O femeie și-a sugrumat copilul crezând că este diavolul
Postat la: 24.07.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
O femeie în vârstă de 33 de ani a fost reţinută de procurorii doljeni după ce şi-a ucis copilul în vârstă de trei ani, strângându-l de gât în timp ce acesta dormea. Ea le-a spus anchetatorilor că a recurs la acest gest deoarece a crezut că fiul ei este diavolul.
Prietenii femeii sunt șocați și spun că aceasta își iubea mult copilul. Pe de altă parte, mama ei a povestit că tânăra a trecut printr-o depresie. Fapta s-a petrecut în noaptea de 22 spre 23 iulie, în localitatea Unirea, acolo unde familia respectivă se afla în vizită la bunici. Femeia a povestit procurorilor că s-a trezit în cursul nopţii şi a crezut că fiul ei, de trei ani, care dormea lângă ea, este diavolul. După comiterea faptei, ea a mers în camera alăturată unde dormea soţul ei, de profesie jandarm, şi i-a povestit ce s-a întâmplat, acesta anunţând autorităţile.
Familia mai are doi copii, unul de un an şi celălalt de opt ani. Anchetatorii spun că femeia va fi supusă unei expertize psihiatrice, care urmează să fie efectuată la Bucureşti, de către reprezentanţii Institutului Naţional de Medicină Legală. Suspecta, care lucrează ca asistent social la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a fost reţinută pentru 24 de ore pentru omor, urmând să fie prezentată, marţi, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă": „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese"
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați" la masă.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardian.
-
Telegraph: AstraZeneca admite într-un proces că vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze în cazuri "foarte rare"
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), a scris publicația britanică The Telegraph, care citează documente depuse în instanță în cadrul unui proces din Marea Britanie
-
Guvernul a ridicat datoria statului la un nou nivel record: 52% din PIB
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei.
-
Scenariul în care omenirea e subjugată de roboți nu e exclus: cele mai puternice țări propun o alianță în domeniul nuclear
Un înalt oficial american a cerut joi Chinei şi Rusiei să se alăture declaraţiilor Statelor Unite şi ale altor ţări că numai oamenii, şi niciodată inteligenţa artificială, vor lua decizii cu privire la desfăşurarea armelor nucleare, informează Reuters.
-
Motivul ireal pentru care o femeie a răpit o fetiță de 11 ani
O chinezoaică a fost condamnată recent la închisoare pentru că a răpit o fetiță de 11 ani, pe care intenționa să o crească pentru a deveni soția perfectă pentru fiul ei de 27 de ani.
-
Big Pharma îşi face magazine online pentru a vinde medicamente direct către pacienţi. Mişcarea are ca scop eliminarea intermediarilor din lanţul medicamentelor
Pfizer dezvoltă o platformă online pentru ca pacienţii să poată comanda medicamente, inclusiv medicamentul Paxlovid împotriva COVID şi un spray nazal împotriva migrenei, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, citate de FT. Este cel mai recent demers al producătorilor de medicamente de a elimina intermediarii din industrie şi de a vinde direct consumatorilor.
-
Jessie Baneș, artista și moderatoarea Radio Gold FM, a dat față în față cu ursul, la filmările videoclipului pentru noua sa piesă, "România Suverană"!
Jessie Baneș și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că, în prag de sărbătoare, chiar în Săptămâna Mare, perioadă de mare însemnătate pentru creștini, va lansa piesa „România Suverană", o melodie specială, cu un mesaj puternic, dedicată în special românilor aflați în pribegie.
-
Gargara suveranista a lui George Simion: AUR a ales sa sutină omul Budapestei la localele din Satu Mare
George Simion, presedintele AUR, face parada de nationalism si suveranism, dar de multe ori actiunile sale arata contrariul, el fiind mentinut de fapt in functie de interesele oculte ale statului paralel. Asa se face ca si la Satu Mare, acolo unde sentimentul national suveran este foarte apreciat Simion si-a declarat sprijinul pentru omul Budapestei, calul troian al lui Viktor Orban in politica româneasca.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu