Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












O nouă zi liberă pentru bugetari, adoptată astăzi în Senat: Vinerea Mare!

Postat la: 21.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, o propunere legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 - Codul muncii, prin care Vinerea Mare - ultima zi de vineri înaintea Paştelui - devine zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Propunerea legislativă, care a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic, a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată cu 86 de voturi 'pentru', 1 împotrivă şi o abţinere.

"Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 - 17 zile de sărbătoare legală. (...) Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an", se arată în expunerea de motive a actului normativ.

Codul muncii stabileşte în prezent următoarele zile ca sărbători legale în care nu se lucrează: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române); prima şi a doua zi de Paşte; 1 Mai, 1 Iunie (Ziua Copilului); prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august (Adormirea Maicii Domnului); 30 noiembrie (Sfântul Andrei); 1 decembrie (Ziua Naţională a României); 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun).

Codul muncii mai prevede două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional. Dacă decizia Senatului primește și votul pozitiv al deputaților, numărul sărbatorilor legale va ajunge la 15.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE