăluie cacealmaua dictatorului rus
Discuțiile dintre delegațiile Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei s-au desfașurat separat in Arabia Saudita, iar speranțe ...
-
Bărbat abandonat de o ambulanță într-o zonă pustie din Maramureș. Un martor povestește detalii cutremurătoare
Un incident șocant s-a petrecut vineri, in zona Dealul Bocicoielului, in județul Maramureș, unde un barbat inconștient a ...
-
Misterul obiectului care gravitează planeta Marte: ce a surpins sonda Agenției Spațiale Europene în timpul unui survol gravitațional
Sonda Hera a Agenției Spațiale Europene a surprins aceasta imagine a micuței și misterioasei luni marțiene Deimos. Sonda ...
-
Schwab, pe tobogan: Giganții lumii au trădat Davosul și au sărit în barca lui Trump
Klaus Schwab, care a fondat Forumul Economic Mondial in anii 1970 și a modelat discursul globalist timp de decenii, a fo ...
-
Impozitul de 70% al ANAF pentru sumele fără chitanțe este o vânătoare a românilor care au adunat bani la saltea
Decizia ANAF de a impozita cu 70% sumele de bani trimise intre rude, daca nu se poate dovedi proveniența acestora, ar tr ...
-
Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile
O solutie terapeutica pentru disfunctia erectila (DE) ar putea fi disponibila in curand, dupa progresele revolutionare a ...
-
Teoria conspiratiei: Somnul insuficient poate declanșa o schimbare bizară a personalității. Ce au descoperit oamenii de știință
Cercetari alarmante sugereaza ca lipsa constanta de somn ar putea crește riscul de a crede in teorii ale conspirației. P ...
-
Cum vom fi afectați de războiul comercial, inițiat de către Trump. Economist: „Asta e teama pe care o am"
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba a resetat jocul geopolitic. Din ce in ce mai mulți economiști sunt de parere ca ...
-
Donald Trump îl umilește pe Klaus Iohannis, de la Casa Albă: "Nu l-am plăcut deloc!"
În timpul unei intalniri in Biroul Oval, Donald Trump a lansat un comentariu acid la adresa lui Klaus Iohannis, co ...
-
De ce viteza nu este totul? Alte aspecte esentiale la o trotineta electrica
Atunci cand vine vorba de trotinete electrice, multi utilizatori sunt tentati sa se uite doar la viteza maxima. Este uso ...
-
Donald Trump vrea să cumpere Nord Stream și să dea gaze rusești la toată Europa
Statele Unite se afla in discuții cu Rusia și cu Germania pentru achiziționarea Nord Stream și a altor infrastructuri en ...
-
Un cunoscut economist anunță că România va intra în recesiune din cauza inflației: Prețurile la energie și carburanți vor exploda
Romania risca sa intre in criza economica din cauza inflației extrem de mari. Datele Institutului National de Statistica ...
-
Pensionară ucisă de un băiețel de 5 ani care învăța să meargă cu bicicleta. Tatăl a fost acuzat de omor
Un italian a fost achitat de acuzația de omor prin imprudența dupa ce fiul sau de 5 ani a lovit fatal o pensionara in ti ...
-
Tradiții și obiceiuri legate de oferirea florilor în lunile de primăvară pe străzile din București
În fiecare an, odata cu primele zile insorite din martie, strazile Bucureștiului prind viața și se umplu de oameni ...
-
Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei", Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, in bugetul pe care il va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10 ...
-
Octavian Hoandră a scos pe piață o nouă carte-document: Pe mine sa nu va bazati!
Cunoscutul scriitor clujean Octavian Hoandra pune in rafturile librariilor o noua carte-document. O colectie de interviu ...
-
Cercetătorii de la Meta au reușit să creeze un model AI care să citească gândurile fără implanturi cerebrale
Un nou model de inteligența artificiala (AI) poate scana creierul folosind echipamente neinvazive și poate transforma ga ...
-
Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut
Cercetatorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, ca timpul poate ...
-
JD Vance dă o replică acidă în scandalul cu vărul său care luptă în Ucraina: "Noi suntem idioții utili ai lui Vladimir Putin"
Vicepresedintele american JD Vance declara la Fox News ca nu a dezvaluit niciodata prezenta varului sau primar in Ucrain ...
-
Bursele din SUA se prăbușesc: Taxele vamale cu care amenință Trump generează haos
E haos pe bursele din SUA dupa ce Donald Trump a amenințat in repetate randuri cu taxe vamale majorate. Taxele vamale an ...
-
O formulă matematică ar putea fi dovada supremă a existenței lui Dumnezeu, afirmă un important om de știință
Dr. Willie Soon, astrofizician și inginer aerospațial, care a lucrat mult timp la Harvard și la Smithsonian Centre for A ...
-
Dalai Lama face o profeție importantă: a dezvăluit locul unde se va naște succesorul său
Dalai Lama, liderul spiritual al budistilor tibetani, scrie intr-o noua carte, publicata marti, ca succesorul sau se va ...
-
Rafila avertizează despre medicamentele false de pe internet: Oamenii cumpără talc presat și colorat în diverse forme
Ministrul Sanatații, Alexandru Rafila, a declarat, marți, ca oamenii cumpara de pe internet talc presat și colorat in di ...
-
Nu imobiliarele, nu piața crypto: Asta e investiția cu care nu poți da greș în plină criză!
Mulți romani vor sa investeasca bani pentru a se imbogați rapid, insa puțini sunt cei care pot aprecia in ce anume e bin ...
-
Aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată - Spherex a fost lansat pentru a căuta apă şi alte ingrediente ale vieţii în Calea Lactee
Cel mai nou telescop spatial al NASA s-a indreptat marti spre orbita pentru a cartografia intregul cer, asa cum nu s-a m ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu