Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Ouăle, untul, combustibilii şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în noiembrie

Postat la: 12.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ouăle, untul şi fructele proaspete sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în noiembrie faţă de luna precedentă, în timp ce, în categoria mărfuri nealimentare, cele mai importante creşteri de preţuri au fost consemnate în cazul combustibililor şi al tutunului şi ţigărilor, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Astfel, ouăle s-a scumpit în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, cu 29,21%, untul cu 6,92 şi fructele proaspete 2,22%, iar preţul laptelui de vacă a crescut cu 1,51%. Pe segmentul mărfurilor nealimentare, preţul combustibililor a urcat cu 2,78%, iar cel al tutunului şi ţigărilor cu 1,95%. În sectorul de servicii, creşteri mai semnificative au fost consemnate în cazul tarifelor la telefon, de 0,96%, transportul aerian, de 0,78%, şi igienă şi cosmetică, 0,51%.

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi au fost consemnate la citrice şi alte fructe meridionale (-6,55%), alte legume şi conserve din legume (3,29%), zahăr (-1,35%) şi la serviciile de apă, canal şi salubritate (-0,26%). Pe total mărfuri alimentare, preţurile au crescut cu 0,66%, în noiembrie faţă de luna precedentă, iar cele nealimentare au urcat cu 0,86%. La servicii, tarifele au crescut cu 0,33%.

În noiembrie 2017, rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,23%, de la 2,6% în octombrie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,88% şi a celor nealimentare cu 4,12%. Faţă de luna noiembrie 2016, preţul serviciilor a crescut cu 0,10%. Acesta este cel mai ridicat nivel al indicelui anual al preţurilor de consum începând din 2013, când s-a situat la 3,98%.

"Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2016 - noiembrie 2017) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2015 - noiembrie 2016), calculată pe baza IPC, este 1,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,9%", precizează INS. Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 2,7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 1,9% anterior. Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3,1%.

Conform BNR, depăşirea limitei superioare a intervalului ţintei în prima parte a anului 2018 se datorează în principal unor efecte statistice de bază asociate unor reduceri de taxe şi impozite indirecte la începutul anului 2017, evoluţiei anticipate a componentelor exogene, dar şi acumulării de presiuni inflaţioniste asociate mediului intern, la nivelul inflaţiei de bază. Calculată la taxe constante, rata inflaţiei va atinge 3,3% în decembrie 2017, 3,1% la sfârşitul anului viitor şi 2,9% la orizontul prognozei, septembrie 2019.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE